INTERVIU cu scriitorul Flaviu Predescu despre cum ia naștere o carte, despre pasiuni, personaje și orașul lui drag, Cugir

Flaviu George Predescu s-a născut la Cugir pe data de 4 februarie 1981 și este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2012.

S-a remarcat în ultimii ani ca poet, eseist și romancier. Este membru Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba- Hunedoara, din anul 2012.

Din 2018 este redactor al revistei Luceafărul de dimineață.

Locuiește de mulți ani la București, dar a rămas legat de județul Alba, unde, în urmă cu ceva ani, a cochetat inclusiv cu politica. 

A acceptat un dialog cu Alba24 despre scris, cărți, muncă și pasiuni, dar și despre orașul lui drag, Cugir. 

Reporter: Flaviu Predescu, care crezi că trebuie să fie legătura între un scriitor și mediul în care trăiește… țara, orașul, comunitatea? Tu personal te inspiri din ceea ce se întâmplă în jurul tău, te gândești la mediul social și politic în care trăiești?

Flaviu Predescu: Dragă Ovidiu, în primul rând mă bucur să te regăsesc sănătos și țin să spun că vom împlini în curând 20 de ani de prietenie. Nu doar pe Facebook, ci umană, directă, de pe vremea când nu era Facebook.

Păi, înainte de a-ți răspunde așa sobru, îți răspund cu nostalgie despre ceva care ne leagă. Era prin 2002. Eu eram președintele unei ligi studențești din Alba, era vorba de liga studenților de stânga, ca să mă exprim în termeni ideologici. La mine a venit un prieten comun nouă, care îmi era și coleg de cameră și coleg la liga respectivă și mi-a semnalat că unei studente de la Alba, fostul rector Mârza, Dumnezeu să-l odihnească, nu vrea să-i semneze nu știu ce act, care îi permitea respectivei studente să plece să cerceteze în Egipt, la piramide.

Eu cu colegul Lucian ne-am tot gândit cum să facem. Ce puteai să-i faci unui rector care nu voia să semneze ceva? Nu prea erau pârghii. Ne-am gândit la senatorul Filipescu, el era în comisia de învățământ a Senatului. Domnul Filipescu a fost de acord să vorbească, și-a arătat deschiderea și chiar a vorbit, dar domnul rector și-a păstrat încăpățânarea. Nu și nu. Ne-am mai gândit la alte soluții, când, mi-a venit acel „aha”.

Eram cu prietenul Lucian undeva în centru, pe lângă Clubul Oamenilor de Afaceri, când i-am zis: gata, am soluția. Care? m-a întrebat el nedumerit. Apelăm la ce-a de-a patra putere în stat. Eram studenți în anul 2, la Drept. Adică? O să vorbesc cu Ovidiu Hațegan, jurnalist la România liberă, să îi semnalez problema. Tu, dragă Ovidiu, ai venit și ne-ai ascultat și după ce ți-ai dat seama că aveam dreptate, l-ai sunat pe domnul rector și l-ai întrebat de ce nu îi semnează fetei, dacă totul e legal. A doua zi era semnat și fata a plecat și a cercetat în Egipt.

R.: Trebuia să plece la o bursă, dacă îmi amintesc bine, iar ei refuzau să îi elibereze o adeverință. Eu am întrebat de ce nu poate pleca un student din Alba Iulia la o altă universitate. Au spus atunci că de fapt nu refuză și că documentul era deja pe circuit… Posibil să nu fi contat întrebarea mea. 

F.P.: Mi se pare că tocmai asta era speța, că cineva trebuia să confirme că respectiva e studentă, ca să poată părăsi țara. Era ceva aparent banal dar iată… presa avea greutate. Sper să mai aibă din nou. Fata respectivă este și astăzi recunoscătoare și mereu îi spune lui Lucian: „când m-ați ajutat voi atunci…”. Tu ai pus doar o întrebare: domnule rector, de ce? Și ai rezolvat o problemă care n-a putut fi rezolvată de nimeni altcineva.

Revenind la întrebarea ta. Da, scriu în acord cu viața personală, în legătură cu socialul din jur. E ca și cum ar fi două filtre, unul personal și unul social, care se influențează reciproc. Ca să vorbesc și mai concret, aș lua ca exemplu cele două romane pe care le-am scris.

Eseurile și poeziile sunt, în general, de dragoste, de iubire, deși am și în eseuri și în articolele de presă destule de atitudine.

Dar romanele… Primul, Softul GE, scris imediat după plecarea mea din SRI, este o distopie. Mi-am propus ca prin el să conserv un anumit tip de energie, nu să lovesc pe cineva, nu să „mă descarc” sau te miri ce. E literatură. Softul GE a fost premiat tot cu un premiu al Uniunii Scriitorilor din România, dar al filialei Alba-Hunedoara, din care fac parte cu drag.

