Eveniment
FOTO-VIDEO: Zeci de terenuri agricole de la Feneş, distruse de mistreți. Localnicii organizează PROTEST, VINERI, la Primăria Zlatna
Proprietarii de terenuri de pe raza localității Feneș, ce ţine de oraşul Zlatna, au reclamat pagube provocate de porcii mistreţi. Potrivit acestora, au fost afectate terenuri arabile, pășuni și fânețe, chiar și grădinile aflate în intravilanul localității, iar „invazia” animalelor sălbatice pe proprietăţile lor a luat amploare în ultima perioadă.
Pentru a atrage atenţia autorităţilor şi a le determina să ia măsuri, oamenii au programat un miting de protest ce va avea loc vineri, 17 aprilie, între orele 13.00 – 15.00, în fața primăriei din Zlatna.
Potrivit localnicilor, terenurile sunt sursa de hrană pentru animalele pe care le dețin și, prin pagubele produse, aceștia riscă să rămână fără subvențiile pe suprafață, la un eventual control al APIA în teren.
O mare parte din terenuri sunt încadrate ca suprafeţe productive și, ca urmare, impozitul se plătește ca atare.
Din cauza „săpăturilor” provocate de porcii mistreți, terenurile productive sunt atât de afectate în momentul de față, potrivit estimărilor făcute de către oameni, încât va dura ani de zile până vor fi din nou folosite pentru a face producție.
Proprietarii de terenuri au încercat rezolvarea problemei prin îngrădirea acestora, dar măsura nu a dat randament, gardurile fiind rupte de porcii mistreți.
87 de persoane, proprietari ai terenurilor afectate, au semnat un tabel și au cerut Primăriei Zlatna formarea unei comisii de evaluare a pagubelor.
În luna martie, primăria Zlatna a format o comisie de evaluare a pagubelor, care s-a deplasat în teren pentru o evaluare la fața locului. Membrii comisiei au văzut terenurile afectate aflate în proprietatea a 37 de persoane.
Comisia specială formată pentru evaluarea pagubelor şi stabilirea modului de despăgubire este compusă din reprezentanţi ai primăriei, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Direcţiei Agricole şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj. Aceştia constată pagubele produse culturilor, întocmesc procese verbale şi efectuează calcule concrete ce vizează procentul despăgubirilor.
Contactat de către Alba24, primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran a declarat că situația este critică. ”Este scăpat din mână echilibrul ecosistemului. Mistreții au distrus fânețe, pășuni și au ajuns să coboare în grădinile oamenilor. Trebuie găsită o soluție, numărul mistreților a crescut și aceștia trebuie răriți”, a transmis primarul Silviu Ponoran.
Acesta a precizat că proprietarii terenurilor afectate sunt crescători de animale, trăiesc din zootehnie, aceasta fiind una dintre cele mai vechi îndeledniciri, chiar mai veche decât exploatarea aurului din zonă. După estimările făcute, au rămas ”neatinse” doar aproximativ 30% din totalul suprafețelor de fânețe și pășuni.
Primarul a declarat că, o parte dintre răspunsurile negative de despăgubire venite din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj au vizat și faptul că proprietarii nu aveau îngrădite terenurile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News