Pomelnicul şi importanţa lui în credinţa ortodoxă. Cum se scrie corect și ce NU se trece în el

Când merg la Biserică, majoritatea oamenilor se duc direct la Sfântul Altar pentru a da un pomelnic, în care scriu atât numele lor, cât și ale celor pe care îi poartă în gând – rude, prieteni, cunoscuți etc. De ajutor multora ar fi să cunoașteti câte ceva din importanța acestui gest, aparent simplu, dar care are și el regulile sale de alcătuire.

Se întâmplă ca un creștin să aduca la biserică un pomelnic și să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică și cu aceasta și-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut.

Realitatea este cu totul alta, este nevoie și de rugăciunea personală. Și aici ar trebui să existe un pomelnic. Indiferent că este scris sau nu, acesta trebuie să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiați din familie – soț, soție, copii, părinți, bunici, nași, prieteni – până la nefericiții acestei lumi, scrie bzi.ro.

Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugați, rugați-vă pentru toți și pentru fiecare. Și adăugați: <Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluiește-mă și pe mine>. Astfel, puțin câte puțin, conștiința voastra se va lărgi”.

În pomelnicul ce trebuie dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu trebuie să treceți numele prescurtate sau poreclele. Se înțelege, numai oamenii pot fi trecuți în pomelnic.

Cei vii vor fi grupați împreună, la fel cei adormiți, menționându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiți.

De asemenea, pe pomelnic nu trebuie trecute numele sectarilor, ale copiilor avortați, ale sinucigașilor, ale celor care trăiesc necununați sau refuză să primească învățătura și slujbele Bisericii.

„Însă nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur sau să facem un <clasament> să vedem dacă cineva <merită> sau nu să fie scris și pe care <poziție> ar trebui să fie în rugăciunea noastră. Mântuitorul spune clar în pilda vameșului și a fariseului că nu trebuie să fim judecătorii aproapelui nostru.

În primul rând facem pomelnice pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor pe care-i considerăm apropiații noștri. În cazurile în care știm sigur că cineva s-a sinucis, deci i-a întors spatele lui Dumnezeu, atunci numele lui nu trebuie trecut în pomelnic. Biserica ne învață că în aceste cazuri să scriem la sfârșitul pomelnicului <cu tot neamul lor cel adormit> prin care sunt pomeniți, în corpore, rudele celor răposați.

Sigur, se pot strecura greșeli, unele pardonabile. Din greșeală să treci numele cuiva la vii și să nu știi că a murit între timp. Sunt cazuri în care nu se știe exact dacă a fost crimă sau sinucidere sau dacă cel care s-a sinucis era în toate facultățile mintale. Dacă există dubii în această privință este mai bine să ne rugăm pentru cel răposat, trecând numele lui în pomelnic. Dumnezeu chiar dacă nu va ușura starea lui, măcar ne va răsplăti pentru gândurile și credința noastră.

Sunt și unele <greseli> impardonabile. Există o practică, straină de învățătura Bisericii Ortodoxe, de a trece la pomelnicul de morți pe cei pe care îi considerăm dușmani, crezând ca astfel Dumnezeu îi va pedepsi. Chiar sunt unii care recurg la practici care țin mai mult de vrăjitorie, aprinzând lumânările invers s.a.

Ce trebuie să știm este că Dumnezeu nu numai că nu ascultă astfel de <cereri>, ci pedepsește pe cel care dorește moartea unui om. Religia creștină este religia iubirii și trebuie, obligatoriu, ascultată și pusă în practică învățătura Mântuitorului care spune să ne iubim vrăjmașii. Dacă îi trecem în pomelnicul de vii și ne rugăm ca ei să se îndrepte sau ca Dumnezeu să le ierte păcatul, atunci rugăciunea noastră va fi ascultată și noi suntem feriți de a mai <câștiga> un alt păcat”, a explicat preotul Cezar Tabarna.

sursa: realitatea.net, crestinortodox.ro, ortodoxia.me