Eveniment
Noi investiții în clădirea Primăriei Sebeș: Instalații antiefracție, de supraveghere video, info display și vot electronic
Clădirea Primăriei Sebeș, aflată în prezent într-un proces de reabilitare și modernizare, va beneficia de instalații electrice complete, instalații antiefracție și supraveghere video, de sonorizare, info display și vot electronic. Noua investiție se ridică la suma de peste 3,1 milioane de lei, fără TVA.
Primăria Sebeș a lansat joi, 1 octombrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru reabilitarea și extinderea clădirii Primăriei Municipiului Sebeș – execuție punere în valoare, funcționare, execuția instalațiilor electrice interioare și de curenți slabi.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 3.186.819,53 de lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, clădirea Primăriei este proprietatea municipiului Sebeș, situată pe strada Primăriei nr.1 și apartine domeniului public al Municipiului Sebeș. Această clădire este monument istoric conform COD LMI 2004; AB-II-m-B-00353, nr.crt. 551.
În prezent clădirea se află în proces de reabilitare și modernizare. Potrivit reprezentanților Primăriei, lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat și executantul are termen de finalizare luna octombrie 2020. Astfel, durata estimată de execuție a noilor lucrări este de maxim 60 de zile calendaristice de la primirea ordinului de începere a lucrărilor de către executant.
În incinta clădirii își desfășoară zilnic activitatea 127 de persoane (angajați permanenți) precum și vizitatori, fără a se putea cuantifica.
Prin realizarea obiectivului de investiții se vizează asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității administrative ale Primăriei Municipiului Sebeș, cu funcțiuni specifice. Acest obiectiv de investiții reprezintă una din oportunitățile de a crea un climat corespunzător pentru desfășurarea activității. Este imperativ necesar a se ține cont de cerințele specifice ale clădirii, clasată ca monument istoric, de normele în vigoare și de raportul optim între calitate, condiții de confort și costuri.
Acest tip de clădire necesită condiții speciale de punere în valoare, încercând încadrarea aspectului vechi în elementele moderne și de factură nouă.
Proiectantul în cadrul activității de asistență tehnică a avut în vedere următoarele:
- instalații electrice complete, semnalizare, desfumare și voce date,
- instalație antiefracție,
- instalație supraveghere video,
- instalație CATV, info display,
- instalație sonorizare,
- instalație vot electronic.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News