Actualitate
Locuitorii din Cugir pot depune cereri de subvenţie pentru încălzirea locuinţelor cu gaz metan şi lemne. Vezi condiţiile
Persoanele cu venituri mici şi care nu deţin nici bunuri considerate „de lux” pot solicita subvenţii la factura de încălzire pentru sezonul rece 2012 – 2013. Cererile se pot depune, din octombrie, la sediul Serviciului de Asistenţă Socială, în cazul locuitorilor din Cugir.
Programul de preluare şi depunere a dosarelor este de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00, iar sâmbăta, între orele 8.00 şi 13.30. Până în data de 15 a fiecărei luni, începând cu octombrie, cei interesaţi pot depune cereri de subvenţie, însă aceasta se acordă o singură dată pe întreg sezonul rece. Orice fel de schimbări în componenţa familiei ori la categoria venituri ale solicitanţilor trebuie trecute într-o nouă cerere, care va depusă la sediul Serviciului de Asistenţă Socială.
Plafonul venitului lunar pe membru de familie este de 615 lei pentru subvenţia la încălzire pe gaz sau lemne.
Până în 15 octombrie, au fost depuse patru dosare pentru subvenţia la încălzire pe gaz, iar pentru cea cu lemne nu a fost înregistrată încă vreo solicitare.
Reamintim că, anul trecut, la Cugir, au fost înaintate 840 de cereri pentru subvenţii la încălzirea cu gaz şi 40 pentru cea cu lemne. Din acest total, 500 dosare au fost verificate în baza unor anchete sociale (autorităţile locale au obligaţia să efectueze anchete sociale în proporţie de minim 60% din numărul dosarelor depuse). După finalizarea acestor anchete, la 100 dintre dosare au fost găsite nereguli şi au fost înaintate dispoziţii pentru anularea ajutorului social şi recuperarea prejudiciului constatat. Persoanele care au trecut date false riscă să suporte consecinţe de natură penală.
Modalitatea de acordare a subvenţiilor pentru încălzire:
a) începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 15 a lunii respective;
b) începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 15.
Dosarele care vor fi depuse pentru primirea acestor subvenţii trebuie să conţină următoarele acte:
– orice act care dovedeşte venitul net al persoanei din luna anterioară depunerii cererii: adeverinţă de salariu net eliberată de angajator inclusiv valoarea tichetelor de masă, copie după cuponul de pensie, alocaţie, şomaj, plăţi compensatorii, indemnizaţie persoană cu handicap, adeverinţa eliberată de Administraţia Financiară Cugir cu venitul realizat pentru persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente etc;
– pentru cei care susţin că nu realizează nici un venit (titularul cererii sau membrii familiei acestuia : soţ, soţie, copii majori şi alte persoane aflate în întreţinere acestuia): declaraţie pe propria răspundere autentificată de notarul public sau atestată de consilieri juridici sau avocaţi, din care să reiasă că nu realizează nici un fel de venituri, (dobânzi, dividende, părţi sociale, bunuri mobile, imobile aducătoare de venituri nete), că nu sunt administratori ai societăţilor comerciale, că nu realizează venituri ca membru(i) asociat(i) sau ca persoană autorizată să desfăşoare activităţi independente şi că nu beneficiază de nici un fel de venituri din străinătate ori nu deţin depozite bancare peste 3.000 lei;
– adeverinţa de la registrul agricol care atestă numărul membrilor familiei, componenţa nominală a gospodăriei, categoriile de folosinţă a terenurilor şi suprafaţa acestora, mijloacele de producţie agricolă şi efectivele de animale şi declaraţie dată în faţa secretarului localităţii cu venitul net lunar realizat din activităţi agricole, certificat de atestare fiscală, nominal, eliberat de Serviciul Taxe şi Impozite locale pentru fiecare membru major al familiei, din care să reiese bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea titularului şi a membrilor familiei;
– copie şi original al actelor de identitate pentru toţi membrii familiei care locuiesc şi se gospodăresc împreună (CI/BI,), livretul de familie (în lipsa acestuia, certificatele de naştere ale copiilor, hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau privind măsura plasamentului), certificatul de căsătorie sau alte acte doveditoare ale componenţei familiei, după caz;
– adeverinţă de la furnizorul de utilităţi (gunoi, apă) pentru a se confirma numele şi numărul de persoane luate în calcul la stabilirea cheltuielilor sau alte adeverinţe care atestă numărul persoanelor care locuiesc împreună la aceea adresă;
– copie şi original după actul de proprietate al imobilului din care să rezulte calitatea de proprietar al titularului ajutorului de încălzire sau orice act autentic (contract de închiriere, contract de comodat, contract de întreţinere, împuternicirea proprietarului etc) din care să rezulte calitatea celui care solicită ajutorul de încălzire; pentru cazuri excepţionale, se poate prezenta certificat privind impozitele şi taxele locale care să ateste cine îndeplineşte obligaţiile fiscale ale proprietarului;
– adeverinta de negaţie eliberată de Primăria de domiciliu pentru persoanele care solicită ajutor de încălzire la Primăria Cugir, având doar reşedinţa în această localitate;
– alte acte, după caz (ex : sentinţa de divorţ pentru cuantumul pensiei de întreţinere etc).
Sorin GIURCA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News