Connect with us
Advertisement

Actualitate

Parteneriat între Regiunea Centru și Landul Brandenburg: Schimburi de experiență și vizite la proiecte finanțate din fonduri UE

Publicat

Prin intermediul parteneriatului bilateral și al Reprezentanței pentru chestiuni de parteneriat, unice în România, susținute de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Cancelaria de Stat a Landului Brandenburg, Regiunea Centru realizează cu acest land german schimburi de experiență continue, creează și participă la evenimente în cadrul mai multor rețele europene și organizează manifestări tehnice, științifice și culturale, dar și dezbateri de specialitate. Prin acest parteneriat ADR Centru și Cancelaria de Stat a Landului Brandenburg promovează idealul comun european, privind conviețuirea și parteneriatul axat pe rezultate.

Ultimul dintre aceste evenimente a fost reprezentat de vizita în Regiunea Centru a unei importante delegații a Ministerului de Finanțe și pentru Afaceri Europene al landului, care s-a bucurat de participarea Excelenței Sale Ministrul Katrin Lange, care a fost însoțită de demnitari și specialiști în domenii de cooperare europeană.

Anul 2023 a reprezentat încununarea a două decenii de parteneriat, care a debutat în anul 2002, prin colaborarea în cadrul proiectelor de Twinning și Twinning-Light pentru dezvoltarea capacității instituționale a ADR Centru. Evenimentul care a marcat această aniversare s-a desfășurat la Potsdam, chiar în Sala de Conferințe a Cancelariei de Stat, peste 60 de experți germani și români, inclusiv conducerea ADR Centru, participând la Conferința Internațională ”Acasă, în Europa: Gestionarea comună a crizelor – 20 ani de cooperare Centru-Brandenburg”. ADR Centru a prezentat la Conferință exemplele de succes din Regiunea Centru în privința implementării proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional. O altă temă importantă vizată de Regiunea Centru prin participarea la lucrările Conferinței a constat în dezvoltarea cooperării bilaterale între Germania și România, în mod specific între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, prin activitatea ADR Centru și a Reprezentanței de Parteneriat bilateral. Suplimentar, ADR Centru își dezvoltă relațiile bilaterale cu germanii în domeniul implementării Strategiei de Specializare Inteligentă, inclusiv prin sprijinirea cooperării între Universități din Regiunea Centru și Germania, precum și prin dezvoltarea durabilă a zonelor urbane și generarea de proiecte care să răspundă măsurilor prevăzute de autoritățile publice locale.

Pentru a promova eficient regiunea noastră ca destinație de afaceri și investiții pentru partenerii germani, ADR Centru a organizat vizita în România a delegației Ministerului de Finanțe și Afaceri Europene din Landul Brandenburg, în perioada 29-30 iunie 2023.

Pornind de la ideea că dezvoltare fără cooperare nu există, la Sibiu, Alba Iulia, Sebeș, dar și în comuna Ciugud, delegația oaspete a văzut impactul fondurilor derulate de ADR Centru prin Programul Operațional Regional – atât în perioada 2007-2013 cât și în perioada 2014-2020 în Regiunea Centru – iar experții români și germani au discutat despre posibilitățile de a dezvolta noi proiecte bilaterale, pornind de la stadiul în care se găsesc cele două regiuni privind atragerea fondurilor europene, astfel încât cooperarea administrativă internațională să crească eficiența gestionării fondurilor structurale. Această cooperare trebuie să asigure un răspuns mai bun al autorităților publice locale în procesele coordonate de ADR Centru și respectiv Landul Brandenburg, în activitatea Autorităților de Management pentru implementarea proiectelor europene, pentru a îndeplini cerințele Comisiei Europene în ceea ce privește:  tranziția verde, utilizarea instrumentelor financiare europene și dezvoltarea schemelor de ajutor de stat pentru integrarea eficientă a investițiilor CDI (pentru finanțarea cercetării, dezvoltării și inovării).

În vizita sa la sediul ADR Centru, ES Ministru Katrin Lange a fost însoțită de Președintele Districtului Prignitz – Christian Müller, de Parlamentar Harald Pohl, precum și de o echipă tehnică din cadrul Ministerului, coordonată de Reiner Kneifel-Haverkamp – Șeful Departamentului de Afaceri Europene. Vizita ministrului Lange a fost corelată cu vizita unei delegații din Districtul Prignitz, care este înfrățit de 4 ani cu județul Alba. Astfel, vicepreședintele CJ Alba, Dumitru Fulea a participat la toate punctele importante de pe parcursul vizitei delegației germane.

”Am avut un program foarte condensat în aceste două zile de la sfârșitul lunii iunie. După Conferința internațională de la Potsdam, a fost rândul nostru să fim gazde pentru experții germani, cu atât mai mult cu cât Invitația noastră pentru doamna ministru Katrin Lange a fost transmisă înainte de Pandemie.

Acum, Excelența Sa a văzut concret că ADR Centru are un parteneriat activ cu Landul Brandenburg și noi menținem această legătură în beneficiul celor peste 2,3 milioane de cetățeni ai celor șase județe care compun Regiunea noastră. Am vorbit de idealurile a două regiuni europene care au înțeles că viitorul lor comun este într-o Europă unită și mai sigură. Am subliniat că, dacă am început prin a învăța împreună, am ajuns să învățăm să cooperăm tot mai bine și să ne dezvoltăm împreună. Iar ca obiectiv avem să deschidem acest parteneriat și către alte regiuni, către Polonia și către Republica Moldova. Astfel, în perioada următoare colaborarea noastră se va intensifica pe teme de cercetare aplicată, inovare, programe de incubare a afacerilor, digitalizarea serviciilor publice și a companiilor, mobilitate durabilă, eficiență energetică, infrastructură verde-albastră, educație, turism durabil și regenerare urbană.

Atât ADR Centru, cât și toți partenerii noștri din Regiunea Centru, alături de colaboratorii și prietenii din Landul Brandenburg ne dorim ca acest parteneriat să fie un exemplu pentru toți cei care vor să învețe în comun și să fie mesajul așteptat de comunitățile care vor să-și decidă singure viitorul”, a declarat – după încheierea misiunii germane în Regiunea Centru – Simion Crețu, director general ADR Centru.

Informații suplimentare

La Sibiu, joi – după aterizare – delegația germană a avut o întâlnire cu ES Kerstin Ursula Jahn, Consulul Germaniei la Sibiu, precum și o întrevedere de lucru cu Primarul Municipiului Sibiu, doamna Astrid Cora Fodor.

În după-amiaza zilei de 29 iunie, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, delegația Ministerului de Land german și oaspeții din Prignitz au avut discuții privind evoluția socio-economică a Regiunii Centru. În cadrul întâlnirii a fost dezbătută contribuția parteneriatului dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg la dezvoltarea activității ADR Centru și au fost abordate noi teme de cooperare, în special pe palierul privind activitatea Autorităților de Management, precum și teme socio-culturale, de apropiere între cele două regiuni europene.

Pentru temele din perioada imediat următoare, în cadrul acestei întâlniri au fost abordate și idei privind organizarea ”Simfoniei Păcii” – în cadrul unui proiect Erasmus+ în Regiunea Centru (cu spectacole la Alba Iulia, Sebeș și Sibiu) la jumătatea lunii iulie (14-16.07.2023). De asemenea, a fost analizată participarea Regiunii Centru la Zilele Landului Brandenburg 2023, programate la Finsterwalde, lângă Rezervația naturală ”Niederlausitzer Heidelandschaft Nature Park”, în perioada 1-3 septembrie 2023.

În discuțiile tehnice, partenerii germani au propus identificarea unui model de cooperare teritorială în implementarea programelor regionale în perioada 2021-2027, prin care să fie preluate exemplele de bune practici, în special în domeniul formulării politicilor de dezvoltare a sistemelor economice inovative. A fost propusă ca sursă de finanțare programul european de Asistență Tehnică, prin care se poate finanța schimbul de experiență între Autoritățile de Management din cele două regiuni.

Ulterior întâlnirii tehnice de la sediul ADR Centru, delegația germană a văzut ”in situ” impactul investițiilor pentru dezvoltare coordonate de ADR Centru în Alba Iulia, apoi la Sebeș și la Ciugud.

La Alba Iulia, principalul obiectiv a fost reprezentat de Cetatea Alba Carolina, care a beneficiat de investiții totale de peste 80 milioane euro. În Cetate, la Palatul Principilor Transilvaniei – obiectiv reabilitat cu peste 5 milioane euro, fonduri europene coordonate de ADR Centru – va avea loc deschiderea Festivalului Muzicii din oraș, prin spectacolul ”Simfonia Păcii”, organizat în comun de români și germani.

Deoarece municipiul Sebeș are o îndelungată tradiție privind modelul de conviețuire între români și sași, doamna ministru Katrin Lange a avut vineri dimineața o întâlnire de lucru cu conducerea Primăriei municipiului Sebeș, în Lancrăm-Sebeș. Ulterior a fost vizitată Biserica Evanghelică Sebeș – un alt obiectiv reabilitat cu fonduri europene coordonate de ADR Centru – locul unde se va desfășura în 15 iulie cea de-a doua reprezentație a ”Simfoniei Păcii”. Delegația germană a avut o importantă vizită la Biblioteca Liceului German, din Petrești-Sebeș, în contextul în care MdFE a susținut biblioteca încă de la începutul existenței sale. Donațiile de carte au influențat pozitiv comportamentul de citire al elevilor, iar noua donație se bazează chiar pe dorințele elevilor.

Deoarece procesul digitalizării administrației publice și al modului cum se desfășoară interacțiunea online sau electronică între administrație și cetățeni este o prioritate la nivel european, dar și național în România și Germania, oaspeții din Brandenburg au avut o întâlnire de lucru cu edilii din comuna Ciugud-Alba. Aici s-a avut în vedere parcursul în digitalizarea serviciilor publice, reticența cetățenilor față de anumite aspecte în interacțiunea electronică, dar și simplificarea modului de activitate al unei administrații de nivel comunal din România, prin procesul digitalizării.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement