Connect with us
Publicitate

Economie

Persoanele care și-au luat case prin credit ipotecar NU pot aplica în Programul Panouri Fotovoltaice. GHIDUL se modifică

panouri

Publicat

Micii antreprenori, sau persoanele care au ipotecă pe locuință, nu vor putea monta panouri fotovoltaice, subvenționate de la stat, potrivit unor modificări aduse Ghidului de finanțare, modificare care se află în dezbatere publică.

Mai exact, pentru ca Guvernul să nu poată fi acuzat că oferă ajutoare de stat, modificarea este de natură a limita accesul la programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate a două categorii de beneficiari: antreprenorii care au sediul firmei acasă și cei care au ipotecă pe locuință nu vor putea beneficia de program, notează economica.net.

“Imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice”.

CITEȘTE ȘI: Programul ”Casa Verde” 2019: Finanțare de la stat cu 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice. GHID

Aceasta este modificarea care este adusă “Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională”, printr-un Ordin al Ministerului Mediului, aflat încă în dezbatere publică.

Proiectul complet de modificare a Ghidului, aflat în dezbatere publică

Potrivit jurnaliștilor de la economica.net, imediat după publicarea pe site-ul Mediului al acelui proiect de ordin, unii potențiali beneficiari și-au pus problema ce înseamnă “imobil afectat de sarcini”, iar răspunsul pe care l-am obținut confirmă temerile lor: nu vor putea accesa programul persoanele care au ipotecă pe imobil, consitituită în favoarea unei bănci, dacă au cumpărat/construit locuința pe credit ipotecar, și nici micii antreprenori care au sediul social al firmei în imobilul pe care și-ar fi dorit să instaleze panourile fotovoltaice.

Un răspuns a venit de la președintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), instituția prin care se derulează programul. “Nu merge, nu se califică”, ne-a răspuns Cornel Brezuică, pentru fiecare dintre cele două cazuri. “Sunt condiții obligatorii, nu pot să spun decât că ele se vor respecta, nu pot eu să vă spun dacă e corect sau nu”, a fost singurul comentariu al lui Brezuică, întrebat despre justețea acestor excluderi.

O explicație apare în referatul de aprobare a acelui Ordin. Pe scurt, Guvernul vrea să se ferească de posibilitatea de fi acuzat că oferă un ajutor de stat nelegal, în condițiile în care finanțarea programului se va face din fonduri europene.

“Introducerea condiției ca imobilul pe care se va instala sistemul de panouri fotovoltaice să nu fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, ținând cont că o astfel de sarcină ar crea premisele incidenței unui ajutor de stat/minimis; de asemenea, această obligație trebuie menținută și pe perioada de monitorizare și trebuie anunțată către terți potențiali dobânditori”, se arată în referat.

Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice presupune o subvenţie de până la 20.000 de lei (maximum 90% din valoarea investiţiei) acordată de AFM persoanelor fizice care îşi instalează acasă sisteme fotovoltaice.

 

sursă: economica.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate