Administrație
Senzori ultrasonici de parcare şi de alertă, pe stâlpi de iluminat. Noi soluţii Smart City la Alba Iulia
Noi soluţii inteligente pentru monitorizarea traficului și a locurilor din parcările publice și Alba Iulia. Una dintre ele propune un sistem cu senzori ultrasonici montaţi pe stâlpi de iluminat, prin care să fie identificate maşinile în parcări şi să fie monitorizat traficul auto şi pietonal, dar şi dispozitive cu butoane de alertă, prin care să se poată semnala situaţii de urgenţă legate de sănătate sau siguranţă publică.
În lista proiectelor propuse pentru aprobare în şedinţa de joi a Consiliului Local se află şi trei propuneri de soluţii smart pentru municipiul Alba Iulia.
Una dintre acestea este varianta “Intrarom” SA Bucureşti, ce oferă “Pachet complet de soluţii sustenabile pentru oraşe inteligente” implementat la nivel stradal, un ansamblu de module şi şi aplicaţii inteligente.
Pachetul cuprinde trei lămpi inteligente cu LEF56W cu module preinstalate de comunicare şi control tip gateway şi antene radio integrate. Fiecare va avea modul de control incorporat, prin care se poate ajusta intensitatea luminii.
Cele trei lămpi vor fi într-o zonă cu trafic pietonal ridicat şi într-o parcare, de preferat în vecinătatea unei străzi.
Se vor testa şi 2 senzori ultrasonici de parcare, pentru monitorizarea spaţiilor de parcare instalaţi pe câte un stâlp de iluminat inteligent şi conectaţi direct în gateway aflat pe lampa inteligentă de iluminat, montată pe acelali stâlp. Fiecare senzor poate monitoriza între 6 şi 12 locuri de parcare într-o rază de până la 20 de metri. Spre deosebire de camerele video, tehnologia cu ultrasunete respectă în totalitate legislaţia privind protecţia vieţii private. Pot funcţiona şi în întuneric total.
Vor fi şi 2 senzori ultrasonici de monitorizare a traficului, în 2 locaţii, pe stâlpi de iluminat inteligent. Pot măsura traficul auto pe o bandă de circulaţie (şi pietonal)
Alt senzor, de mediu, va fi instalat pe unul dintre cei trei stâlpi aleşi în proiect. Va măsura CO2 din aer, având interval de măsurare de 0-10.000 ppm. Poate fi extins cu 2 senzori pentru măsurare calitate aer şi nivel de zgomot.
Firma mai pune la dispoziţie 10 dispozitive buton SOS, spre testare pentru reprezentanţi ai primăriei, ce pot fi puse şi ca breloc la chei. Au transmiţător Bluetooth Low Energy ce comunică cu modulul instalat pe lampa inteligentă de pe stâlp. Prin indermediul acestora, pot fi semnalate situaţii de urgenţă legate de sănătate sau siguranţă publică în zona aferentă stâlpilor de iluminat.
Va fi şi HotSpot Wifi cu acces liber trafic internet de pe terminale mobile cetăţeni/turişti, hotspot ce va fi activate în zona celor trei stâlpi selectaţi.
Întregul sistem poate fi monitorizat prin platforma uiTOP. Aceasta poate gestiona soluţii de iluminat, mobilitate (trafic, parcări), mediu, siguranţă (butoane de alertă), case inteligente, transport public, energie, utilităţi, sănătate.
Se testează astfel un sistem de iluminat inteligent şi eficient, calitatea sistemelor de senzori ultrasonici de parcare şi trafic, senzorii de mediu şi alertă, platforma de management multi-senzor.
Beneficiile invocate sunt reducerea costurilor de energie şi mentenanţă iluminat public, valorificarea eficientă a parcărilor publice.
Schimbul de informaţii între senzorii din teren şi platformă se face securizat prin comunicaţii radio. Beneficiarul poate declanşa manual operaţiuni de pornit/oprit lumină, ajustare intensitate lumină, de pe telefon mobil, laptop, tabletă.
