Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Primăria Sebeș a cumpărat cea mai importantă clădire laică din oraș: Muzeului de Istorie. Ce sumă a plătit administrația locală


Publicat

Primăria municipiului Sebeș a cumpărat clădirea Muzeului de istorie de la Biserica evanghelică. Suma plătită, 500.000 de euro. 

”Negocierile pentru achiziționarea muzeului, cu reprezentanții Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C. A. din România, au fost demarate de către primarul Dorin Nistor, în luna august a anului 2018.

Casa Zápolya, cu terenul aferent, a fost retrocedată Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C. A. din România în anul 2004, dată de la care Municipiul Sebeș a devenit chiriaș pentru ca muzeul să fie găzduit de acest edificiu” au transmis reprezentanții administrației locale.

În data de 19 decembrie 2019, Municipiul Sebeș a plătit suma de 500.000 Euro, adjudecându-și cea mai importantă clădire laică a orașului.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, amplasat în centrul orașului, lângă clădirea primăriei, este adăpostit de o clădire construită în secolul al XV-lea, un mic palat în stil gotic, care a servit ca sediu al Dietei Transilvaniei, mai târziu reședință a voievozilor provinciei.

Aici a murit, la 21 iulie 1540, voievodul, mai apoi regele Ungariei, Ioan Zápolya, eveniment de care se leagă denumirea de ,,Casa Zápolya” sau „Casa Regelui”.

Muzeul Sebeșului a fost înființat în anul 1951, fiind deschis pentru vizitatori în anul 1956. Un merit deosebit în ridicarea prestigiului şi sporirea colecţiilor l-au avut profesorii și cercetătorii Ion Berciu şi Ioan Raica, cel din urmă fiind considerat fondatorul muzeului.

Din anul 2001, muzeul poartă numele învăţătorului Ioan Raica, iar din anul 1997, este arondat Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș deţine peste 26.500 de bunuri culturale din mai multe domenii: arheologie, istorie, numismatică, etnografie, artă plastică, documente, carte veche şi ştiinţele naturii.

Colecţia de arheologie s-a îmbogăţit cu materialul arheologic primit de la şantierele de la Căpâlna, Petreşti, Câlnic, Tărtăria şi altele.

Istoria oraşului, fondat de coloniştii saşi în secolul al XII-lea şi atestat documentar la 11 februarie 1245, este ilustrată de exponate valoroase, care demonstrează importanţa deosebită a Sebeşului în această zonă: obiecte legate de istoria breslelor şi de viaţă cotidiană, o valoroasă colecţie de ceasuri, o mini-colecţie de arme, o colecţie de farmacie, vase de cositor, porţelan şi faianţă, o colecţie de pipe etc.

Un exponat de excepţie al muzeului este paloşul de călău al oraşului, folosit pentru executarea sentinţelor capitale. Colecţia de etnografie include port popular românesc şi săsesc, mobilier, ţesături, ceramică specifică zonei (Săsciori şi Petreşti), icoane pe lemn şi sticlă (Laz, Lancrăm, Loman, Răhău) şi colecţia de etnografie africană Franz Binder, farmacist din Sebeş (1820-1875).

În cadrul colecției de ştiinţele naturii (actualmente în curs de valorificare), se întâlnesc plante, mineralogie şi animale naturalizate din zonă.

Muzeul posedă o valoroasă colecţie de plante a botanistului Alexandru Borza care, între anii 1949-1951, a studiat flora și vegetaţia Văii Sebeşului.

Colecţia de artă plastică reuneşte lucrări diverse realizate de pictori sebeşeni sau din zonele învecinate precum Sava Henţia (1848-1904), născut la Sebeşel, Hermann Meuselbach (1858-1924), Sava Albescu (1883-1957), Karl Brandsch (1900-1978), Iosif Vasile Gaidoş (1919-1998) şi Dina Gurău-Stoica.

Casa Zápolya, care adăposteşte muzeul, este monument istoric, cod clasificare AB-II-m-A-00354, înscris în Registrul Monumentelor Istorice din România. Edificiul a fost restaurat în perioada 1960-1962.

Povestea clădirii

Situată în cadrul frontului stradal care delimitează la nord Piaţa Mare a oraşului, în colţul de nord-estic al acesteia, Casa Zápolya este una dintre cele mai vechi şi importante construcţii laice din Sebeş care, în prezent, adăposteşte Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş.

Clădirea a servit de-a lungul timpului ca spaţiu de găzduire a reprezentanţilor puterii, când aceştia se aflau în trecere prin Sebeş, şi tot aici s-au desfăşurat câteva lucrări ale Dietei Transilvaniei.

La aspectul actual al clădirii îşi aduc contribuţia elemente de volumetrie şi decorative caracteristice stilurilor gotic şi renascentist.

Privit în ansamblu, monumentul se prezintă sub forma unui edificiu cu demisol, parter boltit şi etaj tăvănit, cu plan dreptunghiular, având latura lungă orientată pe direcţia nord-sud.

Nucleul iniţial al clădirii era alcătuit, probabil, din două mici clădiri, dreptunghiulare, aflate la mică distanţă una de cealaltă.

Cu timpul, parcelele aferente fiecăreia dintre ele s-au unit (când ambele case au avut acelaşi proprietar), iar locul clădirilor iniţiale a fost luat de una cu dimensiuni mai mari, cu planul aproape pătrat.

Părţile cele mai vechi sunt situate în partea de nord, la nivelul demisolurilor şi, probabil, în dispunerea lor respectau aliniamentul unui front stradal mai vechi.

În a doua jumătate a secolului al XV-lea, clădirea avea un plan aproape pătrat. Pe latura de nord şi pe cea de est a corpului răsăritean, la nivelurile demisolului şi parterului, există două deschideri de uşă, care se încheie în partea superioară în arc frânt.

S-a conservat şi o parte a faţadei principale, sudice, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea.

Aceasta este vizibilă într-o încăpere adosată mai târziu construcţiei, iar în cadrul ei s-au conservat o fereastră şi o uşă cu ancadramente de piatră, a căror profilatură poate data faţada în intervalul de timp amintit mai sus.

Sunt elemente stilistice ce se pot încadra în goticul târziu şi la începutul Renaşterii. În continuarea fragmentului faţadei, la extremitatea sudică a gangului ce separă cele două aripi ale clădirii, există un portal, al accesului carosabil, de formă semicirculară, realizat din bolţari de piatră.

Profilatura arhivoltei, forma arcului şi blazonul din centrul lui conduc spre datarea acestuia în acelaşi interval de timp, sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea.

În această fază este posibil să fi existat două încăperi de mici dimensiuni care, în prezent, formează mezaninul construcţiei. Ele făceau parte, probabil, din etajul vechii construcţii şi comunicau cu demisolul printr-o scară de lemn, ale cărei urme sunt încă vizibile.

În exterior, pe faţada de vest, există trei contraforturi, dintre care două s-au păstrat în întregime, iar unul a fost parţial demolat.

Acestea, se pare că nu au fost proiectate pentru a conlucra cu bolta camerei din spatele faţadei sudice, ci, mai degrabă, au fost executate după etajarea clădirii, sau la o refacere mai recentă, din dorinţa de a asigura o mai bună stabilitate construcţiei.

Este important de menţionat faptul că naşterea bolţii este situată undeva în partea de mijloc a contrafortului.

La aproximativ 2,5 metri spre sud se află un alt contrafort, parţial demolat, care sprijinea zidul de cărămidă al unui nou corp de clădire, adosat fostei faţade de sud.

Un alt contrafort este situat mai spre nord, în dreptul încăperii prin care se realiza accesul la demisol. Pe aceeaşi faţadă, mai spre nord, există încă trei contraforturi ridicate la restaurarea din anii 1962-1964.

Încăperile demisolului şi ale parterului sunt acoperite cu bolţi semicilindrice, cu şi fără penetraţii, primele având picioarele sprijinite pe console masive de piatră.

Şi gangul este acoperit cu o boltă semicilindrică cu penetraţii, sprijinită pe console. Acest tip de boltă a fost des folosit în Transilvania, începând cu al doilea sfert al secolului al XVI-lea.

La sfârşitul secolului al XVI-lea sau în primele decenii ale secolului următor, clădirea a suferit din nou transformări, dobândind, în linii mari, aspectul şi planul actual.

A fost extinsă spre sud, prin adosarea unei încăperi şi alungirea alteia, iar pe latura de nord, la nivelul etajului, a fost executată o loggia.

Din punct de vedere istoric, importanţa clădirii rezidă în faptul că este clădirea în care a locuit și a murit ultimul voievod al Transilvaniei, Ioan Zápolya care, după înfrângerea de la Mohács, din anul 1526, a fost încoronat ca rege al Ungariei, la Székesfehérvár.

Cine a fost IOAN ZÁPOLYA 

A fost fiul lui Ştefan Zápolya, care a fost desemnat de Matia Corvin drept locţiitor al lui în Austria. Din anul 1510 a fost voievod al Transilvaniei, comite de Zips şi comite al secuilor, Ioan Zápolya fiind cel mai puternic om al momentului din întreaga Ungarie.

Adept al „partidei naţionale” maghiare, el s-a aflat în fruntea unui grup de nobili unguri care, în adunarea de la Rákos, au susținut principiul ca niciun străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei.

De rivalitatea dintre Zápolya și palatinul Ungariei, Ștefan Bathory de Ecsed, dar şi de situaţia generală în care se afla ţara, condusă de reprezentanţi ai dinastiei Jagiello (Vladislav al II-lea, respectiv fiul său Ludovic al II-lea), străini de Ungaria şi incapabili să facă faţă expansiunii habsburgice şi otomane, a profitat sultanul Soliman I Magnificul, care a ocupat în anul 1521 Belgradul.

Anarhia creată accentua slăbirea statului maghiar, culminând cinci ani mai târziu, în anul 1526, cu înfrângerea dezastruoasă suferită de armata maghiară în bătălia de la Mohács. În această bătălie a murit atât regele Ludovic al II-lea, cât și cea mai mare parte a nobilimii maghiare.

Deși regele i-a solicitat sprijinul, Ioan Zápolya nu a ajuns la Mohács. De la Szeged, unde s-a adunat oastea lui Zápolya, voievodul s-a îndreptat spre nord, lucru care-i determină pe unii istorici să considere că a existat o înțelegere între el și sultan care, ulterior, l-a sprijinit pentru dobândirea tronului Ungariei, încoronarea având loc în luna noiembrie 1526, la Székesfehérvár.

După înscăunarea lui Ioan Zápolya, o parte a nobilimii maghiare l-a susținut, pentru obţinerea coroanei Ungariei, pe Ferdinand de Habsburg, cumnat al defunctului rege Ludovic al II-lea, iar Dieta de la Pojon declara alegerea ca rege a lui Zápolya ilegală și îl proclama rege pe Ferdinand, fapt care a aruncat Ungaria în haos.

Întreg teritoriul Ungariei, din răsăritul Transilvaniei, până în Austria şi din Ungaria Superioară, până în Croaţia a fost antrenat în lupte interminabile, cele 14 armistiţii încheiate între 1527 și 1537 constituind doar momente de respiro pentru cele două armate.

Sașii l-au susținut inițial pe Ferdinand de Habsburg, iar în luptele care au avut loc în zonă, orașul Sebeș a trecut de mai multe ori dintr-o tabără în alta fiind asediat şi ocupat, când de armatele lui Ioan Zápolya, când de cele ale lui Ferdinand.

La începutul conflictului, în luna mai a anului 1527, Sebeşul era cucerit de armatele lui Ferdinand, însă în urma presiunilor exercitate de turcii care au sărit în ajutorul lui Zápolya, la mijlocul verii era ocupat de trupele acestuia, locuitorii fiind nevoiți să suporte încărtiruirea a nu mai puțin de 300 de soldați, care s-au retras la începutul toamnei, la nord de râul Mureș.

S-au întors însă în luna octombrie, şi au fost alungați din nou de trupele lui Ferdinand, care contraatacau dinspre Sibiu. În anul 1531, Sebeşul a capitulat definitiv în faţa armatelor lui Zápolya, care îşi stabilea aici cartierul general.

De la Sebeş, acesta a coordonat bătăliile cu Ferdinand de Habsburg, reuşind ca la finalul anului 1537 să-şi consolideze suficient de bine poziţia, încât în 29 decembrie adversarul său cerea un armistiţiu.

La noua situaţie contribuiau şi victoriile obţinute de Zápolya în acea toamnă în Ungaria Superioară, coroborate cu faptul că doi dintre cei mai influenţi oameni ai regatului, P. Perenyi şi E. Bebek, trecuseră de partea sa.

În aceste condiţii, s-a încheiat pacea de la Oradea, în 24 februarie 1538, punându-se capăt războiului. La 23 martie 1539, are loc la Székesfehérvár, căsătoria lui Ioan Zápolya cu Isabella, iar în anul următor, în 22 iulie 1540, regele murea în reşedinţa sa de la Sebeş, la 15 zile după ce s-a născut fiul său, Ioan Sigismund Zápolya.

În această clădire, al cărei nume a rămas Casa Zápolya, s-au întrunit ulterior mai multe diete ale ţării, în anii 1547, 1550, 1552, 1556, 1557, 1657 și 1659, în care s-au luat hotărâri importante pentru Transilvania, la cea din 1659, ținută în 24 mai, adoptându-se și prima stemă a Principatului.

Colecția „SAVA HENŢIA”, deosebit de valoroasă: 44 DE LUCRĂRI

Din anul 1953, muzeul oraşului adăpostește importante colecții de arheologie, istorie, artă, etnografie, etnografie africană (colecția exploratorului Franz Binder) și Ştiințele Naturii.

Dintre acestea, deosebit de valoroasă este colecţia „Sava Henţia”, care cuprinde 44 de lucrări: 34-ulei pe pânză, 6-ulei pe carton, 2-acuarele, un desen şi o lucrare ulei pe lemn, toate aceste opere fiind reprezentative pentru activitatea pictorului dintre anii 1871 şi 1902.

Dintre aceste lucrări, ultima a fost achiziţionată în anul 2016 („Portret de femeie-Bălaşa Albulescu”-1871, Paris), iar şapte lucrări au fost restaurate în ultimii ani: „Soţia artistului-Irma” (1875), „Portret de bărbat-protopopul Ioan Tipeiu” (1896), „Portretul Ecaterinei Tipeiu” (1896), „Portret de bărbat-dr. Krasser” (1881), „Portret de bărbat-Primarul Maxim din Pianu de Sus” (1899), „Portret de bărbat” (1876), „Portret de bărbat-Al. Lahovari” (1900), ultimele patru în urma finanţării obţinute de la Administraţia Fondului Cultural Naţional în cadrul proiectului „Sava Henţia din nou acasă.

Cu o cotă de vânzare în creștere, lucrările artistului se tranzacționează pe piața de profil cu sume cuprinse între 750 și 7000 de euro, potrivit catalogului operelor de artă adjudecate între 1995 și 2011, publicat  în lucrarea lui Dan Tudor, Indexul independent TUDOR-ART, din anul 2012.

Sursă: Primăria Sebeș



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ADMINISTRATIE

Achiziție de fițe la Primăria Alba Iulia: Stilouri cu peniță de aur și corp din pudră de perle sau rădăcină de arțar

Publicat

Foto: poenari.ro

Stilouri cu peniță de aur, corp din pudră de perle întărită cu rășini sau cu părți metalice suflate cu aur de 24 de karate – cea mai recentă achiziție directă a Primăriei Alba Iulia, pe SEAP. 

Instituția a cumpărat de la o firmă din (Suceava Poenari Pen Company SRL) 30 de stilouri personalizate, în casete de lemn, în valoare totală de 9.663,80 de lei, fără TVA.

Fiecare stilou costă peste 300 de lei. 

Acum, angajații de la vârful primăriei sau oaspeții de seamă care vor păși prin oraș vor putea semna documente importante cu stilouri de top.

Aceștia vor avea parte și instrumente de scris cu un corp din rădăcină de arțar care ”se caracterizează prin culoarea maro cu textura bogată si puncte fine de contrast bej”.

Iar pentru bărbații cu un spirit întreprinzător, Primăria din Alba Iulia a comandat 10 stilouri cu un design simplist, linii drepte ce formează un aspect elegant.

Vă prezentăm mai jos descrierea celor 30 de stilouri aflate mai nou în dotarea Primăriei din Alba Iulia.

10 stilouri Baron Pearl în valoare de 3.445,40 de lei, fără TVA.

Descriere: pe lângă cercei, coliere sau alte bijuterii, perlele pot fi purtate și etalate într-un nou mod mai practic și mai extravagant.

Materialul din care este confecționat stiloul este o pulbere de perle care se întărește cu ajutorul unei rășini, iar rezultatul acestui procedeu constă în obținerea unui aspect asemănător cu al perlelor naturale.

Partea de unde se ține stiloul are formă hexagonală, rotunjită, fiind ușor de ținut și asigură o prindere foarte bună. Părțile metalice sunt suflate cu aur de 24k și acoperite cu lac de protecție.

Penița Poenari este realizată din oțel cu vârful din iridiu.

10 stilouri Baron Brown în valoare totală de 3.109,20 de lei, fără TVA.

Descriere: stiloul Baron Brown se remarcă datorită lemnului, special selectat, al cărui joc de culori exprimă calmul și frumusețea naturală. Corpul stiloului este confecționat din rădăcină de arțar și se caracterizează prin culoarea maro cu textura bogată și puncte fine de contrast bej.

Părțile metalice sunt suflate cu aur de 24k și acoperite cu lac de protecție. Penița Poenari este realizată din oțel cu vârful din iridiu și poate fi F (Fine) cu scris subțire 0,6-0,7 mm sau M (Medium) cu un scris de 0,8-0,9 mm. Penița poate fi placată cu aur, rodiu (argintie) sau bicoloră (aur cu rodiu). Cutia cu etui este confecționată din piele ecologică în două nuanțe contrastante.

Etui-ul poate susține un singur instrument de scris și se fixează magnetic în interiorul cutiei. Cutia și etui-ul sunt inscripționate cu sigla Poenari. Dimensiunile cutiei cu etui sunt: înalțime – 45 mm lațime – 90 mm lungime -190 mm.

10 stilouri Baron Business în valoare totală de 3.109,20 de lei, fără TVA.

Descriere: stiloul Baron Business se distinge prin designul simplist cu linii drepte și aspect elegant. Corpul este realizat din material compozit foarte dens de culoare neagră, care în urma finisării devine foarte lucios. Stiloul se asortează cel mai bine unei ținute business, fiind preferatul bărbaților cu un spirit întreprinzător.

Partea de unde se ține are formă hexagonală, rotunjită, fiind ușor de ținut și asigură o prindere foarte bună.

Părțile metalice sunt suflate cu aur de 24k și acoperite cu lac de protecție. Penița Poenari este realizată din oțel cu vârful din iridiu și poate fi F (Fine) cu scris subțire 0,6-0,7 mm sau M (Medium) cu un scris de 0,8-0,9 mm.

Stilourile vor fi însotite de convertoare pentru calimară.

Cutia cu etui este confecționată din piele ecologică in doua nuanțe contrastante. Etui-ul poate susține un singur instrument de scris și se fixează magnetic în interiorul cutiei. Cutia și etui-ul sunt inscripționate cu sigla Poenari. Dimensiunile cutiei cu etui sunt: înalțime – 45 mm lățime – 90 mm lungime -190 mm. 

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat Bogdan Lazăr: „Suntem gata pentru schimbul de generații? Dar fiți sinceri”

Publicat

„Cu toții am auzit mereu sintagma: ne pleacă tinerii din țară! Hai să fim sinceri: o folosim toți. Ne plângem că ne pleacă, dar nu facem prea multe pentru cei care au ales să rămână și să se lupte, fiecare în domeniul său, cu cei care se țin cu dinții de scaunele de directori, manageri și, în cazul meu, o specie sper eu pe cale de dispariție: dinozauri politici!

Am spus-o și o voi repeta mereu: sunt un tânăr care am ales să rămân pentru a schimba ceva! Și chiar cred că se poate. Chiar dacă nu va fi ușor. Nici pentru mine, nici pentru noi!

Am promis și ca de fiecare dată mă țin de cuvânt: am promis reformarea clasei politice locale? Sunt singurul care o și face! Îmi pare rău sa văd ca USR-ul, care așa s-a lansat in politica, a eșuat lamentabil când a început împrumuturile foștilor dinozauri, toți exclușii și pierzătorii celorlalte partide și-au găsit loc in USR!!! Nu asta înseamnă USR!!! Toți cei care au crezut în USR pentru reforma politică promisă au luat o mare minciună!

Chiar îi aștept lângă noi numai pe cei care chiar cred ca politica se poate face altfel, fără blaturi, fără firme de apartament abonate la contractele lui Voicu-Trifu-Pleșa!!! Avem șansa nu sa schimbam doar niște nume după 30 de ani, ci sa schimbam cu adevărat mentalități!!!!

Putem alege să îi lăsăm tot pe ei mai departe, dar asta va însemna că vom avea parte din nou de aceeași fugă de răspundere și responsabilitate. Exact cum am văzut în cazul gropii de gunoi, a gazului, a curentului, a apei și a canalizării, a smart-drumurilor pline de gropi, a smart-noroaielor din buricul târgului, a blocurilor anvelopate prin care se infiltrează apa, a șoarecilor și a șobolanilor care colcăie în tot orașul, a florilor și panseluțelor menite să ne bucure ochii și să ne curețe buzunarele, a lipsei de creșe, a ștrandului și a celebrei și mult așteptatei săli polivalente și exemplele pot continua la nesfârșit… Oricum, EI ne vor minți cu aceeași nonșalanță! Au făcut-o acum 4 ani, acum 8 ani… Și o fac și astăzi. Cum că nu e vina lor… Deși este clar că unii ca cei care ne-au condus nu sunt o soluție, ci o parte importantă a problemelor noastre!

Acum chiar avem șansa să dăm o șansă reală tinerei generații!

Nu vom veni cu găleți, ulei, făină, lumânări sau alte promisiuni! Dar mi-ar plăcea să le aprindem la alegeri tuturor foștilor dinozauri PD-PNL-PSD o lumânare!

Așa începem să schimbăm Alba Iulia!!

PS: Mâine voi face cunoscută și lista mea de tineri profesioniști alături de care schimbăm Alba Iulia cu adevărat!

O listă fără dinozauri, fără blatiști și fără traseiști de împrumut!!!

Pentru că da! Se poate și altfel!”

Lazăr Ioan Bogdan, Primarul noii generații!

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Mai multe situații în care numele și prenumele se pot schimba, la cerere. PROIECT de lege, în Parlament

Publicat

buletin

Schimbarea numelui și a prenumelui va fi posibilă în mai multe situații, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern și trimis pentru aprobare la Parlament. Astfel, persoanele care au nume ridicole sau care sunt prea lungi pot cere înlocuirea acestuia. 

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice a fost trimisă Senatului spre aprobare.

Documentul preia în cuprinsul actului normativ normele privind schimbarea numelui pe cale administrativă prevăzute de OG nr.41/2003. În Ordonanță sunt reglementate cazurile în care cetățenii români pot solicita schimbarea numelui, acestea fiind în multe situații considerate de funcționarii de stare civilă ca limitative; astfel, proiect de lege urmărește clarificarea unor situații reieșite din practica în materia schimbării numelui, în sensul reglementării unor situații care nu au fost prevăzute până în prezent.

De asemenea, legea prevede micșorarea termenului de emitere a dispoziției de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, de la 60 zile la 30 de zile.

Potrivit documentului citat, sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

– când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

– când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului ca este cunoscută în societate sub acest nume;

– când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

– când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește simplificarea acestuia;

– când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial, cu respectarea dispozițiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele;

– când persoana în cauza poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;

– când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește sa revină la numele dobândit la naștere sau purtat anterior;

– când părinții si-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor, cu respectarea dispozițiilor art. 414;

– când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei;

– când unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei, cu respectarea dispozițiilor art. 282 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă;

– când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, în formele prevăzute la art. 416 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, însă, întrucât nu s-a încuviințat și purtarea numelui de familie al acestuia, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

– când prenumele purtat este specific sexului opus;

– când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând hotărâre judecătorească definitivă;

– când persoana în cauză are numele schimbat în străinătate și nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu pașaportul/ actul de identitate emis de autoritățile străine;

Conform proiectului de lege, sunt de asemenea considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

– când persoana în cauză a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume;

– când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, iar soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere;

– când în urma divorțului un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorț, și dorește să poarte numele dobândit la naștere;

-când în urma divorțului un fost soț păstrează numele de familie purtat în căsătorie și dorește un nume purtat anterior căsătoriei sau numele dobândit la naștere;

– când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie dobândit la naștere;

– când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii, cu consimțământul fostului soț, dat în forma autentică sau în fața ofițerului de stare civilă;

– când părinții au divorțat, iar părintele care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei solicită pentru copil să poarte același nume de familie cu el;

– când s-a desfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii adopției persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopție și dorește schimbarea numelui de familie al copilului/copiilor pentru a purta nume de familie comun;

– când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției și celălalt soț dorește să poarte nume de familie comun cu acesta;

– când părintele căruia i-a fost încredințat un minor în urma divorțului solicită ca acesta să-i poarte numele de familie dobândit ca urmare a încheierii unei noi căsătorii, cu consimțământul soțului și al celuilalt părinte al minorului, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față. 6 august – minunea de pe Muntele Tabor

Publicat

Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului în fiecare an pe 6 august. Această sărbătoare amintește creștinilor de minunea care a avut loc pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care și-a asumat-o. Matei, Evanghelistul descrie această întâmplare astfel (Matei 17, 2) „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au facut albe ca lumina”.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata dateaza de la inceputul secolului al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena ctitoreste o biserica pe Muntele Tabor. Primele mentiuni ale acestei sarbatori se regasesc in cadrul unei serii de documente din prima jumatate a secolului al V-lea. In Apus, sarbatoarea a fost adoptata doar mai tarziu, in urma hotararii luate de papa Calist al III-lea, ca un mod de a-si arata recunostinta fata de crestini, deoarece acestia au biruit impotriva turcilor in 1456 la Belgrad. In Biserica Rusa se obisnuieste ca in aceasta zi sa se faca pomenire a tuturor celor adormiti, in timp ce in unele zone este obiceiul de a aduce struguri la biserica, urmand a fi impartiti credinciosilor.

Faimoasa icoana a Schimbarii la Fata a Domnului este extrem de profunda si bogata prin tot ceea ce transmite. In centrul acesteia este Mantuitorul avand un vesmant alb, inconjurat de un fond inchis de culoare (mandorla), aspect prezent si in icoana invierii. La picioarele Mantuitorului nostru Iisus Hristos sunt ucenicii Petru, Iacob si Ioan, dar si Moise si Ilie.

Schimbarea-la-fata_Hristos_111

Cum se reprezintă Schimbarea la Față în arta bizantină

Încă din primele secole creștine există dovezi ale celebrării în biserici a sărbătorii Schimbării la Față, iar de la sfârșitul secolului al VI-lea, data pentru această sărbătoare s-a stabilit la 6 august. Tot din această perioadă datează și primele opere de artă iconografică.

Lumina lui Hristos cel transfigurat reprezintă expresia principală a mișcării isihaste prin intermediul învăţăturii „părinților isihaști“. Sf. Grigore Palama, susținea că Dumnezeu este numit „Lumină“ nu datorită esenței sale (ousia) ci datorită lucrărilor Sale şi a luminii „necreate“ ce pot fi simțite cu ajutorul simțurilor pământești prin rugăciune, atâta timp cât cel care se roagă îndeplinește unele criterii (are o inimă pură, amintire neîncetată de Dumnezeu  etc.).  Această dogmă a Bisericii a cauzat anumite schimbări iconografice în alcătuirea icoanei în care este reprezentată Schimbarea la Față, mai ales în ceea ce privește redarea Slavei dumnezeiești. Așadar, icoana este pictată nu doar în conformitate cu învățăturile Evangheliei, Schimbarea la Față fiind relatată de către toți Evangheliștii (Matei 17,1-9, Marcu 9, 2-13, şi Luca 9,28-36) cu excepţia lui Ioan, ci și cu spiritul ei.  Datorită semnificației dogmatice a acestui eveniment, tematica iconografică a suferit foarte puține modificări de-a lungul secolelor.  Însă redarea sa a fost un motiv nu numai pentru teologi ci și pentru iconografi pentru a da naștere unor noi dezbateri asupra modului în care lumina necreată ar trebui să fie redată prin mijloacele materiale ale acestei lumi. În acest punct tema teologică a icoanei întâlneşte învăţătura isihastă şi viziunea asupra divinului și a luminii necreate.

În icoana Schimbării la Față avem proiecția unei antiteze intenționate de o măreție uimitoare,  până la cel mai înalt grad. Compoziția îl înfățișează pe Hristos, stând nemișcat, deasupra tuturor, învăluit în slavă și pace, izvorâte din sine, scăldând în lumină divină pe Moise și Ilie ce stau cu capetele plecate de-a stânga și de-a dreapta Domnului formând un cerc perfect cu ceea ce se află sub văl, toate în contrast cu dinamismul Sfinților Apostoli din partea de jos a icoanei, încă nedesprinși de cele omenești, răscoliți și uluiți de această Revelație.

Hristos schimbat la față este reprezentat în partea de sus și în mijlocul icoanei, deasupra vârfului Muntelui Tabor al Galileii.  Cu o mână binecuvintează iar în cealaltă ține un pergament în care este scrisă Legea Sa.  Este îmbrăcat cu o haină albă și e învăluit de lumina slavei Sale, căci lumina este puterea cea dintâi a lui Dumnezeu. (Ps. 27,1; Is. 60,19-20 și 42,6), așa cum și arătarea minunată de la Bobotează o dovedește.  Sf. Evanghelist Marcu descrie scena după cum urmează: „Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul.“ (Marcu 9, 2-3).

Albul, culoarea Revelației

Lumina necreată este ilustrată în icoană prin raze și culori simbolice care-L înveșmântează pe Hristos. Cele două cercuri concentrice simbolizează prezența celorlalte două persoane ale Sfintei Treimi, o plenitudine a sferelor din întreg universul creat. Cercul este din punct de vedere iconografic forma perfectă și simbolizează existența infinită, divinul. Hristos, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, în momentul Schimbării la Față este circumscris de următoarele trei simboluri de lumină: razele ce formează un pătrat elipsoid, liniile aurite (crisografie – arta de a scrie cu litere de aur) și aura luminoasă (aureola) în jurul capului și a veșmintelor de culoare albă. Razele ce ies din corpul Său simbolizează soarele, liniile aurii transmiterea vieții divine, aureola aduce aminte de sfera soarelui, un simbol al sfințeniei și al energiei spirituale emanată iar veșmintele imaculate, puritate și incoruptibilitate. Din punct de vedere teologic, această lumină Taborică face icoana o dovadă iconografică a realității divine.

Strălucirea, ce caracterizează pe Hristos și veșmintele Sale „albe ca lumina“( Matei 17, 2) ce sclipeau, străluceau și reflectau lumini ale splendorii divine, este accentuată în toate descrierile Sfinților Apostoli. Albul ca simbol al luminii are atributul de a se răspândi pe sine în timp ce străbate spațiul. Și astfel reprezintă ceea ce este veșnicia. Denotă inocența sufletului, puritatea și sfințenia vieții, bucuria, neprihănirea, credința și slava. Referințe despre acest lucru sunt făcute în întreaga Sfântă Scriptură: „spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi“ (Ps. 50,9). Veșminte albe sunt purtate de noii botezați ca un semn al nașterii lor la viața cea adevărată. Albul devine culoarea Revelației, a arătării harului. Așa cum spune Sf. Ioan, „Dumnezeu este Lumină“ (I Ioan 1,5).

Hristos este înfățișat cu o aură ce cuprinde o cruce pe brațele căreia sunt literele „Ο ΩΝ“ ce înseamnă „Cel ce este sau Cel ce este prezent“. Asta este o reamintire că El este „icoana“ autentică și deoființă (homoousios) cu Tatăl. Dumnezeu se arată lui Moise pe Muntele Horeb spunând „Eu sunt Cel ce Sunt“ ( Ieșire 3,14). Exact asta este și scris pe aura lui Hristos, indicând că el co-există cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Această formă a crucii într-o aureolă arată spre  evenimentul răscumpărării prin Sfânta Cruce.

Fiind în Slava Sa divină, Hristos binecuvintează având fața îndreptată spre cei ce asistă, spre cei cărora le este și adresată. Gestul de a binecuvânta cu cele două degete ridicate( arătătorul și mijlociul și cu celelalte trei unite, se referă la cele două naturi ale Sale, cea divină și cea umană, și respectiv la cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Când coboară de pe Muntele Tabor, Hristos binecuvintează într-un alt fel. El atinge degetul mare cu inelarul și are celelalte trei degete ridicate. În acest fel el indică din nou cele două naturi și cele trei ipostasuri (persoane), în timp ce degetele formează în această postură monograma Grecească IC XC (= Iisus Hristos), înscrisă ca titlu pe toate icoanele ortodoxe ale lui Hristos, chiar și în Russia.

Hristos este străjuit de două persoane, Proorocul Ilie în stânga și Moise ținând Tablele Legii în dreapta. Aceste două persoane sunt prezentate ca fiind prototipuri ale Apostolilor, deoarece Dumnezeu a apărut la amândoi; lui Ilie pe Muntele Carmel și lui Moise pe Muntele Sinai. În plus, în tradiția creștină, muntele este locul unde cerul întâlnește pământul și urcarea pe munte are un sens metaforic ce se referă la urcarea unor trepte de sfințenie. Ce doi prooroci, dintre cele mai mari persoane ale Vechiului Testament, par a avea o conversație cu Hristos: „Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie, și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim“ (Luca, 9,30-31).

Hristos apare în strălucirea slavei Sale divine ca să pregătească și să întărească pe apostolii Săi aflați pe cale să fie zguduiți  de încercarea grea a Patimilor și a Crucii.  Moise și Ilie sunt reprezentați într-o formă mai umană decât Mântuitorul simbolizând legea Vechiului Testament și Proorocii. Ei, de asemenea, îi simpolizează pe cei morți (Moise) și pe cei vii (Ilie ce a fost luat de pe pământ și dus la cer într-o căruță de foc). Hristos le reamintește că El este cel care a adus Legea lui Moise și Proorociile Vechiului Testament, reprezentați aici prin Ilie și denotă superioritatea Sa asupra acestor Scripturi prin mărturia Tatălui, „Acesta este Fiul Meu…“

Prefigurarea Învierii

În contrast cu cei doi Prooroci, trei apostoli sunt reprezentați stând nemișcați la picioarele lui Hristos și înfricoșați de ceea ce se întâmplă. Orbiți de apariția divină, de energia divină, ei sunt pictați ca fiind foarte uimiți și pătrunși de o mare agitație și tulburare, așa cum scrie și Evanghelistul Matei: „Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte“.(Matei 17, 6). În Sfânta Scriptură mai avem un exemplu unde omul nu poate sta în fața prezenței divine: fața lui Moise ce radia de lumină Dumnezeiască după ce a coborât din Sinai, astfel încât oamenii nu se puteau uita la el (Ieșire 34, 27-37).

Lumina izvorâtă din firea divină a lui Hristos transformă în lumină pe Apostoli pierzând orice pondere umană Într-adevăr, Petru, Iacob și Ioan sunt aleși datorită duhovniciei lor ca „martori ai măreției Sale … fiind cu El pe muntele cel sfânt“ (II Petru 1,16-18). Măiestria cu care pozițiile apostolilor sunt pictate, cu expresiile lor înfricoșate, creează o impresie dramatică în comparație cu măreția liniștii radiată de postura „fără timp“ a celor pictați în partea de sus a scenei. Dacă lipsa de mișcare exprimă pacea dumnezeiască și viața veșnică, prin contrast mișcarea demonstrează starea păcătoasă a umanului în fața vieții spirituale. Pe lângă aceasta, același simț al mișcării și al agitației aparține lumii pământești, tărâmului acestuia și nu stării cerești.

Cântările bisericești din ziua de 6 august, din ziua sărbătorii Schimbării la Față, pun accent pe slava divină manifestată în fața apostolilor în conformitate cu gradul în care fiecare se află de a o primi. Poziția lor simbolizează diferitele feluri de a răspunde trupește la revelația divină făcută cunoscută lor. Așadar, Ioan, cel mai tânăr dintre ei, aflat în mijloc și Iacob la dreapta cu veșmintele aruncate la pământ, amândoi ținându-și fețele acoperite neputând privi strălucirea divină, Petru la stânga, fiind mai bătrân, întors în sus își acoperă fața cu mâna stângă. În același timp această reprezentare păstrează atenția pentru semnificațiile vârstelor.

„Vederea lui Dumnezeu“ a fost privită de iudei și creștini ca cea mai înaltă experiență și virtute ce ființa umană o poate atinge: „Şi Moise a zis: Arată-mi slava Ta!“( Ieșire 33,18). Această cunoaștere, pare a fi de neatins, Ioan scrie în Evanghelia sa că: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată“ (Ioan 1, 18). Aici pe Tabor cei trei ucenici devin martorii indiscutabili a unei manifestări a gloriei divine de moment: „și am văzut slava Lui“ (Ioan 1,14). Cuvântul nu a fost accidental: erau prezenți (după cum spun cântările Vecerniei Praznicului) la acel minunat eveniment, „ca văzând minunile lui Iisus să nu fie înspăimântați de Patimile“ ce vor urma. Mai mult decât atât, un alt scop al Schimbării la Față a fost acela de a servi ca o prefigurare a Învierii.

Sfântul Grigorie Palama spune despre cei trei ucenici ce au fost martori ai întâmplării:  „Așadar, nici lumina nu a fost sensibilă (creată) nici în mod simplu nu a fost văzută de ochii sensibili (creați), ci ei au fost transformați de puterea Sfântului Duh“ (Migne P.G. 151, 433Β). Mai departe spune așa: Cel ce primește lumina divină, primește tainele lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a spus că lumina ce strălucea la Schimbarea la Față a Domnului a fost prologul slavei Sale la a doua venire.

Când Petru L-a văzut pe Hristos în slavă deplină și pe cei doi prooroci stând alături, a propus: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce să spună. Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor.  Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!“ (Luca 9, 33-35). Asta arată că Tatăl este în „voce“ și Sfântul Duh în „nor“. Tatăl se face mărturie a genealogiei lui Iisus, astfel încât ucenicii Săi să înțeleagă mai târziu că suferința Sa a fost intenționată. „Şi când a ieşit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El“(Ioan 13,31). În același timp Schimbarea la Față a Mântuitorului ce „poartă lumina ca și o haină“ arată persoana lui Hristos, Iubitul și Fiul transfigurat, ce are aceiași Slavă ca și Tatăl. Mai amintește în același timp și despre faptul că omul este făcut „după chipul lui Dumnezeu“.

surse: cuvântortodox.ro, doxologia.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate