Connect with us
Advertisement

Eveniment

Parada militară de la Bucureşti, de Ziua Naţională. Peste 3000 de militari, 300 autospeciale, 50 de aeronave

Publicat

Peste 3.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere participă vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Mai mult de 300 de militari străini din țări precum Republica Moldova, Turcia, SUA, Marea Britanie, Ucraina, Slovacia, Portugalia, Polonia, Italia, Germania, Grecia, Franța, Canada și Bulgaria, iau parte la parada de Ziua Naţională a României, din Capitală.

La Alba Iulia, va fi defilare militară, cu circa 400 de cadre MApN şi MAI şi autospeciale, de la ora 13.00.

Ziua de 1 decembrie 2017 marchează împlinirea a 99 de ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

1 decembrie a fost declarată Ziua Națională a României în anul 1990.

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia, la care au participat 1.228 de delegați (deputați) aleși, a votat unirea Transilvaniei cu România și a cerut organizarea sub forma unui singur stat național. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Rezoluția a fost adoptată atunci cu ovații prelungite.

La Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia au asistat peste 100.000 de participanți, care au primit cu entuziasm și aplauze hotărârea de unire a Transilvaniei cu România.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, pe data de 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand. Legea a fost votată apoi de către Adunarea Deputaţilor, în şedinta din 29 decembrie 1919.

Ziua Națională a României nu a fost sărbătorită mereu pe data de 1 decembrie. Între anii 1866-1947, România celebra Ziua Națională pe data de 10 mai, ziua în care Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, în anul 1866.

Între anii 1948-1989, ziua de 23 august era considerată sărbătoarea națională. După căderea comunismului, președintele de atunci, Ion Iliescu, a promulgat legea nr.10 din 31 iulie 1990 potrivit căreia ziua de 1 decembrie era declarată zi națională și sărbătoare publică. Ulterior, această dată a fost inclusă și în Consituția României din 1991, la articolul 12, alineatul 2.

sursă: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement