Vechi mâncăruri din Țara Moților: Chisăliţa, păsatul, cirul şi balmoşul. Când au apărut în bucătăria locală și ce reprezintă

Situată în Munții Apuseni, pe bazinul superior ale râurilor Arieș și Crișul Alb, Țara Moților sau „Țara de piatră” a fost, în trecut, o zonă în care sărăcia era întâlnită la tot pasul. Moții mâncau în special produse oferite de agricultura și zootehnia locală, alimentaţia fiind influenţată de-a lungul timpului de situaţia economică generală şi locală. S-au remarcat astfel câteva mâncăruri specifice cum ar fi chisăliţa, păsatul, cirul şi balmoşul.

Potrivit istoricului Dominuţ Pădurean, numeroase dovezi atestă sărăcia zonei şi a locuitorilor, faptul că hrana acestora era extrem de săracă, uneori necrezut de primară. Relevantă în acest sens este situaţia din timpul foametei din anii 1814 – 1817. Pentru a demonstra situaţia dramatică a locuitorilor zonei, un reprezentant al administrației a trimis autorităţilor comitatului patru cutii cu mostre din alimentele cu care se hrăneau aceştia: „În prima este pâine făcută numai din buruieni; în a doua, pâine de coajă de fag, hrana celor mai săraci. În a treia se găseşte pâine de tărâţe şi de rumeguş de lemn. În a patra sunt câteva boabe de grâu şi porumb, ceva mai mult ovăz, dar partea cea mai mare este coajă de fag. Aceasta este mâncarea gospodarilor mai înstăriţi pe care o macină la moară, după cum şi mostra aceasta a fost luată din uium”.

Alexandru Sterca-Şuluţiu, moţul ajuns mitropolit (între 1821 – 1836 a fost protopop al „tractului” Bistra), spunea despre hrana moţilor pe „timpul foametei celei mari” (1814 – 1817): „Groaznic lucru este a şi spune despre pâinile celea negre ca cărbunele, făcute cu buruieni, cu scoarţă de lemn, şi ciocani de cucuruz (porumb), mestecate cu tărâţă sau fărină (făină) de orz , sau de cucuruz necernută, sau cu puţini crumpiri (cartofi) (…) precum aveau ei a face, se hrăneau pe sine”.

Profesorul Pădurean Dominuţ susţine că, în timpul primului Război Mondial situaţia moţilor s-a înrăutăţit dramatic, la aceasta contribuind şi rechiziţiile pentru armată (în 1915 au fost relativ benevole, dar începând cu 1916 au devenit obligatorii), preţurile la care erau achiziţionate cerealele, animalele, furajele, lâna ş.a. fiind foarte mici. În luna martie 1917 prim-pretorul din Câmpeni raporta prefecturii comitatului că „pe teritoriul plasei (Câmpeni) foametea este deja de nesuportat (…)”, cerând ajutor de urgenţă. Un deceniu mai târziu, ziarul „Glasul Moţilor” vorbind despre moţi (cu referiri speciale la locuitorii din Roşia Montană) scria că „Alimentarea în general li-e slabă, sunt aproape înfometaţi. Mulţi trăiesc numai cu pâine şi mămăligă”.

Istoricul susține că, după cercetări făcute la faţa locului, dr. I.L.Ciomac concluziona în legătură cu alimentaţia moţilor următoarele: ”Hrana muntenilor se compune din lapte, brânză, verdeţuri, slănină, mălai, pâine neagră făcută din mălai şi secară. Carne în genere se consumă rar, la Crăciun şi Paşti (…)”.

„Chisăliţa era făcută din prune (cu predilecţie), din mere şi alte fructe. Fructele proaspete (toamna) sau uscate (iarna şi primăvara) erau puse la fiert, apoi conţinutul era (uneori strecurat) turnat peste bucăţi de „pită”(pâine) mărunţită, mămăligă sau mălai. Se lăsa puţin să se răcească, apoi se consuma. Era o mâncare naturală, sănătoasă, apreciată de toţi şi în special de copii, mai ales iarna”, susține istoricul Dominuţ Pădurean, într-o postare pe pagina de socializare Facebook.

Păsatul este un alt exemplu de mâncare oferit de profesor. Preparată din păsat (semințe de mei, boabe de porumb sau, rar, din alte cereale, pisate sau măcinate mare), fiert, se mânca cu lapte, cu unt și brânză. Potrivit lui Dominuț Pădurean, moţii nu au folosit şi nu folosesc termenul „porumb” decât foarte rar, termenul echivalent în uz şi ieri şi astăzi fiind cel de „cucuruz”. La moţi termenul „cucuruz” desemnează atât porumbul cât şi fructul bradului (ce seamănă cu ştiuleţii de porumb).

„<Craiul Munților> (n.r. Avram Iancu), în timpul revoluţiei de la 1848 – 1849 din Transilvania, ca prefect al legiunii <Auraria Gemina>, în timpul apărării Munţilor Apuseni, într-o dispoziţie adresată tribunului Nicolae Corcheş din Câmpeni, îi scria acestuia următoarele: <(…) ziua şi noaptea să nu dormi şi oamenii să capete pâine de unde este coaptă, iar la Câmpeni cu cea mai mare grabă să se macine cucuruz (n.n.) şi să se coacă>”, a afirmat prof. dr. Dominuţ Pădurean în lucrarea „Consideraţii privind unele vechi mâncăruri din Ţara Moţilor”.

Păsatul a mai fost preparat şi din mei.Plantă cu ciclul vegetal foarte scurt, rezistentă la condiţii topoclimatice nefavorabile, se cultivă în zonele montane în zonele montane înalte, predilect în poieni. „De la daci şi romani, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea, strămoşii noştri au cunoscut şi mâncat – alături de pâine – şi mămăliga făcută din făină de mei, după care locul meiului a fost luat de o plantă nouă, porumbul, mult mai productivă ca cerealele tradiţionale”, a transmis istoricul.

Mămăliga din făina de mălai, superioară nutritiv celei făcute din făină de mei, s-a impus relativ rapid în alimentaţia românilor (moţilor). După tratatul de pace de la Adrianopol, din 1829, comerţul Ţărilor Române devenind liber, cererile de porumb la export au generat o creştere explozivă a culturii porumbului, ceea ce a avut ca şi consecinţă creşterea consumului populaţiei de porumb.

Cirul este o altă mâncare specifică, care se prepară foarte uşor, din făină de grâu, sare şi apă, puse la fiert. După fierbere, se consuma cu lapte sau alte ingrediente alimentare.

O ultimă mâncare ce este preparată şi acum de moţi este balmoşul. Pentru moţi, era un aliment foarte uzual fiind preparat din produsele obţinute în gospodărie, respectiv smântână (groştior) şi făină (fărină) de mălai.

Reţetă pentru balmoşul moţesc: se pune într-o cratiţă de fontă smântâna, după care se pune pe foc. Când începe să fiarbă se pune făina şi se amestecă încontinuu să nu se afume. Se lasă să fiarbă bine până se îngroaşă astfel când se amestecă cu lingura de lemn ea se învârteşte după lingură. Când pe marginea cratiţei apare untul topit, atunci este gata, după care se potriveşte de sare şi se serveşte caldă. Mâncarea este deliciul moţilor şi se face în orice gospodărie moţească.