Actualitate
Tabăra naţională de artă și tradiție moțească Arieșeni, desemnată cel mai bun proiect de tineret DJST, la Gala Tineretului 2019
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Alba a câștigat premiul I la Gala Tineretului 2019, cu proiectul ”Tabăra naţională de artă și tradiție moțească” de la Arieșeni. Peste 100 de copii și tineri din șase județe din țară au avut ocazia, prin acest proiect, să învețe despre arta, tradițiile și obiceiurile din Țara Moților și astfel să fie promovate valorile naționale.
Gala Tineretului din România are drept scop recunoașterea contribuției tinerilor, organizațiilor și direcțiilor de tineret, prin proiecte și inițiative, la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba a intrat în finală, în acest an, la categoria ”Cel mai bun proiect de tineret derulat de către DJST”, alături de instituțiile similare din Vâlcea și Dolj. DJST Alba a câștigat premiul I și 30.000 de lei ce vor intra în bugetul instituției, anul viitor.
Anul acesta, peste 100 de tineri au participat la Tabăra naţională de artă și tradiție moțească, în cadrul Centrului de Agrement Arieșeni, Alba. Tematica proiectului a fost legată de artă, de tradițiile și obiceiurile din Țara Moților și a urmărit conştientizarea tinerilor asupra păstrării valorilor naționale. În atenția tinerilor au fost aduși oameni, locuri și tradiții care au contribuit la statornicia și cinstirea neamului românesc; nume mari din istoria României, precum Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, potrivit organizatorilor.
Participarea în tabără a oferit, de asemenea, tinerilor oportunitatea de a se implica activ în activități practice, alături de meșteri populari, de a învăța să respecte munca și valoarea celui care duce mai departe tradițiile și moștenirea neamului românesc.
Participanţii au dobândit informații și cunoștințe despre ce înseamnă un atelier de lucru al unui meșter lemnar (necesitate, prezentarea uneltelor de lucru și modul în care se utilizează, pregătirea lemnului de lucru; deprinderi despre tehnici de prelucrare a lemnului, de confecționarea obiectelor din lemn, utile în gospodăriile tradiționale (tulnice, donițe, uiere, ciubere, etc); tehnici de decorare și motivele; cunostințe despre portul popular moțesc, ateliere de țesut și șezători. Vizitarea obiectivelor turistice din zona Munţilor Apuseni: case tradiționale țărănești din Pătrăhăițești, Arieșeni și Gârda, Muzeul Flutur, Peştera Scărişoara, Peştera Poarta lui Ionele, Cascada Vârciorog, Groapa Ruginoasa. Metodele de învăţare au fost nonformale, interactive, teoretice şi practice. Meșterii populari au avut grijă ca fiecare participant să vină în contact cu lemnul de molid, să-l lucreze cu blândețe și răbdare și apoi să încrusteze motivele tradiționale din Apuseni. Le-a fost, de asemenea, prezentat, atelierul de țesut cu uneltele specifice, în care o importanță deosebită o are războiul de țesut.
În tabără, educația formală a fost înlocuită cu cea nonformală, oferind răspunsuri la nevoia de exprimare liberă, de dialog permanent, de punere în valoare a calităţilor şi dezvoltare. Nu în ultimul rând, mișcarea în aer liber, într-un mediu „verde permanent” a avut un rol important, astfel că fiecare zi de tabără a început pe o cărare de munte, spre atelierele tradiţionale, casele muzeu sau obiectivele turistice de o deosebită frumuseţe. Totul în armonie cu natura, pentru că numai așa omul poate păstra o legătură puternică şi rădăcini de mii de ani, în ţinutul Apusenilor.
Tabăra națională de artă și tradiție moțească de la Arieșeni a fost organizată în acest an în două serii. Prima, în perioada 26 iulie – 1 august, pentru 50 de copii și tineri din județele Cluj, Argeș, Olt, Ialomița și Alba, iar a doua în perioada 27 august – 2 septembrie, pentru 70 de tineri din Argeș, Cluj, Vâlcea și Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News