Premiul „Călătorul” se datorează, ca existență domnului Ion Crețu, scriitor stabilit în Alba Iulia, care a murit în 2014. Dumnealui a lăsat o sumă de bani pentru cei care debutează în roman.

La Alba, domnul Ieronim Muntean m-a propus, după ce a citit o recenzie de Daniel Cristea-Enache, în România literară, și un juriu format din Aurel Pantea, Cornel Nistea și Mircea Stâncel mi-au acordat premiul. A fost un imbold și le mulțumesc tuturor. Mai ales că a constat și într-o sumă de bani. Domnul Crețu a strâns bani, pe care prin executor judecătoresc, îi acordă post-mortem celor care debutează în roman. Ce oameni! Tot mai puțini, dar ei merită amintiți.

La romanul ”Perechea dragoste, perechea moarte” deja faptele sunt cunoscute. Chiar și voi ați relatat pe larg, cu litere virtuale de-o șchioapă, și vă mulțumesc. Am scris ficțional despre Colectiv, dar n-a fost ușor.

Am învățat de la Nicolae Manolescu, în 2013, la Colocviile romanului românesc, de la Alba Iulia, care a zis: „sunt o sumedenie de subiecte despre care să scrieți: Revoluția, evenimente care se întâmplă în jur, ficționalizați. Eu am stat și am ascultat, am băgat la cap.

Am notat chiar și recomandările de lectură: Scrisori către un tânăr romancier, de Llosa, Tratament fabulatoriu, de Nedelciu, Vasile Dâncu mi-a zis de Misterul regelui, de Stephen King etc. Am prins curaj și am scris.

Deci ”Softul GE” și ”Perechea dragoste” sunt literatură. Nu sunt biografii, cărți criptate, manifeste.

Chiar domnul Manolescu a validat, în calitate de președinte al unui super-juriu, că Perechea dragoste este roman autentic. Contează mai puțin că ”Perechea dragoste” a fost romanul anului.

Citește și: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru ”Romanul anului 2017-2018”, decernat scriitorului din Alba, Flaviu Predescu

Contează, dar e mai puțin important față de legitimarea scriitoricească a unui juriu: Nicolae Manolescu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir și Sorin Lavric.

E limpede că al treilea roman trebuie să se păstreze în același registru. Aș vrea să scriu sub formă de poveste despre bisericile translate din București, despre un personaj în care să fie îmbrăcat Eugeniu Iordăchescu, maestrul care a reușit acest fapt divin. Am nevoie de o scânteie. Ea va veni.

De altfel și la ”Perechea dragoste, perechea moarte”, când am rămas în pană de inspirație, m-am rugat la o biserică de pe Calea Victoriei și așa am primit lumina. Mulțumesc lui Dumnezeu. Romanul se scrie cu Dumnezeu și cu consecvență. E un efort.

R.: Aș merge puțin mai departe. ”Perechea dragoste, perechea moarte” este așadar o carte pe care ai dedicat-o victimelor de la Colectiv. Să fie clar, este vorba despre o ficțiune, dar se simte clar și documentarea. Ce te-a determinat să faci acest lucru și ce ai simțit lucrând la această carte?

F.P.: N-aș fi putut-o scrie fără emoția creată de suicidul unui băiat care a fost acolo. Prietena lui a murit, el n-a făcut față cruntei depresii. Când am văzut știrea, m-am apucat de scris.

Romanul solicită multă motivație. Documentarea a venit firesc, ești obligat. Cum ți-am spus mai devreme, spusele lui Manolescu au avut atunci, în 2013, un impact major asupra mea.

A zis ceva de genul: oameni buni, care vreți să scrieți romane, cu realitatea în oglindă, dar cu ficțiunea proprie (cam asta era ideea) scrieți roman.

R.: Ai o tehnică după care îți construiești personajele? Evoluează singure sau știi de la început totul despre ele, inclusiv finalul poveștii?

F.P.: Din punctul de vedere al personajelor, romanul se scrie singur. Ele evoluează fantastic, se mișcă, resurse din inconștient prind viață și se cuibăresc în tipologia personajelor, o dezvoltă, ele vorbesc, spun vorbele potrivite tipologiei.

Apoi faptele. Pe parcursul scrierii Perechii dragoste, sau a Softului GE, soția mea, Roxana, care pe atunci îmi era doar prietenă, mă întreba seara, curioasă, sau a doua zi: ce a mai făcut Fiul Cognitiv, ce s-a mai întâmplat cu Roberta? Eu ziceam ceva. Apoi îi ziceam, mă duc să scriu: și eu sunt curios, mă duc să scriu… Și scriam ce nici nu m-aș fi gândit.

R.: Lucrezi la o carte acum?

E gata făcut și așteaptă publicarea o carte minunată „O dimineață de sâmbătă – eseuri despre iubire 2013-2020”. E împărțită în șase teme. Ea încheie trilogia (nu știam că va fi o trilogie) de eseuri despre iubire, care mai are cartea Chezășie pentru libertate (2012) și Poetul merge mai de parte (2013). Sunt în total 230 de eseuri scrise între 2010-2020.

Selectate la sânge, pentru că în timpul aceasta am mai scris și altele. Nu uita că, după plecarea din SRI, am scris editoriale politice la DC News, aproximativ 100.

Oricare editorial poate fi luat acum și analizat. Am prorocit căderea lui Dragnea, am scris sincer că Iohannis face greșeli cruciale, am prorocit revenirea lui Ponta încă de pe vremea când toți îl credeau terminat și multe altele.

Când am simțit că nu am ceva nou de spus am făcut o pauză și scriu doar despre cultură acolo. Teatrele, muzeele, filmul, oamenii din cultură merită mai mult. Merită atenția noastră.

Apoi am mai făcut Facultatea de Psihologie, la Universitate, tot în acest interval. Un masterat în psihologie educațională, tot la Universitatea București, am scris o lucrare de licență și o teză de disertație despre narcisism, respectiv bullying.

R.: Ce tip de public urmărești? Faci strategii de marketing în raport cu publicul tău?

F.P.: Țintesc tot publicul. N-am strategii de marketing, deși ar trebui să mă aplec mai mult asupra acestui aspect. Promovez pe Facebook, mă deschid spre a fi cunoscut.

R.: Se poate trăi doar din scris cărți? Mai faci și altceva?

F.P.: (Râde) Nici pe departe nu se poate trăi. Nu acum. Sunt asistent de cercetare la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. E cel mai frumos loc de muncă pe care l-am avut vreodată.

Lucrez cu jumătate de normă la Uniunea Scriitorilor din România, fiind redactor la Luceafărul de dimineață, unde am ajuns la propunerea lui Nicolae Manolescu, căruia îi mulțumesc pentru încredere.

Sunt redactor cultural la DC News, cu care am un contract de drepturi de autor. Deci: cercetare, literatură și cultură.

R.: Ai un scriitor preferat? O carte preferată? De ce?

F.P.: Ca poet, Borges. Ca impact emoțional, Mihail Sebastian. Îmi plac: Ion Marin Sadoveanu, Petru Popescu, Petru Dumitriu, Slavici (genial!), Paler, dintre contemporani Gabriel Chifu. Citește, te rog, În drum spre Ikaria sau Punct și de la capăt, să vezi ce bun e Chifu.

R.: Când erai foarte tânăr, ai fost pasionat de politică. Ai fost chiar consilier județean la Alba, apoi te-ai mutat la București. Care mai este legătura ta cu politica și cu județul Alba?

F.P.: Am rămas pasionat, dar mai moderat. Dintre a alege să-mi fac dușmani și a nu îmi face pentru vehemența unei păreri politice, aleg azi, la 39 de ani, varianta a doua. Atunci, la 23-27, nu mă interesa. m

Acum mă uluiește propaganda politică. Mi se pare ridicol să îți susții partidul și când nu are dreptate. Deci tu știi că nu e așa, cu toate astea spui că e așa. E un act de prostituție politică.

M-a ajutat mult să mă maturizez, să văd lucrurile cât de cât echilibrat perioada 2007-2015. Mai mult m-a ajutat, însă, jungla în care am intrat după plecarea din SRI.

Din 2015 am intrat într-o altă realitate. Am redevenit student, am fost șofer Uber și Bolt, am avut momente când am câștigat 40 de lei pe săptămână. Am lucrat din întâmplare ca și consilier la Guvern. Apoi, am avut un contract cu Muzeul Național al Literaturii Române.

Da, m-aș întoarce în politică. E o obligație morală. Mă pricep, aș putea face bine.

R.: Ai un loc preferat la Cugir? Dar la Alba Iulia?

F.P.: Da. La Cugir, când trec pe bulevardul Sahia simt că trec prin Tunelul Timpului. Revăd fețele tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut, mă bucur. Și apartamentul părinților mei, care vara stau mai mult la Rădești, de unde e mama mea. Când ajung pe strada Emil Racoviță în Cugir, renasc.

Oh, Alba Iulia, câte amintiri. Anii cei mai frumoși ai începutului de tinerețe. Strada Vasile Alecsandri pe care o străbăteam de la Căminul 1 la Turnul cu Ceas sau spre Universitate, M-urile, Bulevardul Transilvania. Bunele și relele. Dar cu Alba Iulia am menținut, la fel ca și cu Cugirul, legătura.

Sunt în filiala Uniunii Scriitorilor de la Alba-Hunedoara, cu sediul pe strada București 2A, am făcut lansări de carte. Toate cărțile au fost lansate și la Alba Iulia sau/și Cugir.

La Cugir m-am întors și la Colegiul David Prodan, unde am oferit în total 200 de cărți: Chezășie pentru libertate, volume de poezii, Poetul merge mai departe…