VIDEO: ”Înmormântarea Fărşangului” la Rimetea. Ziua în care gândurile rele, iarna și disputele între vecini ”se îngroapă”

O tradiție veche de sute de ani la Rimetea atrage anual sute de localnici și turiști. Este vorba despre Înmormântarea Fărșangului. O tradiție veche care se ține anual în primele zile ale lunii martie. 

Este marcat un moment în care natura renaște și distracțiile de iarnă devin uitare. Obiceiul este păstrat cu sfinţenie de către comunitatea de maghiari din comuna Rimetea. Evenimentul seamănă mai degrabă cu un alai de nuntă întâlnit în oricare sat din Transilvania.

Obiceiul străvechi este dus mai departe an de an de băieții neînsurați ai comunei. Doar ei au voie să participe la alai. Pentru o zi se îmbracă în ce vor: preoți, diaconi, polițiști, mieasă și mire, draci, clovni sau cerșetori.

Este și ultima zi în care tinerii mai mai pot petrecere până după terminarea postului Paștelui.

Ei sunt cei care duc la groapă sicriul, ei merg cu ”Fărșanagul” pe ultimul lui drum în acest an.

În alai, un măgar trage pe ulițele satului un sicriu alb în care stau înmormântate toate relele de peste an. Bocitoarele două la număr stau în spatele sicriului și îl plâng.

Pe lângă alai tineri îmbrăcați în haine populare specifice zonei pocnesc din bici pentru a speria duhurile rele. Cei mici aleargă din poarta în poartă și primesc daruri de la săteni.

Ulițele comunei sunt pline ochi de localnici sau oameni veniți din alte zone pentru a asista la eveniment. Automat dacă te afli în primele rânduri vei fi uns pe frunte cu diverse culori pentru a fi protejat de cele rele.

Ce înseamnă Fărșanagul și ce se ”îngroapă”

Fărşangul în sine înseamnă perioada de distracţie, de la Bobotează până la prinderea postului Paştelui, în care băieţii se duceau la fete, le făceau curte şi petreceau.

Îmnormântarea Fărşangului înseamnă terminarea acestei perioade şi semnifică trecerea de la rău la bine, de la iarnă la primăvară.

De aceea, odată cu înmormântarea Făşangului se îngroapă şi anul vechi – privit din punct de vedere agrar, nu calendaristic – cu toate relele sale şi se lasă locul pentru noul an care trebuie să fie mai bun decât precedentul.

Păpușa Dome

În carul mortuar se află păpuşa Dome, ce închipuie Fărşangul, ce trebuie îngropat.

Tradiţia spune că mascaţii nu au voie să comunice întrei ei, decât prin pantomimă. Şi, asta pentru a nu fi recunoscuţi de localnici. Drept răsplată plecau acasă cu cârnaţi, mere, nuci, vin şi ţuică.

După ce alaiul trece pe toate uliţele satului, flăcăul care joacă rolul preotului citeşte la izvorul din mijlocul comunei un fel de analiză a necazurilor şi bucuriillor din anul care a trecut.

Sicriul în care este închisă simbolic iarna este distrus de flăcăii satului cu bâtele, ca mod de alungare a duhurilor rele, de îngropare a anului vechi,  lăsând libertate renaşterii lumii în primăvară.

Originile obiceiului

Originile fărşangului merg până în antichitate. Tradiţia a fost îmbrăcată apoi în haine creştineşti. Obiceiul fărşangului a fost menţionat prima data în manuscrise din secolul al XIV-lea.

Maghiarii au preluat probabil obiceiul de la germani, ulterior combinându-l cu obiceiuri slave şi balcanice. Măştile, glumele, farsele şi faptul că spectatorul e în acelaşi timp şi participant, reprezintă numitorul comun în toate obiceiurile de fărşang.

Sărbătoarea se încheie cu Balul Fărşangului, ultima petrecere înaintea începerii Postului Paştelui. Obiceiul a fost preluat de comunitatea maghiară din Rimetea de la saşii ardeleni care locuiau odinioară în satele învecinate.

VIDEO: Daniel Bloss