Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Sănătăţii, despre transplanturi: Pacienţii de pe listele de aşteptare nu beneficiază de şanse egale

Publicat

sectie chirurgie spital albaMinistrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că o anchetă a Corpului de control al ministerului a constatat că există „nereguli grave” și „criterii subective” în ceea ce privește aprobarea și prioritizarea operațiilor de transplant în România. „Criterii și proceduri de alocare a organelor nu există, iar legile, dacă sunt, nu sunt respectate. Nu există un regulament de alocare a organelor, ci doar o cutumă. Nu există lista de așteptare corelate la nivel național pentru fiecare organ, iar pacienții de pe listele de așteptare nu beneficiază întotdeauna de șanse egale”, a afirmat ministrul Sănătății.

„Pacienții de pe listele de așteptare pentru transplant nu beneficiază întotdeauna de șanse egale. Este posibil ca un pacient să fie în vârful listei de așteptare, să existe un organ compatibil pentru acest pacient dar totuși nu el să fie cel care intră în sala de operație”, a explicat ministrul Sănătății.

Din acest motiv, el a cerut realizarea, în regim de urgență, a unui regulament clar de alocare a organelor la nivel național.

Vlad Voiculescu a adăugat că Ministerul a sesizat organele statului în legătură cu neregulile constatate și că “investigațiile în acest domeniu continuă și vor continua, în ciuda oricaror calomnii”, subliniind că “vorbim de viețile unor oameni”.

Ministrul Sănătății a mai arătat că nu există proceduri clare de contactare a pacienților potențiali beneficiari de transplant, în timp ce normele europene prevăd ca un pacient aflat pe lista de așteptare pentru transplant este contactat, iar în cazul în care acesta nu răspunde, sunt contactate rudele sale sau persoane apropiate. Numai în cazul în care acestea nu răspund, se trece la următorul pacient aflat pe lista de așteptare, în țările europene.

Potrivit ministrului Sănătății, în anul 2014 au existat cazuri de pacienti înscriși chiar în acel an pe lista de așteptare pentru transplant, care au avut prioritate în fața unor pacienti aflați pe listă încă din anul 2005.

„Corpul de control al Ministerului Sănătății a descoperit, de asemenea, existența unor fenomene care indică suspiciuni cu privire la corectitudinea alocării organelor pentru transplant. Într-unul dintre centrele de transplant din România, pentru o singură arie patologică, s-au efectuat, în anul 2014, 140 de transplanturi. 60% dintre pacienții care au beneficiat de aceste transplanturi au fost înscriși pe lista de așteptare chiar în același an deși erau pacienți pe lista de așteptare încă din anul 2005. Într-un alt an, în anul 2015, de asemenea, într-un centru și pe o singură arie patologică, 80% dintre beneficiarii de transplant au fost înscriși în același an 2015. 80%!”, afirmă ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu a cerut ca subiectul transplanturilor să nu fie “transformat în cal de bătălie electorală”: “Este vorba despre viețile unor oameni”, a subliniat ministrul Sănătății.

“Când viața ta depinde de un organ nu ar trebui să conteze că ești din Timișoara, București, Cluj. Nu ar trebui să conteze deloc dacă ești pacientul unui centru de transplant condus de o anumită persoană și nu de alta. De asemenea, nu ar trebui să conteze că ești mai vedetă decât ceilalți pacienți de pe lista de așteptare”, mai spune ministrul Sănătății.

Despre transplantul pulmonar, Vlad Voiculescu spune că este nevoie ca acest tip de transplant să fie dezvoltat în România – oameni specializați și infrastructura – iar țara noastră nu poate asigura, în acest moment, nici macar îngrijirea post-transplant a celor care beneficiază de acest tip de transplant în străinătate.

sursa: hotnews.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate