Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Nicio școală din județul Alba NU mai are toaletă în curte. Grădinița de la Cunța: situația din statistici, contrazisă de realitate

Publicat

Nicio școală din județul Alba NU mai are toaletă în curte, chiar dacă autoritățile nu au date complete despre acest lucru. Grădinița de la Cunța: situația din statistici, contrazisă de realitate, 

Șeful DSP Alba, Alexandru Sinea, a răspuns întrebărilor adresate într-o conferință de presă având ca temă începutul anului școlar și a spus că în județ mai există o singură grădiniță cu toaleta în curte din șapte unități școlare neautorizate.

”Unitatea funcționează în incinta școlii gimnaziale, cu grup sanitar amplasat la exterior.  Nu știu dacă mai funcționează școala, dar grădinița funcționează în incinta școlii” a spus Alexandru Sinea.

El nu a fost contrazis de inspectorul școlar adjunct Dan Cherecheș, care nici el nu știa că situația stă altfel.

Primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă, spune însă că și grădinița respectivă are toalete pentru copii în interiorul clădirii.

Iulia Stănilă spune că a omis să mai anunțe DSP Alba legat de acest lucru.

”Domnul Sinea nu avea de unde să știe pentru că noi nu am mai anunțat, dar nu am putut să îi las pe copii așa. Am găsit un spațiu în interiorul clădirii, o fost bibliotecă și am amenajat acolo.

Este o soluție de moment să nu mai meargă cei mici în curte. Cu spațiu pentru băieței și fetițe” a spus Iulia Stănilă pentru Alba24.

Ea a mai precizat că întreaga școală va intra în reabilitare și că deja a dat ordinul de începere a lucrărilor.

7 școli fără autorizație în județ

La nivelul județului Alba, din 440 de unități de învățământ existente, doar 7 nu au autorizație de la DSP, a adăugat Sinea.

El a declarat că există și școli care funcționează cu grupuri sanitare insuficiente sau grupuri sanitare care există dar sunt necorespunzătoare pentru că nu au fost modernizate.

În aceste școli învață 115 copii.

”Este o cifră exactă. Dintre aceștia, 22 de copii învață într-o unitate neautorizată ca urmare a relocării pentru modernizare” a mai spus șeful DSP Alba.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Muntean

    vineri, 06.09.2024 at 13:21

    primarii de acolo, aia care lasă copiii cu asemenea scoli, sa va fie rușine și demisia !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate