Semnificaţia sunetelor de alarmare a populaţiei în caz de dezastre, fenomene extreme şi alte situaţii

Fenomenele meteo extreme din ultima perioadă şi urmările acestora pentru locuitori au readus în atenţie importanţa utilizării sistemelor de alarmare. Este vorba despre sirenele ce au fost testate recent de autorităţi, pentru a verifica funcţionarea acestora.

Nu toţi însă ştiu şi semnificaţia şi tipurile de avertizări. Sunt alertări diferite pentru inundaţii şi alte dezastre, pentru atac aerian sau utilizarea mijloacelor chimice, biologice, radiologice.

Potrivit legislaţiei în vigoare (OMAI 1259/2006), înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează pentru evitarea surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.

Vezi şi De ce nu au sunat, în Alba, sirenele de avertizare a populației, duminică înainte de furtună. Justificarea prefectului Dănuț Hălălai

Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

Semnalul alarmă aeriană: 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

Semnalul alarmă la dezastre: 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5  secunde între ele.

Semnalul prealarmă aeriană: 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.

Semnalul încetarea alarmei: sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.

Mijloacele de alarmare sunt acustice şi optice.

Cele acustice asigură emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz şi pot fi:

– speciale: sirene electrice şi electronice de diferite puteri, sirene cu aer comprimat şi motosirene;

– obişnuite: fluiere cu abur sau cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.

Mijloacele de alarmare optice asigură afişarea explicită a denumirii semnalului de alarmare, precum şi emiterea de semnale luminoase de avertizare. Acestea se instalează de regulă la operatorii economici care prin specificul activităţii nu asigură condiţii optime pentru perceperea semnalelor acustice.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.

Cine se ocupă de alarmarea populaţiei, în ce situaţii şi etape

Înştiinţarea reprezintă activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, şi cuprinde:

– înştiinţarea despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre;

– înştiinţarea despre pericolul atacului din aer;

– înştiinţarea despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconvenţionale.

Se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la structurile care monitorizează sursele de risc sau de la populaţie, inclusiv prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer vizează introducerea situaţiilor de alarmă aeriană şi încetarea alarmei şi se emit pe baza informaţiilor primite de la Statul Major al Forţelor Aeriene, conform protocoalelor încheiate în acest sens.

Mesajele de înştiinţare despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre vizează iminenţa declanşării sau declanşarea unor tipuri de riscuri.

Mesajele despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconven­ţionale vizează pericolul contaminării, direcţia de deplasare a norului toxic şi se transmit pe baza datelor şi informaţiilor primite de la Statul Major General şi structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe ale armatei, pe baza planurilor de cooperare încheiate conform legislaţiei în vigoare.

Avertizarea constă în aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, pe baza înştiinţării transmise de structurile abilitate.

Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a mesajelor/semnalelor/ informaţiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a atacurilor din aer.

Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul Major General şi de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens, precum şi de la structurile care monitorizează sursele de risc.

Alarmarea populaţiei reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, prin mijloacele de alarmare prevăzute la art. 26, pe baza înştiinţării de la structurile abilitate.

Potrivit documentului citat, alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în bune condiţii prevenirea populaţiei:

– oportună: dacă asigură prevenirea populaţiei în timp scurt şi se realizează prin mijloace şi sisteme de alarmare care să poată fi acţionate imediat la apariţia pericolului atacurilor din aer sau producerii unor dezastre;

– autentică: transmiterea semnalelor destinate prevenirii populaţiei se realizează prin mijloace specifice de către personalul stabilit prin decizii ale preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă;

– stabilă: prevenirea populaţiei şi operatorilor economici se realizează în orice situaţie creată şi se obţine prin: menţinerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcţionare; folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcţionare să fie asigurată de cel puţin 3 surse energetice diferite: reţea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare, aer comprimat, abur, carburanţi şi altele asemenea; verificarea periodică a dispozitivelor de acţionare a mijloacelor de alarmare; readucerea la starea de funcţionare, în timp scurt, a sistemelor şi mijloacelor de alarmare afectate în urma atacurilor din aer; intensitatea acustică a semnalelor de alarmare să fie cu cel puţin 6-10 dB mai mare decât zgomotul de fond.

Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit în  mod obligatoriu, cu prioritate şi gratuit,  prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu operatorii de comunicaţii.

În cazul producerii unor dezastre, folosirea mijloacelor de alarmare se realizează cu aprobarea prefectului, primarului localităţii ori a conducătorului instituţiei publice sau a operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.

Folosirea mijloacelor de alarmare în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate este interzisă.

Organizarea şi asigurarea înştiinţării

Inspectoratul General (IGSU) înştiinţează centrele operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă la nivelul ministerelor şi instituţiilor publice centrale, iar prin unităţile subordonate organizează şi execută înştiinţarea comitetelor pentru situaţii de urgenţă judeţene, locale şi al municipiului Bucureşti, pe zone şi grupe de înştiinţare, în funcţie de amploarea şi de intensitatea situaţiei de protecţie civilă.