Eveniment
Noi drepturi pentru doctoranzi și cadre didactice, în timpul concediului pentru creșterea copilului. Proiect la Camera Deputaților

Noi drepturi pentru doctoranzi și cadre didactice, în timpul concediului pentru creșterea copilului. O propunere legislativă depusă recent la Camera Deputaților vizează introducerea unor reglementări privind suspendarea și prelungirea de drept a duratei programului de doctorat, respectiv recunoaşterea perioadei concediului pentru creşterea copilului în calculul vechimii pentru înscrierea la examenele de avansare profesională pentru gradele didactice II şi I.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii învăţămâtului preuniversitar nr.198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr.199/2023 a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere în data de 12 mai.
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la UDMR, legislația actuală privind studiile universitare de doctorat, precum şi reglementările referitoare la obținerea gradelor didactice II şi I, nu conţin prevederi exprese referitoare la suspendarea şi prelungirea de drept a duratei studiilor sau la menţinerea eligibilității pentru susținerea examenelor de carieră în cazul în care beneficiarii acestor forme de pregătire profesională intră în concediu legal pentru creşterea copilului.
Lipsa acestor reglementări poate duce la pierderea unor drepturi dobândite anterior, la exmatriculare sau la excluderea nejustificată de la examene, ceea ce reprezintă o formă de discriminare indirectă, cu impact deosebit asupra cadrelor didactice de sex feminin.
Astfel, proiectul vizează reglementarea suspendării și prelungirii de drept a duratei programului de doctorat, respectiv recunoaşterea perioadei concediului pentru creşterea copilului în calculul vechimii pentru înscrierea la examenele pentru gradele didactice II şi I.
Noi drepturi pentru doctoranzi și cadre didactice, în timpul concediului pentru creșterea copilului
În cazul în care candidatul se află în concediu pentru creşterea copilului la momentul programării examenului, acesta are dreptul să susțină examenul la prima sesiune organizată după
reluarea activității, fără a pierde drepturile dobândite anterior şi fără a fi considerat absent sau retras. Dispoziția se va aplica şi în cazul concediilor succesive, indiferent de numărul naşterilor survenite.
De asemenea, studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul propriu privind studiile universitare de doctorat.
Durata acestor studii se prelungeşte corespunzător cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
În cazul întreruperii pentru concediu de creştere a copilului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, durata programului de studii universitare de doctorat se prelungeşte de drept cu perioada concediului, până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Dispoziţia se aplică şi în cazul concediilor succesive de creştere a copilului, indiferent de numărul naşterilor survenite pe parcursul programului de doctorat, fiecare perioadă de
concediu determinând, de drept, suspendarea corespunzătoare şi prelungirea duratei studiilor universitare de doctorat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News