FOTO-VIDEO: Imagini spectaculoase cu cea mai înaltă construcție din județul Alba. Turnul de evacuare a gazelor domină Zlatna

Una dintre cele mai interesante ”rămășițe” ale industriei comuniste din România, domină, la 30 de ani de la căderea regimului, peisajul unui fost oraș muncitorsc din județul Alba: Zlatna.

Turnul de evacuare a gazelor, înalt de peste 220 de metri și tunelul de gaze, în lungime de aproximativ 700 de metri, aflate pe Dealul Dudăului au fost construite în doar trei ani.

O mare realizare a inginerilor și constructorilor români. Astăzi, trei ani ar dura probabil doar studiile și documentația.

Turnul a fost proiectat și construit pentru a îndepărta din oraș gazele rezultate din activitățile industriale. În perioada în care acestea erau evacuate, oamenii din Zlatna intrau în case, la adăpost.

Inclusiv hainele din anumite materiale aveau de suferit în contact cu compușii chimici eliberați de uzină. ”Când dădeau drumul la gaz, ciorapii de nailon, se topeau pe picior”, își amintește o fostă locuitoare a orașului.

Așa a apărut necesitatea turnului, de care se leagă numele unui fost director al uzinei, ulterior și primar la Zlatna: Bubu Treger.

Turnul a fost proiectat la o înălțime mai mare decât cea a dealurilor din imediata apropiere pentru a trimite gazele cât mai departe de oraș. La turn, gazele ajungeau printr-un tunel construit din beton și căptușit cu cărămidă.

Tunelul pornea de la combinat, trecea drumul național și urca o pantă abruptă, până la turn. Deși din fosta ”Uzină Nouă” s-a furat tot ce se putea fura, cărămizile din tunel au rămas în mare parte la locul lor.

Mirosul de sulf și posibilitatea de a fi impregnate cu tot felul de substanțe periculoase au reprezentat un avertisment mai ușor de înțeles pentru hoți decât orice amenințare cu aplicarea legii. De aceea, nimeni nu a dorit să își facă casă din ele. Este adevărat că o parte au fost totuși furate și se regăsesc cel mai probabil în gardurile unor localnici.

Legenda spune că după inaugurare, de pe turn au fost lansate baloane cu heliu pentru a vedea unde sunt duse de curenții de aer și pentru a afla astfel unde merg gazele. Se pare că baloanele ar fi ajuns și în județul Mureș, și în județul Sibiu. Nu există însă date concrete, scrise, legate de asta.

Decor pentru sporturi extreme

Cele două rămășițe ale fostului combinat Ampelum Zlatna au fost folosite, după închiderea uzinei, de către iubitorii de sporturi extreme pentru diferite cascadorii.

Coşul de dispersie înalt de 220 de metri, aflat pe un deal din apropierea fostului combinat, a fost cumpărat de doi întreprinzători din oraş, în urmă cu aproximativ 8 ani.

Aceștia au plătit firmei Elcond din Zalău, proprietara lui, circa 16.000 de lei. O sumă modestă, dacă luăm în calcul că este un colos din fier şi beton, dotat inclusiv cu instalaţie de curent electric. La rândul lor, noii proprietari l-au închiriat atunci unor companii de telefonie mobilă pentru o sumă care i-a permis amortizarea în câteva luni. 

Evoluția orașului Zlatna este strâns legată de prelucrarea cuprului, activitate cu o vechime de mai bine de 270 de ani în zonă. Prelucrarea începe în 1747, când a fost inaugurată topitoria, însă acest metal a fost extras din munții din jurul localității încă de pe vremea romanilor.  

În 1875 au loc primele modernizări prin construirea a șapte cuptoare de prăjire oxidantă a minereurilor sulfuroase cunoscute sub denumirea de Maletra-Bode. În 1886, cuptoarele Water-Jaket sunt înlocuite cu un furnal cu cuvă înaltă de secțiune circulară (tip Pilz). În următorii cinci ani sunt introduse rețelele interioare de circulație – tip cale ferată îngustă, se construiește o centrală electrică proprie și un laborator central.

Între anii 1933-1935 sunt reconstruite cuptoarele de prăjire oxidantă, cărora li se adaugă altele, ajungându-se la 12 cuptoare; se construiește primul cuptor cu vatră, cu lopătare manuală, pentru aglomerare-topire până la faza de mată cuproasă, precum și primul convertizor rotativ pentru prelucrarea matei până la cupru de convertizor (cupru negru).

Activitatea combinatul ia amploare după naționalizarea din 1948 când are loc înlocuirea echipamentului existent, diversificarea activităților (obținerea metalelor cuproase cu aur și argint) și extinderea spațială (ex. construirea unui cuptor cu flacără cu boltă suspendată și a 3 convertizoare). În 1968 apar o nouă fabrică de acid sulfuric și un cuptor de prăjire pentru piritiă.

După 1950, respectiv după naționalizarea din 1948, vechile cuptoare de prăjire sunt înlocuite cu două cuptoare polietajate cu greblare metalică tip Lurgi și se trece la topirea amestecurilor de concentrate prăjite în amestec cu fondanți (calcar și cuarț aurifer) în două cuptoare cu vatră (cu flacără) cu lopătare manuală pentru obținerea matelor cuproase cu aur și argint. Se mai construiește un convertizor rotativ în scopul creșterii capacității de obținere a cuprului negru și a granulelor de cupru folosite la secția de sulfat de cupru.

În 1960 are loc prima sistematizare a uzinei vechi, fiind construite: cuptorul cu flacăra, cu boltă suspendată, cu suprafața vetrei de 80 m², pentru topirea concentratelor cuproase în amestec cu pirite bogate prăjite și 3 convertizoare rotative. În etapa a doua, în anul 1968, fluxul tehnologic este completat cu o nouă fabrică de acid sulfuric, tehnologie de contact și un cuptor de prăjire în strat fluidizat pentru piritele bogate. Capacitatea de producție în 1980 era de circa 15.000 t cupru de convertizor pe an. El era trimis la Baia Mare pentru rafinare electrolitică.

În 1985 a început construcția uzinei noi de cupru, cu următoarele unități principale:

• un cuptor de topire în suspensie, cu o capacitate de prelucrare de 26.000 t/an concentrate cuproase;
• două convertizoare rotative, fiecare cu capacitatea de 48 t/ciclu;
• două cuptoare cu rafinare termică;
• o secție de electroliză cu o capacitate de 29.900 t / an cupru electrolitic;
• o fabrică de acid sulfuric, pentru valorificarea gazelor sulfuroase de la topire și convertizare, cu o capacitate de 100.000 t acid sulfuric / linie (sunt 2 linii);
• o secție de flotație a zgurilor cuproase cu o capacitate de prelucrare de 170.000 t/an;
• o fabrică de oxigen (5000 Nm³/h)
• un coș de dispersie de mare înălțime (220 m), amplasat pe Măgura Dudașului.

Punerea în funcțiune a uzinei noi, „cu renumele de cel mai mare combinat de profil din Europa”, s-a făcut treptat, începând cu anul 1988. Uzina nu a atins niciodată capacitățile proiectate, însă, la capacitatate maximă, platforma industrială a angrenat peste 2.500 de muncitori, obținându-se o producție de cca 15.000 t de cupru pe an. Noua uzină a fost închisă în 1996 iar uzina veche a mai funcționat încă 7 ani până la închiderea ei în 2003. 

 

Impact

Perioada de exploatare intensă și activitatea de până în 2003 au avut un impact negativ asupra tuturor factorilor de mediu și asupra sănătății populației pe un areal extins (cca. 30 km ). Conform Romoșan D., „în perioada de funcționare la capacitate ridicată, instalațiile de pe platforma Ampelum S.A., evacuau anual în atmosferă cantități uriașe de metale grele (2.715 t din care 1.206 t  Pb, 700 t Zn, 565 t Cu, 236 t Sb, 8 t Cd)”, prăjirea piritei pentru obținerea acidului sulfuric fiind procedeul cel mai nociv.

Poluarea s-a realizat atât prin depozitarea directă a reziduurilor solide și a scurgerilor de fluide rezultate cât și indirect, prin depunerea pe sol a particulelor evacuate în aer prin intermediul coșurilor de dispersie.

Apa, aerul și solul au fost afectate de zgură, apă de spălare, deșeuri, fum, cenușă, nămol electrolitic, toate provenite din activitatea combinatului. De asemenea, sistarea activităților industriale și miniere a dus rapid la declin economic, în anii imediat următori rata șomajului fiind de 92%. Orașul a fost declarat zonă defavorizată.

Între anii 1992 – 2016, populația orașului a scăzut cu 14.5% (de la 9.331 în 1992 la 7.972 în 2016).

sursa: adevarul.ro, wikimapia.org, wikipedia.org