Economie
Privatizarea eşuată de la Cupru Min: Canadienii de la Roman Copper Corp, la un pas să primească garanţia de 1,4 milioane dolari de la Ministerul Economiei
Curtea de Apel Bucureşti a dat decizie favorabilă companiei canadiene Roman Copper Corp, iar Ministerul Economiei ar urma să returneze garanţia plătită de firmă pentru a putea participa la procedura de privatizare eşuată a societăţii Cupru Min SA Abrud de acum doi ani. Hotărârea ce vizează suma de peste 1,4 milioane de dolari nu este încă definitivă şi poate fi contestată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În caz contrar, Ministerul Economiei va trebui să restituie companiei Roman Copper Corp 1.449.276 de dolari, adică garanţia de participare la licitaţie, dar şi dobânda calculată de la 18 decembrie 2012, până la data plăţii efective. Tot ministerul a mai fost obligat să plătească suma de 228.102 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către compania canadiană
Roman Copper a dat în judecată Statul Român la sfârşitul anului 2012, recalmând că, deşi a câştigat licitaţia pentru privatizarea Cupru Min SA Abrud, Ministerul Economiei nu a mai semnat contractul. Iniţial, canadienii au solicitat daune de 245 de milioane de euro, dar, ulterior, au revenit şi au cerut doar restituirea garanţiei de perticipare la licitaţie. În urma licitaţiei cu strigare care a avut loc în data de 26 martie 2012 a fost declarat adjudecatar ofertantul Roman Copper Corp Canada cu care urma să se negocieze clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Licitaţia a fost adjudecată la preţul de 200.772.790 euro, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 57.363.654 euro.
Cele două părţi nu s-au mai înţeles ulterior, iar reprezentanţii Ministerului Economiei au decis să anuleze licitaţia şi să nu încheie contractul de privatizare pe motiv că firma canadiană nu a acceptat solicitările părţii române.
Cupru Min Abrud este titularul licenţei de exploatare a cuprului din zăcământul de la Roşia Poieni, estimat la 900 de milioane de tone, reprezentând 60% din rezerva de cupru României.
În 2013 a eşuat o altă tentativă de priviatizare a societăţii din Munţii Apuseni. Metoda aplicată de Ministerul Economiei a fost una combinată şi a constat în licitaţie cu ofertă în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, cu criterii de eligibilitate. Deşi, iniţial, au existat mai mulţi ofertanţi interesaţi, niciuna dintre ofertele prezentate nu s-a concretizat.
Compania de stat din Abrud a avut în 2013 un profit de 7,9 milioane de lei şi o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de lei, cu 491 de angajaţi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News