Connect with us
Advertisement

Eveniment

Suprafața de joc a stadionului Cetate din Alba Iulia va fi modernizată. Gazon nou, sistem de încălzire și de irigații

Publicat

Primăria Alba Iulia alocă aproape 2 milioane de lei pentru modernizarea și reabilitarea suprafeței de joc a stadionului Victoria Cetate. Mai exact, urmează să fie instalat un sistem de încălzire a gazonului, un sistem automat de irigație iar gazonul vechi va fi înlocuit cu gazon rulouri. 

Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a lansat marți, 15 noiembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizare și reabilitare complex Sportiv Victoria Cetate Alba Iulia, respectiv sistem de încălzire gazon, sistem automatizat de irigație și înlocuire gazon cu rulou.

Valoarea totală este estimată la 1.984.100 de lei, fără TVA. 

Potrivit documentației, proiectul are ca obiect realizarea unui sistem de încălzire a suprafeței de joc respectiv reabilitarea suprafeței de joc prin înlocuirea gazonului si realizarea unui sistem de irigații, pe Stadionul Victoria Cetate din Alba Iulia.

Conform proiectului tehnologic, încălzirea suprafeței de joc se va face cu un sistem de cabluri încălzitoare utilizând energia electrică, puterea fiecărui cablu fiind de 4.227 W.

Suprafața încălzită este de 106 m x 69 m = 7.314 mp si este împărțită longitudinal, în șase zone.

Cablurile încălzitoare dintr-o zonă funcționează independent de celelalte zone. Numărul total de cabluri încălzitoare folosit este de 144 buc. Toate cele șase zone, vor avea 24 cabluri încălzitoare.

De asemenea, se va realiza gazonarea terenului de fotbal cu gazon rulouri.

Pentru realizarea lucrarilor de gazonare se vor respecta următoarele etape tehnologice:

  • Prelucrarea suport pământ vegetal in vederea plantarii: eliminare bălării, cioturi, bolovani
  • Erbicidarea totală a suprafeței pregătite, împotriva buruienilor mono-și dicotiledonate
  • Decopertarea terenului, cca. 15 cm și transportul materialului rezultat din aceasta operațiune
  • Umplutură cu amestec de nisip cu zeolit și îngrășăminte organo-minerale, (cca. 15 cm), compactarea + tăvălugirea + nivelarea suprafețelor, astfel încât să se realizeze o suprafață în patru ape, cu pante de 0,5% către marginea terenului, pentru a asigura scurgerea rapida a apelor de suprafață
  • Montarea rulourilor de gazon va fi efectuată cu tractoare echipate cu atașamente speciale de montat gazon rulouri de tip „Big Roll”

Totodată, se va realiza irigarea terenului de joc prin aspersoare automate.

Instalația va fi compusă din tubulatura de apă, electrovane, componente electrice şi aspersoare, aceste produse puse împreună sunt destinate să aducă aportul zilnic de apă necesar supraviețuirii și dezvoltării corespunzătoare a gazonului, în condiţiile climatice locale.

Durata totală a contractului de achiziție pentru servicii de proiectare și lucrări de execuție este de 8 luni, din care durata de execuție este de 6 luni.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Jean

    marți, 15.11.2022 at 17:23

    Stupid!!

  2. gelu stoian

    marți, 15.11.2022 at 20:01

    Aproape doua MILIOANE de Lei ( < cu putin de 416.666 MII de EURO ! ) pentru " modernizrea " unui Stadion ???? Se Vor JUCA pe el MACAR Meciuri din Campionatul European de Fotbal , ca sa MERITE aceasta CHELTUIALA ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement