Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Trei ani de la includerea Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Se lansează o platformă despre istoria mineritului

Publicat

Pe 27 iulie 2024, se împlinesc trei ani de la includerea localității Roșia Montană în lista obiectivelor de patrimoniu mondial UNESCO.

Cu această ocazie, este lansată platforma „Turul Sitului UNESCO Roșia Montană”. Este o platformă digitală ce oferă o perspectivă asupra istoriei și tradițiilor mineritului din Roșia Montană, de la antichitate și până în prezent.

Turul Sitului UNESCO Roșia Montană va fi inaugurat printr-un eveniment de lansare, duminică, 28 iulie 2024, ora 18.00. Punctul de întâlnire este piața centrală (centrul istoric), la panoul informativ dedicat Turului Sitului UNESCO Roșia Montană.

Inițiatorii proiectului sunt Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Național.

Platforma „Turul Sitului UNESCO Roșia Montană. Ce conține

Platforma este gândită ca un instrument pentru evidențierea valorii deosebite a patrimoniului local, recunoscut și inclus pe lista obiectivelor UNESCO.

Poate fi accesată direct pe site-ul www.turulunesco.rosiamontana.eu sau din teren, pe străzile Roșiei Montane, la obiectivele semnalate printr-un suport cu cod QR.

Odată scanat acest cod QR, utilizatorul va fi transportat în povestea locului, a vieții minerilor de altădată, a metodelor de prelucrare a aurului de-a lungul timpului. Nu în ultimul rând, va înțelege motivele deosebite pentru care Roșia Montană a fost înscrisă în patrimoniul mondial, transmit inițiatorii, într-un comunicat.

Platforma cuprinde 28 de obiective, al căror conținut poate fi accesat în limbile română, engleză și germană.

Platforma „Turul Sitului UNESCO Roșia Montană”. Cum funcționează

  • Vizitează Roșia Montană și scanează cu telefonul codul QR de pe stativele de lemn din sat.
  • Apasă butonul Play și ascultă poveștile și secretele locului.
  • Urmează harta obiectivelor și descoperă toate poveștile sitului UNESCO Roșia Montană.

Accesul la platformă, cât și la informațiile puse la dispoziția utilizatorului, sunt gratuite.

Acest proiect a fost realizat cu sprijinul financiar oferit de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Mircea

    joi, 25.07.2024 at 16:39

    Dati ture prin rosia montana cu burta goala fara locuri de munca intr-o saracie lucie.Am fost de multe ori.Un fel de Las Fierbinti din Ardeal.Cu bombe pline de țuica de pufoaina cu miros de urina in fata si la fiecare cate 3-4 Celentano pe 7 cararari.Activistii lui peste si-au luat zboru la ora asta fiind pe plajele din Grecia sau Turcia sa consume cascavalul primit stiu ei de unde.Voi ramaneti cu foamea in maț.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement