Connect with us
Publicitate

Administrație

RAPORT: Dezmăț bugetar la instituții publice. Salarii umflate, deconturi la parfumuri și alcool, angajați plătiți degeaba

birou

Publicat

Cele mai mari prejudicii evidențiate de verificările Curţii de Conturi asupra instituţiilor publice aduse prin creşterea nejustificată a salariilor, sporurilor şi premiilor sau plata unor lucrări sau servicii neexecutate. Raportul public al Curții de Conturi pe anul 2018 a fost publicat în această săptămână.

Potrivit documentului, a fost efectuat audit la 3.620 de instituţii publice şi companii de stat și au fost constatate prejudicii de 268 milioane de lei. Printre nereguli, de la salarii umflate până la furtul unor sume plătite de contribuabili în contul taxelor ori decontarea de parfumuri, băuturi alcoolice şi chiar iaurturi şi banane.

Curtea de Conturi a sesizat autoritățile de cercetare penală în 39 de cazuri, printre care achiziţii fictive prin falsificarea documentelor, sustragerea unor sume plătite de cetăţeni în contul impozitelor şi taxelor locale, retragerea de sume din trezorerie mai mari decât cele care trebuiau achitate conform statelor de plată, dar şi însuşirea în interes personal de fonduri publice din bugetele unor şcoli, scrie adevărul.ro.

Ministerul Turismului nu a respectat prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, 10 dintre persoanele detaşate în instituţie primind drepturi de natură salarială în sumă de 267.000 lei, în plus faţă de nivelul salariului de bază stabilit aferent funcţiei pe care au fost detaşaţi. În perioada auditată, ministru al turismului era Bogdan Trif, membru PSD.

Citește și Sporuri salariale NEJUSTIFICATE la Primăria Alba Iulia. Prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei descoperit de Curtea de Conturi

În urma auditului pe anul 2018, la ANAF, Curtea a constatat că aplicaţiile informatice ale Fiscului şi Declaraţia 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, nu au fost puse în concordanţă cu prevederile legale privind contribuţia la sănătate şi contribuţia la fondul de pensii. De asemenea, s-a constatat că inspectorii antifraudă au întocmit procese verbale în care au menţionat acte normative ce nu pot fi imputate societăţilor comerciale sau le-au încheiat „în lipsa reprezentanţilor legali ai societăţilor comerciale devenite între timp «firme fantomă»”.

Au mai fost constatate cazuri în care ”actele de sesizare penală au fost întocmite fără ca la fundamentarea acestora să se ţină cont de toate prevederile legale din domeniu”, situații nesancționate în care anumiţi contribuabili nu declară toate taxele sau reclamaţii de evaziune şi fraudă fiscal ignorate.

La Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), unele conturi ale instituţiei au fost executate silit şi au fost achitate despăgubiri, din cauza neplăţii de facturi. După ce o factură pentru Centura Braşovului nu a fost plătită la timp de companie, veniturile instituţiei au fost executate silit pentru suma de 2,2 milioane lei, majoritatea dobânzi penalizatoare.

La Institutul de Cercetare Informatică Bucureşti, au fost descoperite majorări ilegale de salarii pentru conducere și unii angajați (prejudiciu 2,3 milioane lei), dar și decontarea unor cheltuieli de protocol cu „băuturi alcoolice, parfumuri, produse alimentare achiziţionate zilnic (covrigi, pizza, iaurt, banane, pâine, bere, ba chiar şi meniul zilei)“. Perioada auditată a fost 2015 – 2017.

Curtea de Conturi a mai descoperit că Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie şi-au decontat ilegal ajutoare de pensionare şi ore suplimentare. Au fost incluse în buget cheltuieli cu ore suplimentare „peste nevoile reale ale entităţii“, fiind alocate fonduri în sumă de 6,5milioane lei (reprezentând 384 de ore suplimentare/persoană/an). Dacă luăm în calcul zilele libere la nivel naţional, plus cele 4 – 5 săptămâni de concediu de odihnă, rezultă că fiecare angajat din cadrul ANRE a lucrat peste program aproape două ore în fiecare zi.

La Secretariatul General al Guvernului, două persoane ar fi fost plătite ca să stea degeaba. Este vorba despre doi angajați la Departamentul/Direcţia pentru strategii guvernamentale – Serviciul politici de cooperare cu mediul asociativ, pentru care au fost plătite cheltuieli nelegale de 217.000 lei, reprezentând salarii şi datorii asimilate. Curtea de Conturi nu a găsit consemnări în condica de prezenţă, în pontaje şi nu au fost întocmite rapoarte de evaluare a performanţelor individuale ale acestora.

Vezi AICI integral Raportul Curții de Conturi pe anul 2018.

surse: adevărul.ro, curteadeconturi.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate