Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministerul Culturii susţine interzicerea utilizării cianurii în minerit, ca măsură de precauţie în relaţie cu protejarea patrimoniului cultural. Motivele

Publicat

lac rosia montana Ministerul Culturii precizează că susţine proiectul legislativ pentru modificarea Legii Minelor 85/2003 prin care se doreşte interzicerea utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în orice etapă a exploatării aurului și argintului sau a procesării și înnobilării reziduurilor. Opinia a fost solicitată în cadrul dezbaterii interministeriale privind formularea punctului de vedere al Guvernului asupra proiectului.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, 27 august. Ministerul prezintă motivele pentru care susține interzicerea utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri:

“- în România, o mare parte a zăcămintelor auro-argentifere sunt exploatate din epoci trecute, în sistemul de galerii închise, fapt ce a condus la generarea unor situri cu valoare culturală; utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri implică exploatarea în carieră deschisă și deci distrugerea acestor situri;

– exploatarea în carieră deschisă conduce la mutilarea unor peisaje, fapt contrar angajamentelor României asumate prin ratificarea Convenției europene a peisajului, adoptată la Florenţa prin Legea nr. 451/2002;

– riscurile implicate de utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri,amplu analizate de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (ruperea barajului lacului de acumulare, poluarea apei, aerului, solului, afectarea biodiversității etc.) concretizate prin catastrofepetrecute în România și lume pot pune în pericol, ca parte a mediului natural și construit, monumente istorice și zone construite protejate; impactul nu este înregistrat doar în relație cu moștenirea culturală, ci, inevitabil, într-o societate marcată de o astfel de catastrofă, va fi perceput ca o traumă și la nivel cultural”.

Reprezentanţii ministerului precizează că susţin propunerea de aplicare a principiului precauţiei așa cum a fost formulat în Declarația de la Rio de Janeiro (1992) și Directiva 2003/105/EC (SevesoII) privind riscul de accidente majore implicat de utilizarea tehnologiilor de minerit pebază de cianuri și interzicerea acestei utilizări.

Amintesc că Ministerul Mediului a constatat afectarea capacității de dezvoltare durabilă a zonelor unde se folosește tehnologia de minerit pe bază de cianuri și existența unor alternative de asigurare a necesarului de aur și argint.

Parlamentul European a adoptat, în data de 5 mai 2010, Rezoluția Parlamentului European referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană cu 488 de voturi pentru, 48 împotrivă și 57 de abțineri – fapt ce denotă un sprijin larg din partea familiilor politice europene principale și încurajează alinierea României la acest demers.

“Avem drept exemple, în susținerea inițiativei, atât Certej 1971, cât și tragedia ecologică de la Baia Mare – deversarea a 100.000 de metri cubi de apă contaminată cu cianură în râul Tisa, afectată fiind și Dunărea”, mai precizează sursa citată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement