Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Miniștrii Educației și Sănătății anunță cum va începe noul an școlar. Care sunt schimbările

Publicat

Miniștrii Educației și Sănătății, Monica Anisie și Nelu Tătaru, susțin marți, 1 septembrie, o conferință de presă, în care urmează să anunțe cum va începe noul an școlar, în mai puțin de două săptămâni.

Principalele declarații făcute de ministrul Educației, Monica Anisie:

  • Așa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea și desfășurarea activităților în unitățile de învățământ. Avem ghidul pentru educație timpurie, ghidul pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, vocațional, învățământ profesional și tehnic și nu în ultimul rând pentru învățământul special.
  • De asemenea, în cadrul Ministerului Educației au fost realizate reperele metodologice pentru începutul de an școlar. Aceste repere vin în sprijinul cadrelor didactice, astfel profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică realizată înainte de suspendarea cursurilor, ce anume s-a predat în tipul suspendării cursurilor și ceea ce elevul a reținut în perioada în care învățământul s-a mutat în online.
  • Nu în ultimul rând s-a realizat și noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Aici veți regăsi debirocratizarea activității didactice. Sunt prevăzute măsuri în așa fel încât activitatea cadrului didactic să se concentreze asupra elevului și nu asupra realizării hârtiilor.
  • Tot în această perioadă au fost realizate filmări pentru proiectul pe care Ministerul Sănătății îl are, vorbim aici despre proiectul „TeleȘcoala”, profesorii deja filmează lecțiile, pentru ca în momentul în care vom deschide cursurile, să fie difuzate acele filmări, acele lecții de pregătire pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a
  • Am decis să continuăm elaborarea testelor de antrenament, să facem săptămânal teste de antrenament pentru elevii care susțin examenele. În prima zi a anului școlar vom deschide un portal de informare dedicat anului acesta, portal intitulat educatiacontinua.edu.ro
  • Acolo, părinții, elevii, profesorii, toți cei interesați vor găsi informațiile necesare privitoare la acest an școlar
  • Întrucât în spațiul public sunt atâtea întrebări la care se așteaptă răspunsuri și știu și înțeleg toate aceste întrebări ale părinților, elevilor, uneori chiar și ale profesorilor, am decis să deschid o linie de TelVerde la Ministerul Educației, o linie care va fi dedicată răspunsurilor la întrebările adresate de către părinți și elevi, iar pentru directorii unităților de învățământ și autorităților publice locale, voi deschide o altă linie de TelVerde pentru a veni în sprijinul acestora. Ministerul Educației dorește să vină în sprijinul școlilor, ca activitatea didactică să se desfășoare în condiții de normalitate.
  • În ceea ce privește formarea profesorilor, pot să anunț astăzi că aproximativ 94.000 de profesori au fost deja formați, iar pentru alții deja avem în derulare programe de formare. Ca măsură complementară, am realizat programul de formare a cadrelor didactice am realizat un parteneriat cu TVR, acea „TeleȘcoală”.
  • Cu toții ne dorim revenirea la cursuri în spațiul școlii. Și părinți, și copii, dar și cadre didactice își doresc să revină la școală dar în condiții de siguranță. De aceea, cred că revenirea la cursuri trebuie să reprezinte responsabilitatea noastră, a tuturor. Să realizăm cu toții un parteneriat în așa fel încât riscul îmbolnăvirii să fie diminuat.

Principalele declarații susținute de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru:

  • 1 septembrie vine cu o serie de măsuri de revenire la o viață cvasi-normală. Avem redeschiderea restaurantelor, redeschiderea cinematografelor și teatrelor. Dar cel mai important este reînceperea anului școlar.
  • Efortul trebuie să fie un efort comun, atât Guvern, elevi, părinți, profesori.
  • Dacă ne referim la condițiile în care se desfășoară acest an școlar trebuie să spun că sunt aceleași precauții pe care le menționam încă de la începutul acestei pandemii: distanțare, dezinfecție, portul măștii. Adaptarea acestor condiții la fiecare unitate școlară a impus un efort maxim în ultimele două luni (…)
  • Am adaptat pentru începerea anului școlar o serie de reguli atât pentru învățământul preuniversitar cât și pentru învățământul universitar.
  • Este un moment în care dacă aplicăm niște reguli, acele riscuri asumate de cazuri noi, le vom putea acoperi tocmai prin respectarea acestor reguli
  • Pe 7 septembrie, INSP va face public și către instituțiile statului evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ teritorială. În acest moment avem 3.981 de unități administrativ teritorială. Fiecare va primi evaluarea în funcție de care se va face deschiderea anului școlar în funcție de scenarii pentru fiecare unitate școlară în parte
  • Pe 10 septembrie, consiliile de administrație ale unităților școlare vor prezenta comitetelor județene, DSP-urilor și IȘJ-urilor scenarii la care s-au hotărât să înceapă anul școlar.
  • Evaluarea în teritoriu se face de către DSP-uri, IȘJ-uri sub coordonarea comitetelor județene pentru situații de urgență
  • Primordială este distanțarea. 
  • Nu va mai exista acea declarație pe propria răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observațional, din informarea părintelui sau observarea elevului, precum și adaptarea sau nu, după un triaj observațional către un triaj epidemiologic (…), cu existența unei zone de izolare unde un copil care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi cantonat până la o evaluare medicală
  • Copiii de la grădinițe, până la 5 ani, nu vor purta mască. 
  • Regulile impuse în condițiile unei pandemii le vom respecta în funcție de fiecare scenariu în parte
  • Considerăm că cele mai multe școli pot executa un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămâne la latitudinea și libertatea adaptării celor 3 scenarii la fiecare unitate în parte.

Noul an școlar începe peste mai puțin de două săptămâni, iar până acum există doar un set de propuneri din partea Ministerului Sănătății. Cert este că modul în care va începe școala este decis anul acesta, în premieră, de fiecare unitate de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19.

Direcţiile de Sănătate Publică trebuie să informeze, până în 7 septembrie, Inspectoratele Şcolare privind situaţia epidemiologică, acestea urmând să propună scenariul de începere a şcolii. Comitetele pentru situaţii de urgenţă vor emite, până în 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ.

Cele 3 scenarii pentru începerea noului an școlar

În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii, potrivit draftului Ministerului Sănătății:

Scenariul 1:

– Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2:

– Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și

– Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3:

– Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement