Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sfinții închisorilor: Preot ortodox, mort în pușcăria de la Aiud, propus pentru canonizare. Cine a fost Liviu Galaction Munteanu

Publicat

Un profesor de teologie din Cluj, care a murit în pușcăria politică de la Aiud, este propus pentru canonizare. Procesul va dura până în 2025.

Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului au aprobat  argumentele locale pentru canonizarea lui Liviu Galaction Munteanu, martir al temnițelor comuniste, scrie Cluj24.ro.

Liviu Galaction Munteanu s-a născut la 16 mai 1898 într-o familie de învățători din județul Brașov. A urmat cursurile liceului „Andrei Șaguna” și ale Institutului teologic-pedagogic din Sibiu (1917-1920).

După absolvirea celor două instituții de învățământ, se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți unde, în 1924, devine doctor în teologie.

Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învăţători din Cristian, judeţul Braşov, și s-a format ca teolog la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov şi la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu. A devenit doctor în Teologie al Universității din Cernăuţi.

Cine a fost Liviu Galaction Munteanu

În 17 februarie 1927 a fost hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, care l-a numit profesor la Academia Teologică din Cluj. Ulterior a fost și rector al instituției.

În 1958 a fost numit vicar administrativ de Episcopul Teofil Herineanu, care avea un proiect de relansare a catehizării în Eparhia Clujului.

Părintele Liviu Galaction Munteanu a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor, care l-a adus în atenția Securității.

A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarele Aiud şi Gherla.

A murit în 8 martie 1961, la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus de regimul comunist.

În ședința din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și duhovnici români persecutați sau martirizați de regimul comunist.

Aceștia vor fi canonizați în 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Dan Ciachir: pe acești martiri i-aș pune înaintea lui Arsenie Boca

Există până la aproape 20 de preoți ortodocși care au murit de glonț și cred că până în anul 2025 își va aduce aminte de acești mărturisitori și martiri pe care eu i-aș pune înaintea lui Arsenie Boca, prin jertfa lor spune publicistul Dan Ciachir

Deci e o inițiativă foarte frumoasă a Mitropoliei Clujului și cred că ea va fi continuată. Nu trebuie uitați acești martiri.

Astăzi nimeni nu se mai îndoiește de jertfele bisericii noastre și chit că nu au pierit în închisoare, cred că unul dintre candidații la sfințenia bisericii noastre trebuie să fie Patriarhul Iustinian.

Acest gest admirabil, care aparține Mitropoliei Clujului, va fi urmat întotdeauna, mai ales în biserică, unde gesturile sunt simbolice”, a declarat publicistul Dan Ciachir.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement