Uncategorized
Sărbătoare pentru creștini. Ortodocșii și catolicii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului
Credincioșii ortodocși și catolici prăznuiesc în fiecare an, pe 8 septembrie, Sfânta Maria Mică. Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, început la 1 septembrie. Nașterea Fecioarei Maria este o zi specială și în calendarul popular.
Fecioara Maria s-a născut din părinții Ioachim și Ana. Tatăl ei era din seminția lui Iuda și urmaș al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan și descendentă din familia preoțească a lui Aaron. Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau ironizați și batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. După ce, în al 15-lea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemați”, întristați, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis și au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune.
Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor a fost ascultată și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Nașterea Maicii Domnului a fost rodul rugăciunii părinților ei, un copil dorit, cerut și dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri, Sfânta Maria devenind mama care a dat trup de om Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În calendarul popular, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, numită și Sfânta Maria Mică, marchează hotarul dintre vară și toamnă. Bătrânii spun că, în această zi, rândunelele pleacă spre țările calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul își va face simțită prezența. Din această zi, mulți țărani încep culesul viilor, al unor fructe și plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News