Intrarom va furniza toate serviciile de operare şi mentenanţă necesar funcţionării echipamentelor şi aplicaţiilor furnizate, iar funcţionarea soluţiei este pe o perioadă de 6 luni
Beneficiari ar fi cetăţeni şi turişti la Alba Iulia, care vor dispune de o calitate superioară a iluminatului public stradal, internet gratuit, parcare inteligentă şi siguranţă sporită.
Alt proiect, tot pentru iluminat public intelligent, este propus de Philips Lighting – “iluminat inteligent şi eficient energetic”.
Este vorba despre instalarea a 10 lămpi inteligente cu LED de mare putere (104W), calitate (culoare 3000K) şi eficienţă energetică, 8 kit-uri de control cu acces GSM ce pot fi utilizate cu lămpile actuale. Pentru telegestiune, se foloseşte City Touch – sistem control inteligent centralizat iluminat public, cu sistem tip cloud cu acces securizat multi-utilizator de pe terminale PC sau tabletă, comunicaţie criptată în reţea GSM. Oferă: conexiune şi control individual la nivel de lampă, programare scenariu control al intensităţii luminoase şi control/rapoarte privind consumurile sau eventualele defecţiuni; înregistrarea automată a lămpilor noi în sistem. Reducerile estimate de consum energie electrică sunt de peste 40%.
În proiect se menţionează că acţiunea de comandă a intensităţii luminii pe stâlpi poate fi făcută, de exemplu, de către Poliţia Locală.
Instalarea şi testarea este prevăzută în colaborare cu Flashnet SRL (operator serviciu iluminat Alba Iulia), pe străzile Mihai Viteazul şi Moldovei (lămpi), respectiv Victoriei, Ferdinand I, Livezii, Măceşului, Republicii, Apuseni, Arnsberg, Vasile Goldiş pentru echipamentele de control.
Sunt deja instalate 10 aparate de iluminat LED pe străzile Mihai Viteazul şi Moldovei şi 8 kituri pe câte un aparat de iluminat convenţional pe celelalte străzi amintite.
Sistemul raportează prin mail/sms şi înregistrează automat eventual defecte sau erori de funcţionare.
Totalul investiţiei este de aproximativ 10.000 euro, bani suportaţi integral de firma amintită.
Al treilea proiect vizează instalarea unui sistem cu tehnologie verde de ultimă generaţie la o creşă din oraş. Astfel, vor fi reduse costurile pentru apa caldă menajeră.
Iniţiativa aparţine Delphi Electric SRL Alba Iulia, ce pune la dispoziţie un sistem solar termodinamic tip Solar Box 1 pentru preparare apă caldă menajeră. Va fi instalat la creşa cu program prelungit din Cetate, Alexandru cel Bun 13, în clădirea căminului pentru copii.
Sistemul va fi testat la căminul pentru preşcolari deoarece acesta are funcţionare extinsă (11 luni pe an, orele 6-18) şi necesită volume mari de apă caldă (pe lângă încălzire, existând şi bucătărie şi spălătorie), se arată în documentaţie.
Sistemul cuprinde:
– panou solar din aluminiu anodizat, dimensiuni 200x80x3 cm, 8 kg, durata de utilizare 25 de ani; va fi instalat pe acoperişul clădirii, cu expunere sudică
– bloc termodinamic 37x32x44 cm, cu: compresor, condensator, pompă recirculare, valvă expansiune, sistem comandă; va fi instalat în interior
Sistemul urmează să aibă randament ridicat, cel puţin 9 luni pe an.
Este necesar însă aviz de acord interconectare la sistem încălzire actual şi alimentare cu energie electrică din sursă existentă. Pentru implementare, sunt necesare 15 zile, după emiterea tuturor avizelor şi procedurilor.
Obiectivul proiectului este reducerea cheltuielilor privind sistemul de încălzire a apei calde menajere, testarea eficienţei sistemului şi a consumului mic de energie
Costul de implementare este de 10.000 lei (TVA inclus) şi va fi suportat de către firmă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News