Connect with us
Advertisement

Actualitate

Obligaţia de a efectua ITP ar putea fi suspendată până în 2018 pentru unele categorii de autovehicule. Cât e amenda pentru altele

Publicat

tractor Efectuarea inspecţiei tehnice periodice (ITP) pentru tractoarele agricole și cele forestiere ar putea fi suspendată până la începutul anului 2018. Proiectul de lege privind aprobarea OG nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice ar putea primi, miercuri, votul decisiv al deputaţilor.

Proiectul de lege privind aprobarea OG nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost votat de senatori în 5 februarie 2015 şi figurează miercuri, 9 martie, pe agenda şedinţei Camerei Deputaţilor, cu propunere de adoptare.

Potrivit formei modificate a documentului, obligativitatea efectuării ITP, pentru menţinerea în circulaţie, va fi suspendată până la începutul anului 2018 pentru tractoarele agricole şi cele forestiere. „Obligativitatea efectuării inspecţiei tehnice periodice pentru menţinerea în circulaţie a tractoarelor agricole şi forestiere se suspendă de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 1 ianuarie 2018”, se precizează în propunerea de act normativ.

Obligaţia de a efectua ITP şi pentru aceste vehicule a fost introdusă acum doi ani. Conform deputaţilor care au introdus un amendament, cei care folosesc tractoare agricole şi forestiere circulă pe distanţe scurte, de la gospodărie la exploataţiile agricole, iar obligaţia de a efectua ITP nu se justifică în cazul lor. Din acest motiv, până în 2018 vor trebui găsite soluţii pentru dezvoltarea unei reţele de drumuri vicinale pe care aceste vehicule să poată circula fără ca şoferii să fie sancţionaţi.

„Prin textul OG nr. 21/2014 a fost instituită obligaţia efectuării inspecţiei tehnice periodice şi pentru tractoarele agricole şi forestiere, prevedere ce afectează o categorie restrânsă de utilizatori, agricultori în special din spaţiul rural. Astfel, eliminându-se distincţia între tractor folosit exclusiv în scopuri agricole, care nu era supus rigorilor inspecţiei tehnice, şi tractorul rutier, care era destinat circulaţiei pe drumurile publice, s-a ajuns la situaţia în care pentru noua categorie introdusă — tractoare agricole şi forestiere — inspecţia tehnică periodică să fie obligatorie. Prin amendamentul propus se suspendă aplicarea prevederii introduse prin OG nr. 21/2014 până la 1 ianuarie 2018, timp în care autorităţile să identifice soluţii în vederea dezvoltării unei reţele de drumuri vicinale pe care aceste vehicule să se deplaseze fără a fi sancţionate. Menţionăm că este vorba despre vehicule care se deplasează pe trasee scurte, între gospodării şi exploataţiile agricole, sezonier în timpul campaniilor agricole. Raţiunea emiterii OG nr. 21/2014 a fost transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor (…) privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de siguranţă pentru copii din vehicule, fapt ce nu justifică introducerea efectuării inspecţiei tehnice pentru tractoare agricole şi forestiere”, este explicat în raportul prin care s-a propus adoptarea proiectului de lege.

Potrivit Codului rutier, vehiculele care nu corespund din punct de vedere tehnic sau a căror inspecţie tehnică periodică a expirat nu pot fi conduse pe drumurile publice. Conform actului normativ „pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice”, subliniindu-se că efectuarea ITP se face numai în staţiile autorizate.

Șoferii care sunt prinşi că circulă cu maşini neverificate tehnic sau a căror verificare a expirat pot fi sancţionaţi cu 9 – 20 de puncte amendă. În momentul de faţă, amenda este cuprinsă între 945 şi 2.100 de lei, iar conducătorii auto pot rămâne şi fără certificatul de înmatriculare/înregistrare.

Poliţiştii rutieri sunt cei care constată defecțiunile tehnice ale vehiculelor, în timp ce verificarea stării tehnice a maşinilor care circulă pe drumurile publice se face de către poliţiştii rutieri şi personalul Registrului Auto Român.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement