Eveniment
Legea suplimentelor alimentare, promulgată de președintele Iohannis. Amenzi mari pentru nereguli la etichetare și comercializare
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii privind suplimentele alimentare (PL-x 468/12.11.2012), anunţă Administraţia Prezidenţială.
În actul normativ sunt prevăzute noi reguli privind etichetarea acestor produse, dar și amenzi usturătoare în cazul descoperirii unor nereguli și abateri de la prevederile legii.
Legea nr.56 /2021 stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare precizează legestart.ro.
Potrivit legii, suplimente alimentare sunt definite ca produse alimentare al căror scop este de a completa regimul alimentar şi care reprezintă surse concentrate de nutrienţi sau alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, singure sau în combinaţie, comercializate sub formă de doză, respectiv în forme de prezentare cum ar fi capsule, comprimate, pilule sau alte forme similare, caşete cu pulbere, fiole de lichid, flacoane cu picurător şi alte forme similare de lichide şi pulberi destinate să fie luate în cantităţi mici,unitare, măsurate;
Ministerul Sănătăţii este autoritatea competentă în domeniul suplimentelor alimentare pe bază de vitamine, minerale; amestecuri de vitamine și/sau minerale; substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; amestecuri de vitamine și/sau minerale cu substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic, altele decât vitamine și minerale; amestecuri de vitamine și/sau minerale cu extracte vegetale și/sau animale; amestecuri de vitamine și/sau minerale cu extracte vegetale și/sau animale, cu substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic, cu plante și/sau produse ale stupului.
Introducerea pe piaţă de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piaţă în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare.
Legea defineşte notificare ca fiind înştiinţarea autorităţii competente privind punerea pe piaţă a unui supliment alimentar. Notificarea se face la Ministerul Sănătății după primirea avizului tehnic care amestecuri este emis de Comitetul tehnic prevăzut la art. 5 din Legea nr. 491/2003.
Modificările privind calitatea şi/sau compoziţia suplimentelor alimentare determină anularea certificatului de notificare.
Dispoziţiile prezentei legi nu sunt aplicabile medicamentelor definite în titlul XVIII „Medicamentul” din Legea nr. 95/2006 și nici suplimentelor alimentare pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, reglementate prin Legea nr. 491/2003.
Ce trebuie să conțină eticheta suplimentelor alimentare
Eticheta suplimentelor alimentare, trebuie să conţină următoarele menţiuni suplimentare:
a) numele categoriilor de nutrienţi şi/sau de alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic ce caracterizează produsul;
b) doza zilnică recomandată de producător;
c) avertismentul de a nu se depăşi doza zilnică recomandată de producător;
d) atenţionarea că suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o alimentaţie variată şi adecvată;
e) atenţionarea că produsele nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor
Contravenții la etichetarea suplimentelor alimentare
Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) etichetarea neconformă cu legislaţia în vigoare a suplimentelor alimentare;
b) încadrarea suplimentelor alimentare în altă categorie de produse alimentare sau dispozitive medicale, cu scopul eludării dispoziţiilor prezentei legi;
c) comercializarea suplimentelor alimentare care au depăşit data durabilităţii minimale;
d) comercializarea suplimentelor alimentare fără certificat de notificare;
e) nerespectarea prevederilor legale referitoare la ingredientele din lista plantelor admise în suplimentele alimentare, preluată de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi din lista substanțelor cu efect nutriţional sau fiziologic admise în suplimentele alimentare;
f) publicitatea neconformă cu legislația în vigoare a suplimentelor alimentare
Amenzile sunt cuprinse între 3 si 15 mii de lei
ATENŢIE: Suplimentele alimentare puse pe piaţă anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi şi care sunt conforme cu prevederile acesteia pot fi comercializate în continuare fără a necesita o nouă notificare, cu respectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii certificatului de notificare.
La data intrării în vigoare a prezentei legi, suplimentele alimentare care nu sunt conforme cu prevederile acesteia pot fi comercializate până la expirarea datei durabilităţii minimale, dar nu mai târziu de 12 luni, cu condiţia să nu conţină alte ingrediente decât cele din lista plantelor admise în suplimentele alimentare, preluată de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi din lista substanțelor cu efect nutriţional sau fiziologic admise în suplimentele alimentare sau să nu constituie un risc pentru consumatori şi să fie etichetate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul introducerii pe piaţă.
sursa: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News