Connect with us
Publicitate

Eveniment

Spațiu de peste 1.000 mp din șanțurile Cetății Alba Carolina, transformat în depozit de ceramică veche. Valoarea investiției

Publicat

Un spațiu de peste 1.000 de metri pătrați aflat în șanțurile Cetății Alba Carolina, pe Latura de Nord, va fi restaurat și transformat într-un depozit de ceramică veche, cu spații de vizitare, laborator de restaurare ceramică și atelier de restaurare piatră. 

Consiliul Județean Alba a lansat marți, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Amenajare depozit ceramică veche”.

Valoarea totală estimată este de 907.158 de lei, fără TVA.

Spațiul nr. 5 cu indicativul M6C2, situat în șanțurile cetății de tip Vauban – Cetatea Alba Carolina, contragarda bastionului Sf. Elisabetha, are o suprafață de 1.071 mp și un regim de înălțime parter.

Proiectul urmăreşte ca prin reabilitarea efectivă a spaţiului să se atingă următoarele aspecte:

– restaurarea spaţiului interior – contragarda şi tunel de acces pe ravelin;

– conversie funcţională a spaţiului interior – schimbarea destinaţiei obiectivului din construcţie militară în spaţiu interactiv restaurat şi amenajat pentru depozitare ceramică veche care va fi accesibil publicului larg;

– crearea unei infrastructuri pentru asigurarea condiţiilor de confort, siguranţă şi securitate pentru public în vederea introducerii acestui obiectiv în circuitul turistic local şi naţional.

Depozitul de ceramică veche va cuprinde un spaţiu pentru depozit ceramică veche, un spaţiu expoziţional pentru obiectele de tezaur, un laborator de restaurare ceramică şi un atelier şcoală de restaurare, precum şi o platformă înierbată la partea superioară ravelinului cu zonă de circulaţie pietonală unde se va amenaja un spaţiu interactiv de vizitare cu piesele de patrimoniu descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din perimetrul municipiului Alba Iulia.

La parter se vor amenaja:

  • spații vizitabile pentru depozitare pentru piese de ceramică veche descoperite în urma săpăturilor efectuate în șantierele arheologice de către arheologii de la Muzeul Național al Unirii Alba
  • laborator restaurare ceramică
  • spațiu pentru atelier de restaurare – programe pentru copii / adolescenți
  • atelier restaurare piatră
  • anexe și grupuri sanitare pentru personal, public și persoane cu handicap locomotor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate