Connect with us

Eveniment

Serviciu militar voluntar și tancuri noi în Armata Română. Propunerile MApN, aprobate în comisiile parlamentare

Publicat

MApN a anunțat că au fost aprobate în comisiile parlamentare de apărare propunerile ministerupui privind programul de înzestrare a armatei ”Tanc principal de luptă”.

De asemenea, se creează cadrul legat pentru serviciul militar voluntar.

Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au aprobat în unanimitate solicitarea Ministerului Apărării Naționale pentru inițierea procedurii de atribuire a contractelor aferente programului de  înzestrare „Tanc principal  de  luptă”, Etapa I (Faza a 2-a) și Etapa a II-a.

Programul Tanc principal de luptă

Programul de înzestrare „Tanc principal de luptă“, în etapa I, faza a doua este în valoare 458,20 milioane de dolari.

Etapa a II-a presupune investiții de 6.488,34 milioane de euro, anunță ministerul.

Acest program ”contribuie la îmbunătăţirea capabilităţilor operaţionale, având ca obiectiv esenţial îndeplinirea misiunilor şi obligaţiilor ce revin armatei, atât pentru apărarea naţională, cât şi pentru respectarea angajamentelor internaţionale asumate”, potrivit sursei citate.

Programul de înzestrare „Tanc principal de luptă” are în vedere operaţionalizarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO şi UE de planificare a apărării, pentru realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040, mai precizează MApN.

Prima fază din etapa I a început în 2023 cu achiziţia a 54 de tancuri Abrams modernizate, varianta M1A2 SEP v3, şi a 12 derivate pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA.

În a doua fază, se vor completa dotările batalionului de tancuri (tancul Abrams M1A2 SEPv3), cu mitraliere, muniții, piese de schimb, echipamente de simulare și testare, servicii suport şi asistenţă tehnică, transport și servicii de instruire, scrie Europa Liberă.

În etapa a doua se vor cumpăra 216 tancuri şi 76 de derivate pentru dotarea structurilor de tancuri şi de infanterie din cadrul Forţelor Terestre. Se va achiziționa și suport logistic şi echipamente specifice de instruire şi antrenament.

Serviciul militar voluntar

De asemenea, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputatilor a votat un raport de admitere asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Prin această aprobare a modificărilor propuse de MApN la Legea 446 privind pregătirea populației pentru apărare se creează cadrul legal pentru îndeplinirea pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ, de cetățenii care doresc să aibă o pregătire militară.

Se introduce un nou concept de „soldat/gradat voluntar în termen”.

Pe perioada instruirii, participanții beneficiază gratuit de cazare, echipament, hrană, asistență medicală și soldă lunară, iar la final primesc o indemnizație de trei câștiguri salariale medii brute.

foto: arhivă, rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 21.10.2025 at 11:33

    Cele mai mari gulgute cu tancurile. Astea pică primele într-o confruntare. Dronele fac prăpăd, vezi Ucraina. Bani prăpădiți de niște păpușați fără gândire. Păcat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.