Eveniment
Lipsa branşamentelor la reţelele de apă-canal din cartierul „Meridian” incită spiritele în Primăria Alba Iulia
Mai mulţi locuitori din cartierul rezidenţial „Meridian” din Alba Iulia, amplasat în spatele complexului „Alba Mall” de pe strada Livezii au sesizat, luni după-masa, probleme legate de asigurarea utilităţilor din zonă. Reprezentanţii celor 70 de familii care au case în această locaţie susţin că efectuarea branşamentelor la reţeaua de apă-canal a fost amânată, de aproape trei ani, în ciuda apelurilor făcute la administraţia locală şi „Apa CTTA”.
Pentru a răspunde la nemulţumirile oamenilor şi a clarifica această problemă, conducera Primăriei Alba Iulia a organizat miercuri o conferinţă de presă pe această temă, la care au participat şi reprezentanţi ai „Apa CTTA”.
Cel care a luat primul cuvântul a fost viceprimarul Paul Voicu. Acesta ţinut să precizeze că joi, la ora 10.00, are loc o întâlnire cu locuitorii cartierului „Meridian”, pentru a discuta cum poate fi rezolvată această problemă. Paul Voicu a prezentat şi două planşe pentru apă şi canalizare propuse de proiectant şi care, potrivit acestuia, nu au fost prezentate niciodată celor de la „Apa CTTA” pentru avizare şi nici la Primărie : „Există o autorizaţie de construire numai pentru o conductă de apă, în lungime de 10 metri liniari. Atât avem autorizat pentru acest cartier. Nu există autorizaţie pentru reţeaua de incintă, nu există autorizaţie pentru nici un branşament, nci de apă, nici de canal. Autorizaţiile de construire pentru toate locuinţele au fost emise etapizat, pe grupuri de clădiri, fără a exista un plan coordonator al reţelelor de incintă şi implicit nu este autorizaţie pentru aceste reţele. Reţeaua de apă în interiorul cartierului a fost executată de SC Meridian Construct, în baza unei documentaţii şi a unui contract de prestări servicii pentru execuţie încheiat cu SC Expert Instal SRL Alba Iulia. Aceste două proiecte de care vorbeam au fost realizate de firma aceasta, dar nu au fost nici măcar depuse la noi pentru avizare. În aceeaşi manieră s-a realizat şi reţeaua de canalizare. Noi cunoaştem aceste probleme şi încercăm să le rezolvăm, dar ajungem la problema contractelor”, a explicat Paul Voicu.
„Meridian Construct” a cerut rezilierea contractului cu „Apa CTTA” Alba
Paul Voicu a subliniat faptul că, în 2010, SC „Meridian Construct” a cerut rezilierea contractului de furnizare apă: „A cerut în scris să rezilieze contractul de apă, având şi o datorie de aproximativ 14 milioane de lei. Ulterior, după ce oamenii au venit la noi că au fost ţepuiţi, am discutat şi am zis să găsim o variantă, deoarece o parte din oameni erau deja mutaţi acolo. De Crăciun se întâmpla asta. Am negociat cu locatarii de acolo şi am convenit să le dăm apă, dar problema era cum facturăm. Ce a apărut în presă, că noi facturăm apă la pauşal este greşit. Ei iau banii la chetă, în interior, pauşal, contractul la apă este încheiat acum cu o persoană din acea zonă, iar cum îşi împart pe urmă e problema dânşilor. Am convenit cu toţii să preluăm partea de drumuri de incintă. În urma discuţiilor cu proprietarii, am convenit de săptămâna trecută să preluăm şi partea de reţele de apă şi canal care se află pe aceste străzi devenite publice. Pe strada Costache Negruzzi din cartier, proiectantul prevede 4 găuri de canal, două le-am depistat deja, restul nu le găsim. Credem că nu sunt realizate. Dânşii nu ni le pot arăta, dar, dacă le găsim, atunci credem că alte probleme nu mai sunt şi vom putea prelua reţelele de apă şi canal, la domeniul public, prin şedinţă de Consiliu Local şi să le dăm în administrare cel de la Apă-Canal. După ce am făcut lucrul ăsta, trebuie să vorbim pentru fiecare imobil de debranşamentul de apă şi canal cu căminele. În prezent nu au nici unii.”
