Connect with us
Advertisement

Eveniment

Rechizitoriu DNA Alba Iulia: Cum au obținut ilegal fonduri europene doi afaceriști din Alba. Prejudiciu de 2,4 milioane de lei

Publicat

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție din Alba Iulia au făcut public, într-un comunicat de presă modul în care două persoane au obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de aproape 2, 4 milioane de lei.

Cele două persoane sunt doi afaceriști din Alba, G. Adrian și G.Pamfil, trimiși în judecată în stare de libertate.De asemenea, statutul de inculpat în dosar îl are și societatea SC BORA BORA SRL. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba în 3 decembrie.

Este vorba despre administratorul firmei SC BORA BORA SRL, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. 

Firma SC BORA BORA SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

De asemenea a mai fost trimis în judecată administratorul unei alte societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2012, în contextul derulării proiectului „Modernizare și extindere fermă păsări în localitatea Galda de Jos, județul Alba”, administratorul SC Bora Bora SRL, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – A.P.D.R.P. mai multe documente false și inexacte în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.

În contextul în care finanțarea nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală era condiționată de asigurarea unei cofinanțări din partea beneficiarului (SC BORA BORA SRL), cei doi inculpați ar fi acționat concertat și ar fi pus în practică un mecanism bazat pe supraevaluarea lucrărilor, manipularea procedurilor de achiziție în vederea atribuirii contractului unei societăți controlate prin interpuși și prin relații comerciale fictive derulate prin intermediul a trei societăți comerciale pe care le-ar fi controlat (printre care și SC Bora Bora SRL).

În final, sumele de bani obținute nelegal din grantul european ar fi fost recuperate prin extragerea în numerar din conturile uneia din societățile controlate.

Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 2.441.541 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement