Connect with us
Advertisement

Eveniment

O nouă taxă în spitale pentru pacienții asigurați. Cei care aleg să fie consultați de un anumit medic vor trebui să plătească

Publicat

Ministerul Sănătății propune introducerea unei noi taxe pentru pacienții asigurați în sistemul de sănătate. Astfel, cei care doresc să primească servicii  medicale ambulatorii de la un anumit medic ar putea fi nevoiți să plătească o taxă, numită coplată.

Ministerul Sănătății a lansat la sfârșitul lunii noiembrie în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate 2022 – 2030 și a Planului de acțiuni pentru perioada 2022 – 2030 în vederea implementării Strategiei naționale de sănătate.

Potrivit notei de fundamentare, pentru creșterea performanței și eficientizarea capacității de diagnostic, tratament și monitorizare în ambulatoriu, respectiv eliminarea timpilor de așteptare generați de lipsa finanțării sau de supraaglomerare, circuitele clinice vor fi adaptate la nevoia pacientului de diagnostic și tratament.

„Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare.

Noua taxă va fi introdusă mai întâi sub forma unui program pilot, în anumite regiuni.

„În sistemul de asigurări sociale de sănătate, segmente semnificative ale populației beneficiază de servicii de sănătate fără plata contribuției la asigurări de sănătate, deși realizează venituri din pensii sau salarii, ceea ce crează un deficit considerabil la fondul de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). În condițiile în care numai o treime dintre asigurați plătesc contribuții de sănătate către FNUASS, acesta devine vulnerabil la recesiunile economice”, se precizează în Strategia națională de sănătate 2022 – 2030.

Potrivit documentului, 14% din populația rezidentă nu este asigurată, având acces numai la pachetul minimal de servicii, ceea ce conduce la utilizarea excesivă a serviciilor medicale de urgență și la depistarea tardivă a afecțiunilor cronice, cu efecte negative asupra stării de sănătate și asupra eficienței utilizării fondurilor publice.

Din punct de vedere al cheltuielilor, peste jumătate din resursele Fondului Național de Asigurări de Sănătate este alocată îngrijirilor spitalicești, rămânând mai puțin de jumătate pentru asistența medicală primară, ambulatoriul de specialitate, medicamente, alte servicii și tehnologii medicale.

„Mecanismele de contractare și de plată a serviciilor medicale nu sunt corelate cu nevoile de servicii estimate la nivel județean și nu încurajează un comportament al furnizorilor în sprijinul atingerii obiectivelor naționale de sănătate. Tarifele decontate pentru serviciile medicale contractate în ambulatoriul de specialitate, spitalizare de zi și spitalizare continuă nu sunt sincronizate cu costurile reale ale furnizorilor”, se mai precizează în strategie.

De asemenea, documentul mai prevede proiecte precum informatizarea spitalelor și asigurarea unor servicii de urgență de către medicii de familie, fără a da însă detalii despre modul în care vor fi atinse ceste obiective.

Potrivit planului de acțiune, informarea publicului referitor la condițiile de accesare ale serviciilor de sănătate, inclusiv la cuantumul coplăților aferente furnizării anumitor servicii de sănătate, ar urma să fie făcută începând cu trimestrul I al anului 2024.

Vezi AICI Strategia națională de sănătate 2022 – 2030 (.pdf)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    luni, 05.12.2022 at 11:56

    Mă voi sunteşi nebuni ? De ce finanţaţi tot felul de ONG-uri şi nu aveţi bani pentru sănătate ? De ce daţi de-a moaca tot felul de pensii speciale şi nu aveţi bani la sănătate ? Sunteţi nişte proşti păpuşaţi, fără nici o gândire logică.Ţara a ajuns pe mâinile cui nu trebuie, fără nici o şansă de revenire,lipsă totală de o minimă judecată.

  2. Tudor

    marți, 06.12.2022 at 09:03

    2022 – 2030 cu resapatul de min. Rafila ? Ala nu stie sa citesca o carte in afara de cateva referate de specialitate pe carea le stie pe derost .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement