Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Licitație pentru reabilitarea termică a clădirilor Spitalului Județean din Alba Iulia. Investiție de peste 3,2 milioane de euro

Publicat

Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia va fi reabilitat energetic printr-o investiție în valoare de peste 3,2 milioane de euro, licitația pentru execuția lucrărilor urmând să fie lansată în această lună.

Proiectul urmărește diminuarea cu cel puțin 75% a emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară cu cel puțin 40% față de consumul actual și implementarea unui sistem alternativ de producere a energiei din surse regenerabile.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia reprezintă unitatea sanitară cea mai complexă a județului Alba, pusă în funcțiune în anul 1973 în baza Decretului nr. 296/1973, asigurând asistența medicală de specialitate pentru peste 65.000 de locuitori din municipiul Alba Iulia, respectiv pentru peste 335.000 de locuitori ai județului, îndeplinind totodată funcția de spital de urgență.

De la punerea în funcțiune, în anul 1973, clădirile spitalului au beneficiat de lucrări de mentenanță curentă, însă datorită vechimii și exploatării, corelat cu normativele tehnice existente la momentul edificării, net inferioare cadrului tehnic actual, clădirile se află într-o categorie energetică inferioară E, înregistrând atât pierderi energetice cât și risc în exploatație.

Dat fiind noile tehnologii existente în domeniul construcțiilor și instalațiilor, precum și dezvoltarea tot mai accentuată a principiului dezvoltării durabile, se impun executarea de lucrări și instalații în vederea aducerii clădirilor într-o clasă energetică superioară prin îmbunătățirea eficienței energetice.

Obiectivele proiectului vizează diminuarea cu cel puțin 75% a emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară cu cel puțin 40% față de consumul actual, implementarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice din surse regenerabile și adaptarea infrastructurii pentru nevoile persoanelor cu dizabilități.

Proiectul presupune optimizarea sistemului de încălzire și producție apă caldă de consum prin utilizarea de cazane pe combustibil gazos pentru producerea agentului termic, respectiv panouri solare pentru producție apă caldă de consum, împreună cu componenta de siguranță în exploatare pentru instalația de abur de medie presiune, coloane electrice ce deservesc corpurile A, B, C, D și E, instalația de ventilare a blocului alimentar, a rețelelor de distribuție agent termic, apă caldă, abur/condens din incintă, cât și modernizarea stației de pompare echipată cu pompe de incendiu și hidrofor.

Pentru partea de construcții, varianta este de anvelopare termică (zona vitrată și zona opacă pentru fațade și planșee) pentru corpurile A, B, C, D, E, Policlinică și pentru Medicina Legală, realizare acoperiș peste corpul A + B, realizare structură metalică pentru susținere panouri solare.

În vederea îndeplinirii scopului urmărit și anume creșterea eficienței energetice a clădirii existente, Spitalul Județean de Urgență dorește executarea lucrărilor de reabilitare termică, care presupun o intervenție asupra anvelopei construcțiilor pentru Spital, Policlinică, Medicină Legală, Centrala Termică, Bucătărie și Spălătorie, lucrări care au un rol determinant în asigurarea confortului în special a pacienților și implicit și a personalului medical prin creșterea capacității de termoizolare respectiv economisirea resurselor energetice prin eliminarea pierderilor de căldură prin pereții exteriori.

Din punct de vedere al caracteristicilor materialelor termoizolante utilizate pentru reabilitarea termică a pereților, placarea cu plăci minerale termoizolatoare rigide (multipor) respectă cerințele tehnice specificate în auditul energetic.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin POR este de 15.350.482,84 lei, din care valoare eligibilă 14.082.056,11 lei.

Detalii tehnice privind izolarea termică a anvelopei

Soluția tehnică pentru reabilitarea termică a fațadelor presupune aplicarea de plăci minerale termoizolatoare rigide (multipor). Plăcile minerale termoizolatoare rigide (multipor) sunt fabricate printr-un proces ecologic cu consum redus de energie, folosind ca materii prime: var, nisip, ciment și vapori de apă sub presiune. Acestea asigură o izolare termică ridicată, incombustibilitate, fiind nedeformabile în timp.

Soluția tehnică pentru reabilitarea termică a soclului de fațadă presupune aplicarea de plăci din polistiren extrudat de minim 5 cm grosime și pe o adâncime de minim 50 cm sub cota trotuarului.

Proiectul presupune și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu profil cu 5 camere, geam termoizolant termopan tip Low-E 4-16-4, tâmplărie dotată cu dispozitive/fante pentru aerisirea controlată a spațiilor și evitarea condensului.

Acoperișul pentru corp A + B va avea structura de rezistență sub forma de cadre din profile laminate metalice de tip HEA și IPE, respectiv stâlpi și grinzi pe care se vor monta pane metalice din profile metalice cu pereți subțiri , de Z sau C, pentru susținere și fixare a panourilor metalice termoizolante.

Structura metalică pentru susținerea panourilor solare (copertina) se va realiza sub formă de cadre din profile laminate metalice de tip HEA și IPE, respectiv stâlpi și grinzi pe care se vor monta grinzi secundare (pane din profile metalice cu pereți subțiri) de susținere și fixare a suporților panourilor solare.

Pentru Centrala Termică se va realiza izolarea termică a fațadelor prin placare cu plăci minerale termoizolatoare rigide (multipor) de 15 cm grosime, izolarea planșeului terasă cu vată minerală de 25 cm și plăci din fibre de lemn de 7 mm, izolarea plăcii pe sol cu polistiren extrudat de 5 cm grosime, înlocuirea tâmplăriei vechi cu tâmplărie eficientă energetic low-e și izolarea soclului cu polistiren extrudat de minim 5 cm grosime.

Reabilitarea energetică a clădirilor sau ansamblurilor de clădiri are o componentă de modernizare a sistemelor de încălzire astfel încât prin reabilitarea termică să scadă consumurile energetice produse prin combustibili fosili, reducerea producerii noxelor, deci utilizarea unor echipamente cu randamente superioare în arderea combustibilor fosili, cât și automatizarea funcționării acestor echipamente astfel încât curba de consum să se suprapună în funcționare peste curba temperaturilor externe, utilizarea unor sisteme bazate pe energie neconvențională (energie verde) și nu în ultimul rând dotarea cu echipamente ce prezintă stabilitate și siguranță în exploatare, chiar și în cazul temperaturilor extreme.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 30 mai 2018. Până în prezent au fost prestate serviciile de proiectare și a fost obținută autorizația de construire. În luna septembrie 2019 se va demara procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de construcții și instalații.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate