Eveniment
Lupta partidelor din Alba pentru ”nucleele dure” și alegătorii nehotărâți. Cum au evoluat în timp, voturile pentru PNL și PSD
PNL proclamă la Alba o mare victorie la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, obținând un procent record în fața PSD. Dincolo de procente însă, important este numărul de voturi care reglează raportul de forțe între partidele din Alba. PSD va fi resetat, spune noul președinte interimar, Marcel Ciolacu. Asta înseamnă în opinia sa organizarea de alegeri în fiecare organizație locală.
Alba24 a realizat un istoric al rezultatelor obținute de cele două partide mari, din punct de vedere al numărului de voturi, un indicator care arată de fapt raportul de forțe între cele două partide mari din Alba, dincolo de procente.
O primă observație: față de primul tur, Klaus Iohannis a obținut un plus de 41.347 de voturi. Totuși, și Viorica Dăncilă a obținut 17.171 de voturi în plus.
Dacă ținem cont de rezultatele obținute de partide la alegerile din ultimii 3 ani, mai observăm o scădere a masei critice de votanți PSD. Dacă la alegerile generale sau locale (pentru consiliul județean).
De la cele peste 43.ooo de voturi obținute de social democrați în județ la alegerile generale (Camera Deputaților) sau cele peste 41.000 de la alegerile locale (consiliul județean), PSD a scăzut la aproximativ 27.000 atât la europarlamentare cât și la primul tur al prezidențialelor.
Totuși, PSD Alba a dovedit că poate reveni și a recuperat până în turul al doilea peste 17.000 de voturi, revenint practic, pe o mobilizare mai bună a aleșilor locali, la nucleul dur de votanți pe care se bazează în Alba.
De cealată parte, PNL a adunat toate voturile anti-Dăncilă, obținând în turul al doilea peste 123.000 de voturi, mai mult decât a obținut vreodată PNL în județ.
Ioan Dîrzu, președinte în continuare? Actualul lider al PSD Alba, Ioan Dîrzu, a rezistat de fiecare dată, în ciuda faptului că de când conduce partidul a pierdut toate alegerile la nivel local.
În partid nu există lideri care să îl conteste deschis, după excluderea primarului de la Ciugud și izolarea senatorului Daniel Breaz.
Dîrzu controlează partidul și în acest context ar fi reconfirmat în funcție la nivel local, fără o intervenție de la ”centru”, unde în prezent se duc lupte grele pentru influență.
În plus șeful PSD mai are un argument: este deputat și din acest punct de vedere are o importanță foarte mare în economia jocurilor de la București, în condițiile ”dezertărilor” din partid.
De asemenea, acesta este apropiat de Paul Stănescu, unul dintre liderii încă importanți la nivel central.
Alegeri în toate organizațiile. Noul lider al partidului, Marcel Ciolacu, a spus că în tot partidul vor fi alegeri, la nivelul fiecărei organizații.
„Este o echipă matură. Mandatul nostru este clar, să organizăm în Congres ordinar, asta înseamnă că la toate județele de la fiecare comună să organizăm alegeri. Garantul acestei organizări este domnul Paul Stănescu.
Marea majoritate a colegilor au propus luna februarie pentru acest Congres. Durează cam o lună să faci alegeri, vin și sărbătorile. În februarie o să venim în fața membrilor și delegaților pentru legitimarea unei conduceri. În februarie o să venim în fața delegației pentru alegerea unei conduceri legitime”, a declarat Ciolacu.
Declanșarea alegerilor în organizațiile PSD ar putea duce la lupte puternice la nivel local, în funcție de forța pe care au liderii din fiecare organizație, dar și de cât de puternici sunt contestatarii lor.
Prezidentiale 24 noiembrie 2019
Klaus Iohannis: 123.242 voturi (73,43%)
Viorica Dăncilă: 44.585 voturi (26,56%)
Voturi valabil exprimate: 167.827.
Au votat 170.314 de alegători în judeţul Alba.
Alegeri prezidențiale – 10 noiembrie, primul tur
Klaus Iohannis – 81.895 voturi (51,75%)
Viorica Dăncilă – 27.414 voturi (17,32%)
Dan Barna – 18.039 voturi (11,4%)
Mircea Diaconu – 9.851 voturi (6,22%)
Theodor Paleologu – 8.410 voturi (5,31%)
Număr de voturi valabil exprimate: 145.234
Alegeri europarlamentare 2019:
160.437 de voturi valabil exprimate:
1. PNL: 74.620 voturi – 46,51%
2. PSD: 27.629 voturi – 17,22%
3. Alianţa USR-PLUS: 25.564 voturi – 15,93%
4. Pro Romania: 7.386 – 4,6%
5. PMP: 6.891 voturi – 4,29%
6. UDMR: 4.948 voturi – 3,08%
7: ALDE: 4.507 voturi – 2,8%
Alegeri locale 2016 – Consiliul Județean:
Alegători prezenți la urne: 169.027
PNL: 84.170 – 53,13%
PSD: 41.398 – 26,13%
Alegeri generale 2016 – Camera Deputaţilor
PNL – 44.930 voturi – 35,9%,
PSD – 43.237 voturi – 34,6%,
ALDE – 7.312 voturi – 5,9%,
USR – 7.215 voturi – 5,7%,
PMP – 6.478 voturi – 5,2%,
UDMR – 4.127 voturi – 3,3%,
PRU – 2.945 voturi – 2,4%,
ANR – 1.208 voturi – 1%,
PRM – 1,123 voturi – 0,9%,
PSR – 339 voturi – 0,3%.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News