Toate căminele executate în interiorul cartierului sunt peste 90% pe proprietăţi private. Sunt guri de canal peste care s-au construit garduri
În opinia lui Paul Voicu, asta înseamnă că: „Nu sunt făcute branşamentele direct de la o proprietate în reţele. Nu sunt individuale, sunt între vecinătăţi. Mai mult decât atât, şi cele de apă şi canal sunt la limita de proprietate, cu garduri de beton puse pe ele. Nu poţi să le ridici capacul, nu poţi să le cureţi, nu poţi face nimic. Şi-au construit gardurile şi zidurile pe cămine. Sunt zeci de astfel de branşamente. Orice cetăţean, când îşi face o casă, urmează să îşi facă contractele pe servicii, pe utilităţi publice. Ca să facă asta, trebuie să îşi facă autorizaţia de canal, apă, gaz şi curent. Singuri, individual fac asta, eu nu pot să o fac global. Dânşii spun că nu mai pot să stea ca la bloc, dar vor totodată să îi autorizăm pe branşamente la modul global. OK. Dar trebuie să vină cu un proiect de incintă, cu branşamentele, dar să vină cu cu ele individual, fiecare, pentru că Apă – Canal încheie contractele cu fiecare individual”.
Soluţii
Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia susţin că au prezentat locuitorilor cartierului „Meridian” o listă cu problemele care trebuie să fie remediate de ei, personal, înainte ca Primăria şi „Apa CTTA” să poată face ceva. În cursul săptămânii trecute, un reprezentant al instituţiei s-a deplasat la faţa locului pentru a vedea dacă oamenii au făcut ceva, dar, potrivit lui Paul Voicu, doar o parte dintre probleme au fost soluţionate.
Conducerea Primăriei Alba Iulia mai susţine că oamenii nu vor să îşi strice gazonul sau gardurile pentru a remedia aceste probleme.
Părerea locuitorilor cartierului „Meridian”
Locuitorii susţin că nu au reuşit să rezolve situaţia până acum, chiar dacă au primit promisiuni în acest sens, în urma audienţelor la Primăria Alba Iulia. Consumul de apă pentru utilizatorii din cartier este contorizat cu un singur apometru, iar plata se face ulterior, în sistem pauşal. Reţeaua de canalizare este amenajată, pe banii familiilor, însă reprezentanţii „Apa CTTA” trebuie să omologheze instalaţia şi să asigure racordarea individuală a consumatorilor.
Motivaţia iniţială oferită de administraţia locală privind această problemă a fost că strada figurează ca fiind privată, astfel că riveranii au cumpărat spaţiul de la proprietarul terenului şi l-au donat Primăriei. „Investiţia” a fost de 100 de euro/mp, la o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi. Cu toate demersurile locatarilor, însă, situaţia nu a fost încă rezolvată. Unele sugestii pentru aceştia au fost să se organizeze într-o asociaţie de proprietari, în condiţiile în care majoritatea au ales să achiziţioneze o locuinţă individuală, tocmai pentru a beneficia de servicii independente de astfel de organizaţii.
De altfel, problema canalizării nu a fost singurul impediment pe care l-au întâmpinat albaiulienii din zonă, când au ales să locuiască într-una dintre casele construite în cartierul rezidenţial „Meridian”. Tot pe cheltuiala lor, aceştia au reuşit să cumpere stâlpi de curent şi să primească, pentru fiecare casă, contoare de energie electrică. Nu au însă iluminat stradal şi nici artere de acces asfaltate, în condiţiile în care zona se află la cinci minute de centrul municipiului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
florin
miercuri, 10.08.2011 at 22:24
30%adevar, mai incercati