Patru drumuri din Alba, ÎNCHISE temporar din cauza viscolului. 49 de utilaje, scoase la deszăpezit în tot județul
Patru drumuri din Alba, ÎNCHISE temporar: Autoritățile din Alba informează că circulația rutieră pe autostrăzi, drumurile naționale și drumurile județene din județ se desfășoară în condiții de iarnă.
Reprezentanții Instituției Prefectului au anunțat că pentru menținerea traficului în condiții de siguranță se acționează cu 49 de utilaje.
Publicitate
Din cauza viscolirii zăpezii, patru sectoare de drum județean sunt închise temporar circulației, după cum urmează:
- DJ 106 K, pe tronsonul Daia Română – Vingard, este blocat. Rutele alternative sunt DJ 106 I Cunta – Berghin și DJ 106 K Sebeș – Daia Română.
- DJ 106 K, pe tronsonul de la intersecția cu DJ 106 I până în localitatea Ohaba, este blocat. Rutele alternative sunt DJ 106 I Cunta – Berghin și DJ 106 K Ohaba – Secășel.
- DJ 704 K, pe tronsonul Săliștea – Vinerea, este blocat. Ruta alternativă este DJ 704 K (DJ 704, DN 7 Vinerea – Cugir) – DN 7.
- DJ 704 A, de la postul de transformare din zona Cânepei – Gălbenele, pe porțiunea din fostul drum al Pianului, este blocat. Ruta alternativă este DN 7 – DJ 705 B și DJ 704 A.
Publicitate
Autoritățile monitorizează situația din teren și intervin pentru asigurarea circulației rutiere.
Foto: Arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)