Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Cum ajută fondurile europene comunitatea de seniori din Ciugud. Centrul de zi în care vârstnicii uită de singurătate

Publicat

În fosta clădire a primăriei Ciugud peste 350 de vârstnici fac activități săptămânale. De la socializare, la jocuri de societate, sau chiar o simplă discuție. Este vorba despre centrul de seniori al comunei. Pentru ei înseamnă mult, chiar dacă pentru mulți dintre noi ar putea părea un lucru banal. Însă pentru un vârstnic să aibă un spațiu și să fie intregrat într-o comunitate este un gard înalt care se ridică în fața depresiei și a singurătății. 

La Ciugud, prin fonduri europene finanțate de ADR Centru a fost amenajat un centru al seniorilor. A fost o investiție de peste 3 miloane de lei. O investiție care i-a surprins chiar și pe cei din Primărie. 

Nici ei nu se așteptau ca proiectul să aibă un asemenea succes, iar centrul să fie plin în fiecare zi când au loc activități. Centrul funcționează în vechea clădire a primăriei din comună.

Bani de la Uniunea Europeană pentru vârstnici

Investiția s-a realizat și materializat printr-un proiect finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului Operațional Regional – Axa prioritară „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”.

Valoarea proiectului a fost depeste 3 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei au reprezentant finanțarea nerambursabilă din fonduri UE. Contribuția comunei Ciugud a a fost de 446.000 de lei.

Reporterii alba24.ro au fost în comună pentru a afla cum beneficiază vârstnicii grație unei investiții cu fonduri europene. În centrul de zi există o sală de sport, pentru kinetoterapie, o sală de activități, dar și un spațiu pentru masaj. Este un loc unde seniorii se pot întâlni, pot participa la diferite activități, pot primi consiliere și pot urma gratuit diferite proceduri de recuperare medicală.

Ce spun reprezentații Primăriei Ciugud

”Noi am renovat vechea clădire a Primăriei. A fost un proiect de aproape trei milioane de lei, am dotat sediul și colateral colegii de la Asociația AS 2001 au venit cu alte două proiecte prin care oferă servicii pentru vârsntici, proiecte susținute tot prin fonduri europene”, a declarat Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud.

”După ce ne-am mutat cu sediul primăriei în actualul sediu a rămas acolo o clădire care nu arăta prea bine. Atunci am găsit o sursă de finanțare la ADR Centru, prin POR, prin care acea clădire am reabilitat-o și am transformat-o pentru vârstnici.

Nu am sperat să avem un așa succes cu proiectul asta. Gândiți-vă că acum avem 350 de beneficiari din toată comuna. Vârstnicii noștri beneficiază de o sală de kinetoterapie cu oameni profesioniști care îi ajută să se recupereze, de masori, pshiotepeut. Au activități în fiecare săptămână de socializare și comunicare.

Este absolut fantastic că buncii noștri se simt fericiți și împliniți că au făcut o comunitate în centrul de vârstnici”, a declarat Gheorghe Damian, primarul din Ciugud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate