Strategia de dezvoltare a industriei de Apărare din România 2024 – 2030: nici o vorbă despre politizare și salarii mizerabile

Strategia de dezvoltare a industriei de Apărare din România 2024 – 2030 evită unele dintre cele mai mari probleme din sistem, dar vorbește despre revitalizarea unor capacități de producție închise de mult și despre digitalizare. 

Teoretic, strategia se construiește prin prisma conflictului de la granițe, dintre Ucraina și Rusia și ar trebui să se coordoneze cu strategia UE și SUA.

Practic, pare făcută din birou. Nici unul dintre cele 12 puncte nu pomenește despre probleme reale ale sistemului.

Nici o vorbă despre salarizarea mizerabilă din sistem (printre cele mai mici salarii din economia românească), condițiile de muncă din fabricile de armament care sunt la nivelul secolului trecut și tehnologizarea (spre exemplu la fabricile din Cugir există încă mașini de producție de după al doilea război mondial).

De asemenea, autorii strategiei nu văd o ”provocare” în politizarea extremă de sus în jos a acestor fabrici.

Faptul că sistemul ocolește aceste aspecte, este semnul că nu are nici o intenție în a le corecta. Asta în ciuda faptului că România va plăti 7,5 miliarde de lei pentru implementarea noii strategii.

Citește și VIDEO REPORTAJ: Ziua în care Cugirul a explodat. Fluturașii de salarii, scânteia protestelor de la cele două fabrici de armament

Sunt 12 puncte dezvoltate într-un document la care au contribuit mai multe ministere, din care rezultă că trebuie reconstruite anumite sectoare care, ori nu mai există, ori au producția suspendată.

Ca prioritate zero, trebui reluată fabricarea de pulberi cu bază simplă, dublă, triplă și sferică și dezvoltarea capacităților pentru producerea de explozivi brizanţi (TNT, RDX, PETN), a pulberilor necesare producerii de combustibil pentru rachete reluarea fabricației de capse detonante, de inițiere și alte elemente pirotehnice, plus asigurarea pe plan intern a principalelor materii prime (ex. nitroceluloza etc.) necesare fabricării pulberii pentru muniție.

În plus, trecerea armamentului la standard NATO trebuie efectuată în totalitate până în 2030, pentru că mare parte din dotările Armatei reprezintă încă echipament pe vechiul model sovietic, scrie Economedia, într-o analiză.

Strategia de dezvoltare a industriei de Apărare din România 2024 – 2030: Principalele obiective

• Transformarea și revitalizarea capacităților de fabricare a armamentului de infanterie și a aparaturii optoelectronice în așa fel încât să se asigure tranziția de la armamentul individual existent la cel standard NATO.
• Transformarea și revitalizarea capacităţilor de producţie a munițiilor, cu accent pe omologarea celor standard NATO necesare noilor mijloace de luptă intrate/care urmează să intre în dotarea MApN; dezvoltarea de noi capabilități privind muniția de artilerie la standarde NATO pentru toate tipurile de armamente și rachete, omologarea munițiilor standard NATO pentru armamentul de infanterie.
• Transformarea și revitalizarea tuturor capacităților de producție ale operatorilor economici de stat din domeniul aerospațial și naval și susținerea dezvoltării operatorilor cu capital privat.
• Transformarea și revitalizarea capacităților de producție care pot asigura executarea lucrărilor de mentenanță pentru refacerea stării tehnice a echipamentelor militare, pe timp de pace și pe timp de război, cât și modernizarea acestora.
• Revitalizarea capacităților de fabricare în domeniul autovehiculelor militare pentru a putea asigura producția, integrarea, testarea și mentenanța în țară a tuturor automobilelor și a autospecialelor realizate pe șasiul acestora.
• Susținerea dezvoltării capacităților existente la operatorii economici români în vederea realizării și integrării sistemelor de comunicații și informatică, de comandă-control și a realizării de software destinat domeniului apărării și securității naționale.
• Susținerea dezvoltării antreprenoriatului și a întreprinderilor mici și mijlocii care să participe la realizarea de produse militare inovative, în special în domeniul electronicii, comunicațiilor, senzorilor, radarelor, vehiculelor autonome de luptă, echipamentelor de protecție ș.a. dar și la refacerea lanțurilor de aprovizionare a marilor operatori economici din industria națională de apărare.
• Asigurarea și întărirea rezilienței României în situații de criză și reducerea dependenței față de furnizorii de materii prime și furnituri din afara spațiului UE și NATO, prin investiții realizate de către statul român în capacitățile de producție din domeniul industriei naționale de apărare atât pentru produse militare, cât și pentru cele cu dublă utilizare.
• Atragerea de investiții străine și crearea de societăți mixte, cu sau fără personalitate juridică, cu investitori strategici din state membre UE, NATO și/sau a unor state cu care România are încheiate parteneriate strategice în domeniul apărării și industriei de apărare.
• Crearea unui cluster în parteneriat public-privat în zone de excelență științifică ca și premisă pentru dezvoltarea cercetării-inovării și producției de echipamente militare și dual-use pe teritoriul României contribuind astfel la crearea unei componente militare economice care sa asigure baza pentru protejarea intereselor naționale și reducerea dependenței de surse externe.

Probleme ignorate în viitoarea strategie

Sunt lăsate pe dinafară o mulțime de probleme vechi ale sistemului de producție de armament.

Printre acestea, politizarea extremă a fabricilor, conduse de oameni puși politic de partide, dar și salarizarea demotivantă a angajaților din sistem.

Situația a dus la proteste masive la Cugir, acum doi ani și jumătate.

Ministerul Economiei a ignorat atunci zile întregi protestele și a refuzat să discute cu oamenii din cele două fabrici, care ieșiseră în stradă.

Situația nu este nici acum cu mult mai bună. Salariile în cele 3 fabrici sunt în continuare mici.

În cazul firmelor de la Cugir, motivul oficial pentru care salariile sunt în continuare păstrate aproape de salariul minim este acela că nu sunt competitive economic.

Doar că, asta nu este treaba oamenilor ci a managementului care este politic și a structurilor centrale care ar trebui să susțină fabricile să obțină contracte.

Sunt ani mulți de când conducerea fabricilor de stat se împarte sistematic după criterii politice între PSD și PNL.

La fel și afacerile alambicate, care au înflorit în jurul lor, despre care Alba24 a mai scris.

Asta pentru că pe acest domeniu de activitate ”special” stă o cupolă impenetrabilă. Finalitatea se vede cu ochiul liber: sărăcia celor care muncesc la propriu în acest domeniu.

S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. s-a înființat în 2004 prin divizare parțială a Uzinei Mecanice din Cugir, ca ramură a Compania Natională ROMARM S.A.