Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

LIBER la etnobotanice. Consumatorii scapă de pedeapsă. Decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție

Publicat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis recent că procurarea și consumul propriu de substanțe etnobotanice nu se mai pedepsesc cu închisoarea sau cu amendă penală, deoarece, potrivit magistraților, acestea nu pot să constituie infracțiune.

În data de 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –  a decis că „Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu , efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit.b din Legea nr. 194/2011 (privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive – n.r.) şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. 1 (fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă)”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 4877/86/2017, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive”.

Decizia completului stabilește astfel că procurarea unor astfel de produse de către români, în calitate de consumatori finali, pentru consum propriu nu este infracțiune.

Decizia Curții devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României

sursa: scj.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate