Eveniment
FOTO: Lucrările de protecție împotriva inundațiilor realizate pe Valea Bucerdea avansează. Care este stadiul proiectului
Zilele trecute a avut loc o vizită în teren la lucrarea de investiții „Regularizare și consolidare Valea Bucerdea, județul Alba”, în prezența directorului Apelor Române Mureș, ing. Sorin Vlad, a primarului comunei, Traian Rusu, a directorului SGA Alba, Valentin Dican, precum și a reprezentanților Serviciului Investiții, ai echipelor tehnice, proiectantului, constructorului și dirigintelui de șantier.
Peste 85% din proiect este deja realizat, iar lucrările se desfășoară conform graficului asumat.
Investiția prevede:
- 3.725 m de reprofilare a albiei – pentru o scurgere mai eficientă a apelor în caz de viituri.
- 4.925 m de protecții de mal – ziduri de sprijin din beton ciclopian pentru întărirea malurilor și prevenirea eroziunii.

Ce se întâmplă acum pe teren?
Potrivit reprezentanților Apelor Române, lucrările continuă în ritm susținut pe două tronsoane – amonte și aval – iar echipele sunt zilnic în teren pentru a respecta planul de execuție.
Reamintim faptul că în anul 2018, Bucerdea Vinoasă a fost afectată grav de inundații.
Prin această investiție se creează o secțiune de scurgere care poate face față ploilor torențiale, topirii zăpezilor și apelor mari, reducând riscul de inundații și protejând comunitatea.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News