Eveniment
Liride: Ploaia de meteori a lunii aprilie. Fenomen astronomic spectaculos, pe cerul României

Liride: Ploaia de meteori a lunii aprilie. Liridele reprezintă una dintre cele mai vechi şi mai consecvente roiuri de meteoriţi observate anual, cu o activitate previzibilă încă din Antichitate.
Deși ploaia de meteori este activă între 15 și 29 aprilie, cele mai bune momente de observație vor fi în seara de 21 aprilie, înainte ca luna să răsară și să scadă vizibilitatea, potrivit earthsky.org.
În primele ore ale nopții – între 22:00 și 2:00 – cerul ar putea oferi cele mai bune condiții pentru observație, mai ales în zonele rurale, ferite de poluarea luminoasă a orașelor.
Aceste corpuri cerești, numite liride, se vor putea observa aproximativ 10–20 de „stele căzătoare” pe oră în condiții optime de cer întunecat și orizont liber.
La momentul de vârf și din anumite zone montane, pot fi observate și mai multe, spre 60-100.
Cum le urmărim cel mai bine?
- Alege o locație cu cer întunecat (departe de lumina orașului).
- Privește spre nord-est, spre constelația Lyra, dar meteoriții pot apărea oriunde pe bolta cerească.
- Fii răbdător: organismul îți va adapta vederea la întuneric în aproximativ 20–30 de minute.
- Echipament: nu ai nevoie de telescop sau binoclu – doar ochii și un loc confortabil de observare.
Liridele par să pornească din constelația Lyra (de unde și numele), în apropierea stelei Vega. Meteoriții traversează cerul cu viteze de aproximativ 49 km/s, lăsând adesea traiectorii luminoase albe sau verzui.
Primele atestări scrise datează din 687 î.Hr., în cronici chineze, ceea ce face din Liride una dintre cele mai vechi înregistrări astronomice.
În Europa medievală, călugării au consemnat spectacolul ceresc al Liridelor în cronografiile lor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News