Connect with us
Publicitate

Actualitate

IPJ Alba- Tot ce trebuie să știi dacă deții un câine dintr-o rasă considerată periculoasă. Campanie de prevenire și informare

Publicat

În perioada septembrie – decembrie 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, derulează o acţiune ce are ca scop creștere a siguranței cetățeanului în spațiile publice și reducerea riscurile producerii unor evenimente negative în care sunt implicați câini agresivi sau periculoși. În cadrul acestei acţiuni, vor fi desfășurate atât activități preventive, cât și activităţi de combatere şi sancţionare, cu fermitate, a încălcării prevederilor legale din acest domeniu. Activităţile urmează a fi desfăşurate împreună cu Asociaţia Chinologică Județeană Alba şi Colegiul Medicilor Veterinari Alba.

Inspectoratul de poliţie judeţean Alba readuce în atenţia cetăţenilor prevederile legale referitoare la câinii agresivi sau periculoşi. Astfel, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55 din 2003 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, (art.1) prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:

categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Prin câini agresivi se înţelege (art. 2):

orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;
orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Potrivit aceluiaşi act normativ, proprietarii de câini prevăzuţi la art. 1, au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

• numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
• efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);
• existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).

În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. 1 proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă.

Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.

Staţionarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor prevăzute la alin. (2) este interzisă.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniță și fără lesă;

Proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă este însoţit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(4), ci are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane.

Se interzice:

organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii;
importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a
reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1 din Ordonanță care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
abandonarea câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. 1 şi la art. 6 alin. 4;

Câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a), indiferent de sex, vor fi obligatoriu sterilizaţi; Sterilizarea câinilor va fi confirmată în carnetul de sănătate de către medicul veterinar care a efectuat intervenţia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ion

    joi, 06.09.2018 at 16:51

    Poate se vor lua masuri cu acesti caini plimbati pe strazile orasului fara botnita de cate o zgaiba de fata care de abia il tine in lesa .Aproape ca o taraste pitt bullul cu bale la gura si ea saracuta se uita in jur cu mandrie ,nestiind ca animalul se poate oricand intoarce asupra ei .D le primar daca rezolvati si asta cu siguranta va mai alegeti cu un mandat.Multumim de asemenae si politiei care in sfarsit se implica inainte de a avea loc o tragedie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate