Un bărbat din Ocna Mureș a fost trimis în judecată după ce unul dintre câinii pe care îi avea în grijă a mușcat o femeie. Atacul s-a petrecut pe o stradă din oraș, iar animanul deși era cunoscut cu un temperament agresiv nu avea nici lesă și nici botniță. 

Publicitate

Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, în data de 28 iulie 2022.

”În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că la data de 30.06.2021, în jurul orei 18:45, inculpatul, în calitate de proprietar al unui câine de talie medie, metis, nu a luat măsurile legale în vederea prevenirii atacului canin, lăsându-și câinele – cunoscut cu probleme de agresivitate – liber, într-un loc public, respectiv pe Aleea Independenţei din Ocna Mureș, fără botniţă şi fără lesă, omisiune ce a condus la muşcarea persoanei vătămate de gambe şi la producerea unor leziuni traumatice faţă de cea din urmă, vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Din declarația persoanei vătămate reiese că, la data de 30.06.2021, în jurul orei 18:45, a ieşit din scara blocului în care locuieşte, situat pe Ale. Independenţei nr. 24 din oraşul Ocna Mureș.

În acest context, la ieşirea din bloc a fost atacată şi muşcată de câinele inculpatului, un metis, de talie medie, de culoare albă cu pete negre (n.r. descriere ce corespunde celei făcute de inculpat) – care se plimba liber în locul public, fără a avea montată botniţă sau lesă, deşi era cunoscut ca având un comportament agresiv. De asemenea, persoana vătămată mai declară faptul că inculpatul obișnuiește să crească în apartamentul în care locuiește mai mulți câini maidanezi, care adesea provoacă disconfort celorlalți locatari ai blocului cu nr. 24.”, se arată în motivarea instanței.

Publicitate

Momentan dosarul nu a primit un prim termen de judecată.