PASTORALA de Crăciun a PF Lucian: Mesajul de sărbători pentru credincioşii greco-catolici

Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Dragi credincioși,

Taina sărbătorii Crăciunului se arată în întâlnirea cu Isus. Dacă am făcut bine pregătirea sufletească a Postului, Crăciunul trebuie să ne descopere bucuria unei prezențe speciale care se simte prin lumina credinței: Dumnezeu e cu noi! Emanuel. Acesta este numele lui Isus, Fiul Tatălui, nume anunțat de prorocul Isaia. Un nume care indică nu numai prezența, ci plămada comuniunii Sale cu fiecare dintre noi, fiindcă Celui Preaînalt i-a plăcut încă de la începuturile Creației să-și mărturisească numele în funcție de om: Dumnezeu cu noi, Dumnezeul lui Avram, al lui Isaac, al lui Iacob.

Taina Crăciunului spune, de asemenea, că Cristos dorește să afle o lume în stare să-L recunoască, care-L așteaptă și nu se mărginește la rezolvări ieftine, ci le caută pe acelea care rămân definitive. Această sfântă așteptare este evocată de profeții Vechiului Testament și oferă întâietate timpului în fața locurilor sau a privilegiilor de orice fel.

Speranța creștinului presupune întotdeauna răbdarea împlinirii timpului și este actul de identitate al omului de credință. Puterea discretă a binelui reînnoit în lume, zi de zi, este nimeni altul decât Pruncul ceresc, coborât din veșnicie, care se descoperă tot mai mult lumii prin mărturia binelui nostru, săvârșit zi de zi, spre a conduce lumea și Biserica la întâlnirea definitivă cu El.

Iubiți credincioși,

Știu grijile Voastre și Vă înțeleg descurajările. Dar știm cu toții că credința nu ține de sfera privată, nu e o înțelegere individualistă sau opinie subiectivă, ci apare și se întărește în ascultarea Cuvântului Domnului, fiind destinată să se transforme în bună-vestire – după cum spune Sfântul Părinte Papa Francisc.

Trăim vremuri pentru care virtutea supremă a devenit gustul propriu. Viața se lipsește tot mai mult de umanitate, proclamând siluirea legii firii câștig de cauză de impus tuturor, iar astfel viclenia răului se arată drept adevăr. Sub presiunea deșertăciunii suntem puși în criză în ceea ce ne definește drept fii și creaturi ale lui Dumnezeu, adică oameni de comuniune. Și înlănțuiți de cele trecătoare uităm să mai gustăm bucuria păstorilor și a magilor care s-au lăsat surprinși de simplitatea și modestia prin care Dumnezeu vine între noi.

Păstrând bucuria așteptării speranței al cărei obiect nu se întrezărește, lipsiți de certitudinile lumești, Isus ne ține ancorați în Providență, descriindu-ne prețul crucii în viața noastră, fiindcă de vestea bună se bucură doar cel care o așteaptă, fiindcă nu a uitat să aibă nevoie de ea. În fața Pruncului neajutorat să putem reînnoi temeliile speranței, să așteptăm acel viitor care îl exprimă pe El și prezența Sa în istoria noastră. Lucrurile mici făcute cu devoțiune, apropierea față de semeni, disponibilitatea și gentilețea cu care ne raportăm unii față de alții grăiesc de la sine și constituie cel mai la îndemână apostolat pe care Isus ni-l cere, fiindcă i-L putem oferi. Dinspre limitele ființei noastre, de la acele momente unde nu mai suntem stăpâni pe situații și, prin urmare, mai puțin egoiști, începe cursul harului care poate schimba și tămădui în Cristos viața noastră. Nu e ușor a păstra speranța – spune Papa Francisc. Dar oare ne poate fi ea furată? Înaintașii noștri erau pe deplin convinși că nimeni nu le putea confisca credința și că viața lor era legătura cu Dumnezeu de la care nimeni nu putea să-i oblige să abdice. Putem însă să ne lepădăm de Isus prin păcat, necinste, răutate și mai ales neîncredere față de îndurarea Sa.

Aș dori în ziua Nașterii Domnului să Vă încredințez și să Vă încurajez în marea misiune care Vă revine: a da mărturie vie pentru harurile primite. Biserica are nevoie de această comoară din partea fiecărui om credincios. A fi cu Cristos înseamnă să ne ancorăm în soluțiile Domnului și în înțelegerea lucrurilor vieții prin ochii Săi, dar aceasta depinde mult, dragii mei, de rugăciunea noastră și de binele pe care trebuie să ne străduim a-l face dincolo de mângâieri, recunoaștere sau comoditate.

„Dumnezeu s-a deșertat pe sine pentru a se face una cu chipul nostru, pentru a ne face una cu chipul măririi sale” – spune Sfântul Vasile cel Mare într-una din rugăciunile liturghiei sale. În fața ieslei zilelor noastre, acolo unde Isus nu încetează să se întrupeze în nimicul ființelor și realităților omenești, ne vine însă tot mai greu să coborâm în tainicele simțiri ale inimii și să recunoaștem alături de noi chipul umil și suferind al Domnului nostru. Isus s-a născut pe fân uscat, în sărăcia unei iesle, la marginea așezării, alungat de vanitatea lumii și de grijile sale. Și sub semnul celui pornit de acasă, prin lume, pentru a avea mai multă siguranță, Creatorul intră în viețile noastre, pe la marginile existenței noastre, în periferie, surprinzându-ne pentru a ne arăta unde și cum se scrie taina mântuirii.

Colinzile noastre cântă bucuria nașterii Domnului cu multă melancolie. Adevărul venirii lui Cristos între noi este, desigur, o bucurie evidentă, dar însemnată de întristare, fiindcă nu toți pot să-L recunoască pe Omul-Dumnezeu. Sărăcia ieslei nașterii Sale nu este doar lipsa de recunoștință a lumii față de planul discret al Domnului de a ne oferi mântuirea, ci și imaginea sufletului uman, despuiat și infirm fără prezența divină. Dacă recunoaștem darurile căinței și iertării, atunci ieslea săracă – imaginea inimii noastre însemnată de păcat – se face ambasadoarea îndurării cerești și a gingășiei Domnului pentru lume. Mult mai bine și mult mai profund decât o mulțime de tratate teoretice în teologie, decât chezășia misiunii sociale a Bisericii sau triumfalismul său istoric, prin mărturia simplă și temeinică a străduințelor fiilor lui Dumnezeu – fii ai Bisericii.

Dragii mei,

Viitorul nostru este Isus. Viitorul lumii nu poate fi fără Isus. Împărăția este bucuria de a fi cu El, în orice ceas, în orice clipă încă din prezent. Când copilul nu este ascultător sau este obraznic, tata sau mama caută printr-o severitate momentană să-l facă să înțeleagă că taina binelui este la îndemâna omului, iar răul nu este natural pentru el. Cu inima înfrântă și îndurerată, orice părinte adevărat își deschide astfel copilul spre iubire. În Biblie Dumnezeu plânge asupra infidelității poporului Său, constatând lipsa de recunoștință care aduce cu sine severitatea încercării ce nu are alt rost decât regăsirea drumului întoarcerii spre casă. Ieslea Betleemului ne descoperă mlădița iertării din raiul stabilit acolo, adus inimilor prin prezența Pruncului. În peștera străină și rece „s-a arătat rădăcină neudată odrăslind iertarea” – spune o strofă a Crăciunului, adică bucuria împăcării cu Dumnezeu și aproapele.

Lucrurile mici scriu istoria binelui, la fel ca Fiul lui Dumnezeu venit în lume, la margine de imperiu, iar fără bunătate, iubire și respect, viața nu e decât vanitate și întuneric, dispreț și violență. Aici își află bucuria Isus de a fi cu noi, iar Dumnezeu plânge dacă fiii Săi nu se bucură de împăcarea cu El, dacă mărturia noastră pentru îndurarea Sa nu este reală, pentru bucuria Inimii Sale milostive de a oferi lumii întoarcerea la lumină. Încrederea noastră în bunătatea Domnului, reîntoarcerea la El să fie, aici și acum, semnul că nu putem trăi fără iertarea Cerului. Acest adevăr trebuie să ne fie paza sufletului pentru a fi sămânța unui viitor în Cristos și bucuria așteptării Împărăției Sale peste noi, Biserică și lume. Și vom avea pace fără de care omenirea nu va fi bine.

Iubiți fii sufletești,

Naturalețea și prospețimea vieții cu Cristos să nu apună niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aș dori să mulțumim împreună Domnului din iesle pentru darul prezenței Sfântului Părinte Francisc care, iată, ne redă atmosfera scumpă și dragă a Betleemului. Ne-o propune cu naturalețea sufletelor simple și bune, după modelul Sfintei Familii din Betleem, după exemplul bucuriei păstorilor și a magilor.

Isus vine pentru a ne oferi parfumul și temelia Crucii care-L așteaptă pe Golgota – semnul iubirii cerești pentru noi. Este și semnul nerecunoștinței noastre, dar transfigurată de valoarea absolută a unei dragoste adevărate și încercate cu preț de sânge. Spunem adesea că suntem făcuți pentru Domnul, dar am uitat să ne lăsăm surprinși de blândețea, gingășia și fragilitatea cu care El Însuși ne vizitează și ne cheamă pentru a ne oferi iertarea. Actul nostru de credință la cumpăna anilor să fie cel pe care-l repeta Padre Pio ucenicilor săi: „Nu există situații unde Isus este fără cruce, dar nici cruce în viața cuiva fără prezența lui Isus”.

Cu aceste gânduri Vă transmit părintește urările de Nașterea Domnului, încredințându-Vă ajutorului și protecției Sfintei Familii, în speranța de a Vă ști încrezători și curați pentru a persevera în credință, binevoitori și senini. Timpul de har are precedență în fața nevoilor momentane și a slabei noastre înțelegeri. Dimpreună cu Preasfințiile lor, Episcopii Mihai și Claudiu, Vă spun din inimă „Sărbători sfinte și binecuvântate!”, iar anul 2014, care stă să vină, să Vă apropie și mai mult de Isus – Cel care vine.

„Adveniat regnum tuum, Domine! Maranatha!”

Cu arhierească binecuvântare,

Cardinal † Lucian

Arhiepiscop și Mitropolit

Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2013