Stăpânul medieval vs stăpânul modern

De-ar fi ştiut Avram Iancu...

În sfârşit, Alba Iulia are o Cetate. Până acum, avea doar nişte ruine dintr-o epocă pe care naţionalismul din noi o repudia, isteric. Oare Avram Iancu ar fi putut să-şi imagineze că, pe locul unde altădată se plimbau şi chefuiau principi şi nobili austro-ungari, Veta Biriş va cânta "Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni",  în direct, la emisiunea Marinei Almăşan? Sau că, în foişorul palatului din incinta Traseului celor trei fortificaţii, în locul unui general maghiar de secolul XVIII, va servi masa un mareşal român al Prioratului de Transilvania din secolul XXI? Nu avea cum, mai ales că nici noi, cei care am trăit aici, acum, nu am avut cum să ne imaginăm lucrul ăsta. Dar, iată, s-a întâmplat. Avem Cetate, avem traseu, avem valoare.

Cetăţile şi economia

Pe vremuri, comunităţile rurale sau urbane se construiau în jurul cetăţilor. Comunitatea creştea numeric, dacă stăpânul era băiat deştept şi nu era hapsân. Se pare că înaintaşii noştri n-au avut noroc. Am fi avut şi noi un oraş, măcar cât Clujul. Pe vremea comuniştilor, au stricat cetăţile şi au construit uzinele, pe care le-au numit "cetăţi ale economiei socialiste". Comunităţile s-au adunat în jurul uzinelor. După Revoluţie, a venit tranziţia, care a distrus o parte din uzine. Apoi a venit criza, care a ras şi ce mai rămăsese. Dar, stupoare!... Au reînviat cetăţile. Vedeţi? E ciclic...

Publicitate

Accesul

În evul mediu, în funcţie de cine era stăpân, accesul prostimii în cetate era făcut după anumite criterii. Dacă n-aveai şansa să fii nobil, aveai acces liber în palat doar dacă erai măscărici, fierar, croitor sau dacă erai vreo ţărancă frumoasă foc şi stăpânul punea ochii pe tine. Acum, în cetate, accesul localnicilor nu este limitat, decât partial, pe trasee. Prin taxe sau prin program, de la 9.00 la 17.00. Evoluţia comunităţii se vede prin însăşi forma de guvernare a cetăţii. Faţă de evul mediu, unde stăpânul era STĂPÂN şi nu punea nimeni asta la îndoială, acum avem o formă mai modernă: stăpân - asociat prin contract cu reprezentanţii comunităţii. Stăpânul-asociat este un stăpân modern. Nu biciuieşte şi nu întemniţează pe nimeni. Nu are oficial un măscărici, pentru că postul respectiv nu are cod în nomenclatorul de meserii şi, în concluzie, nu-l poate introduce în organigramă. Stăpânul-asociat nu are zapciu. Pentru că nu ia bani cu japca de la comunitate. El îi primeşte şi îi cheltuieşte în interesul comunităţii. Bineînteles, pentru întreţinerea cetăţii. Şi are grijă ca, atunci când membrii comunităţii vin în vizită în cetate, să nu plângă după taxa de intrare. Ei trebuie să se mire, trebuie să fie încântaţi că stăpânul a făcut ceva frumos cu banii primiţi de la reprezentantul comunităţii. Apoi, să plece liniştiţi şi mulţumiţi la casele lor, dinafara cetăţii, hotărâţi să suporte cel puţin încă o zi asediul cu facturi, lansat de hoardele migratoare de la E.ON, Electrica, Apă-Canal.