Connect with us
Advertisement

Eveniment

Spitalul din Alba Iulia, dat în judecată de familia unei paciente care a murit după ce ar fi contractat o infecție nosocomială

Publicat

Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia este dat în judecată de familia unei paciente care a decedat după ce ar fi contactat o infecție nosocomială cât a stat internată în spital. 

Femeia ar fi fost internată în perioada 9 februarie 2022 – 28 aprilie 2022. Familia, femeii decedate, mai exact fiica și nepoata acesteia au mers în instanță și cer daune morale și materiale de sute de mii de euro din partea unității medicale. 

În data de 24 mai 2023, la Tribunalul Alba, magistrații au analizat dosarul și au dat o decizie în acest caz. Motivarea magistraților a devenit publică fiind disponibilă pe portaul rejust.ro.

În motivarea instanței, este scris punctul de vedere al reclamantelor și ce s-ar fi întâmplat după ce mama, respectiv bunica ar fi decedat. De asemenea este trecută și apărarea spitalului din Alba Iulia.

La cea mai recentă ședință, familia femeii a precizat că cere daune care se ridică ”la suma de 150.000 euro, pentru prejudiciul cauzat de decesul mamei respectiv bunicii reclamantelor în urma unei infecţii nosocomiale contractate în perioada de spitalizare 09.02.2022-28.04.2022 care a agravat starea de sănătate a acesteia şi i-a generat decesul, precum şi obligarea la plata unor daune materiale de 30.000 lei”, se arată în documentul citat.

Poziția familiei

”În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt fiica și nepoata defunctei, decedată la data de 28.04.2022. în cadrul Spitalului. Defuncta, mama reclamantei  și bunica reclamantei  a fost internată în 09.02.2022 în Spitalul din Alba Iulia pentru multiple episoade de hematemeza, scaune melenice dureri abdominale, alterarea stării generale.

În timpul spitalizării a contactat o infecție nosocomială conform Buletinului de analize Medicale al Medlife.

Având în vedere vârsta și afecțiunile defunctei infecția nosocomială s-a extins, i-a afectat major starea de sănătate și a generat decesul acesteia.

Având pregătire medicală și-a dat seama că în urma spitalizării mama sa se simte mai rău, iar starea sa nu se ameliorează deoarece după prima spitalizare din intervalul 09.02.2022-24.02.2022 starea mamei sale s-a înrăutățit, aceasta fiind teoretic perioada în care a contactat infecţia.

La scurt timp după externare, defuncta s-a simțit tot mai rău, astfel că i-a făcut un set de analize la clinica Medicală Medlife, din rezultatele căruia rezultă că deja defuncta era infectată cu o infecție nosocomială, care este specifică mediului intraspitalicesc.

Defuncta a necesitat o spitalizare de urgență din 16.03.2022, după care bacteria s-a dezvoltat și i-a afectat major organismul pacientei. care a murit în spital.

După data de 18.03.2022, văzând din buletinul de analize că mama sa a contactat o infecție nosocomială și a stat bolnavă inclusiv în locuința familiei sale, a fost nevoită să facă dezinfecție, să zugrăvească și să schimbe integral mobilierul din camera în care a stat mama sa ca să elimine bacteria din locuință pentru a nu afecta sănătatea membrilor familiei mai ales că fiica sa are un băiețel de aproximativ 2 anișori, iar riscul unor alte îmbolnăviri în familie trebuia eliminat”, se arată în motivarea instanței.

Poziția reprezentanților Spitalului din Alba Iulia

”În data de 10.10.2022, pârâta a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată şi netemeinică.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, consultul, analizele şi examinările efectuate în UPU imediat după prezentare confirmă diagnosticul de inferioare anterioara prezentării la spital.

Consultul medicului de garda de pe Secţia Interne pe baza semnelor clinice şi examinărilor paraclinice confirmă de asemenea diagnosticul de stare septică şi în infecţie cutanată membre inferioare prezente încă de la prezentarea în UPU.

Consultul medicului de gardă de pe Secţia Gastroenterologie si Nefrologie efectuat în UPU confirmă de asemenea starea septică şi infecţia de la nivelul membrelor inferioare.

Probele biologice recoltate in UPU arata prezenta sindromului infecţios şi a stării septice la sosirea în UPU. Buletinul de analiză recoltat de la nivelul leziunilor membrelor inferioare la internare pe Secţia Medicină Internă arată o infecţie cu STAPHYLOCOCCUS COAGULASE NEGATIVE rezema la data internării (16.03.2022).

Buletinul de analiza de la MEDLIFE nr. 22041346 (recoltare secreţie din plaga) confirma prezenta infecţiei (INFECȚIE CU PSEUDOMONAS AERUGINOSA) anterior internării.

(Buletin din 15.03.2022 pacienta fiind internata pe Secția Medicina Interna în 16.03.2022). Toate acestea confirmă indubitabil faptul că starea septică şi infecția de la nivelul membrelor inferioare au fost dobândite anterior internării pe secţia medicină internă.

Pe durata internării toate materialele sanitare, pansamentele utilizate au fost complet sterile şi corespunzătoare standardelor si au etichetele de control lipite în foaia de observaţie.

Cu certitudine, din analiza actelor medicale întocmite pacientei se poate constata că nu există nicio dovada a contactării unei infecţii asociate asistentei medicale (nosocomială) în cursul internărilor pe secţia medicina internă”, se arată în motivarea instanței.

Ce au decis magistrații

Magistrații Tribunalului Alba au decis că nu ține de instanța pe care o reprezintă pentru a soluționa cazul și de Judecătorie.

”Instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat”,se arată în documentul citat.

Drept urmare, magistrații au declinat completența și au trimis dosarul pentru judecare către Judecătoria Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. marius

    marți, 30.05.2023 at 20:20

    afara vopsit gardul inauntru leopardu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement