Eveniment
FOTO-VIDEO: Proba scrisă la limba și literatura română, pentru elevii de clasa a VIII-a. Vezi reacția lor și subiectul
Elevii de clasa a VIII-a au intrat în febra examenelor și au susținut marți primul test de la Evaluarea Națională. Începând cu ora 9.00, aceștia au intrat în săli unde au primit subiectele la Limba și literatura română. Anul acesta, în județul Alba au fost așteptați să intre în examen peste 3.000 de elevi.
Potrivit datelor transmise de ISJ Alba, anul acesta s-au înscris pentru Evaluarea Națională un număr de 3.124 de elevi și au fost prezenți 3.074. Marți a avut loc prima probă, la limba și literatura română.
Odată ieșiți din sălile de examen, elevii ne-au declarat că subiectul a fost ușor și să se așteaptă să primească note mari.
La primul subiect, elevii au avut de formulat o analiză pe text pornind de la un fragment nuvela „Din durerile lumii”, de Alexandru Vlahuţă. Li s-a solicitat să identifice antonime pentru cuvintele „sărac”, „mari” şi „bucurie”. Apoi, elevii au trebuit să explice rolul virgulei în secvenţa de text „cu inima plină de dor, de bucurie şi de nerăbdare”.
Cerinţa a treia a constatat în transcrierea din text a două cuvinte sau grupuri de cuvinte care se referă la timpul în care se petrece acţiunea.
La a patra cerinţă, elevii au avut de menţionat două trăsături ale genului epic prezente în text, iar apoi au trebuit să prezinte în trei-cinci rânduri semnificaţia unei secvenţe din text.
Tot la subiectul 1, elevilor li s-a cerut să redacteze o compunere de 15-25 de rânduri în care să evidenţieze trăsăturile unui personaj din fragmentul dat.
La al doilea subiect, cerinţele au avut ca punct de plecare un text de 12 rânduri.
Cerinţele au presupus, printre altele, formularea unor enunţuri legate de acest text, menţionarea valorii morfologice a unor cuvinte şi a funcţiei sintactice a altora şi construirea unei fraze alcătuite din două propoziţi dintre care una să fie o predicativă introdusă prin adverbul relativ „cum”.
Subiectul 2 a avut şi o cerinţă constând în redactarea unei compuneri de 10-15 rânduri în care să se prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unui concurs.
Joi va avea loc examenul de matematică care se va organiza în 75 de centre, toate monitorizate video. De asemenea şi cele patru centre de corectare de la Cîmpeni, Alba Iulia, Sebeș și Aiud vor fi supravegheate cu camere video.
Probele încep la ora 9.00, când sunt deschise plicurile sigilate, cu varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se sustine proba. Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.
Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, ce pot fi rezolvate în 120 de minute.
FOTO-VIDEO: Cătălin CRĂCIUN
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News