Connect with us
Advertisement

Actualitate

VIDEO: Raport IPJ Alba pe şase luni din 2018. Mai multe tentative de omor şi delapidări. Ce au recuperat poliţiştii

Publicat

Inspectoratul Județean de Poliție Alba, au prezentat marți, 31 iulie raportul primelor șase luni de activitate din anul 2018. În general, infracţionalitatea a scăzut cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut. Au fost înregistrate însă mai multe tentative de omor, fapte de delapidare, înşelăciuni, falsuri, Tot în această perioadă, poliţiştii din Alba au recuperat, în acţiuni proprii sau în colaborare cu colegi din ţară şi de peste hotare, 20 monede stater de tip Koson sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia și exportate ilegal, estimate la circa 20.000 de euro şi 13 autovehicule de lux, căutate de autoritățile britanice și italiene. La finalul celor şase luni, erau 106 persoane urmărite naţional, din care 69 pentru sustragerea de la executarea pedepsei cu închisoarea și 37 persoane dispărute.

În primul semestru al anului 2018, infracționalitatea, în judeţul Alba, a scăzut cu 11% față de primele 6 luni ale anului 2017. Au fost înregistrate, cu aproape 8% mai puţine infracțiuni contra persoanei şi cu 8% mai puţine infracțiuni contra patrimoniului. A crescut siguranţa traficului rutier, fiind înregistrate scăderi la toţi indicatorii şi au fost intensificate acţiunile cu caracter preventiv.

În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii, din analiza datelor statistice rezultă că în primele 6 luni ale anului 2018, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost sesizate cu 11% mai puține infracţiuni decât în semestrul I al anului 2017. Astfel, infracţionalitatea judiciară a scăzut cu 6%, infracţionalitatea economică a scăzut cu 24%, iar infracţionalitatea de altă natură a scăzut cu 16%.

Numărul infracţiunilor contra persoanei a scăzut în cu 7,7%. Infracţiunile de loviri sau alte violenţe reprezintă 51,86% din totalul infracțiunilor contra persoanei, indicator care creşte uşor, iar infracțiunile de ameninţare, reprezintă 14,2% din această categorie de infracțiuni și înregistrează o scădere de 14,3%.

La capitolul infracţiuni comise cu mare violenţă (omor, tentativă de omor, pruncucidere/uciderea nou-născutului de către mamă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol – art.218 alin. 4 şi vătămare corporală), au fost sesizate și constatate 10 fapte (2 infracţiuni de omor, 6 de tentativă de omor, 2 de vătămare corporală cauzatoare de moarte), în semestrul I 2018. S-au înmulţit tentativele de omor (3 în primul semestru al anului 2017) şi vătămările corporale (doar una, în prima jumătate a anului trecut).

Infracţiunile contra patrimoniului au scăzut cu aproape 8%, infracţiunile de furt au scăzut cu 4,5%, tâlhăriile au scăzut cu 5 fapte, infracțiunile de înșelăciune au scăzut cu 19%, iar infracțiunile de distrugere au scăzut cu 9,2%.

În ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural naţional, în cadrul activităţilor de urmărire penală au fost întocmite şi trimise, autorităţilor judiciare competente, 4 comisii rogatorii, instituțiilor competente din Germania (2), SUA (2). În urma misiunii efectuate în ianuarie la Osnabruck (Germania), au fost identificați traficanții români care au exportat ilegal monede Koson din România. În urma perchezițiilor efectuate au fost recuperate 20 monede stater de tip Koson sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia și exportate ilegal, estimate la circa 20.000 de euro.

Au fost efectuate o serie de activități în dosarele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vizând recuperarea de bunuri din domeniul patrimoniului cultural. Au fost identificate alte 28 bunuri de provenienţă arheologică (monede, podoabe, obiecte de cult), date în urmărire, solicitate prin Comisie Rogatorie Internaţională pentru indisponibilizare, recuperare/repatriere; În dosarele proprii au fost indisponibilizate 14 bunuri culturale susceptibile să aparțină patrimoniului cultural naţional, artefacte arheologice (leu funerar, topor perforat, lănci din fier, vas ceramic, 1 carte veche, icoane).

Totodată, au fost confiscate 2 detectoare de metale deținute ilegal și a fost înregistrat un dosar penal privind comercializarea ilegală a detectoarelor de metale.

Criminalitatea transfrontalieră: s-a reușit identificarea a 13 autovehicule de lux, căutate de autoritățile britanice și italiene (5 de Marea Britanie și 8 de Italia).

Urmărirea şi extrădarea: În primele 6 luni ale anului 2018, a fost dispusă măsura urmăririi naţionale faţă de 92 persoane, dintre care: 24 pentru sustragerea de la executarea pedepsei cu închisoarea şi 68 persoane dispărute.

Măsura urmăririi internaţionale a fost solicitată faţă de 11 persoane despre care se deţin date şi informaţii că au părăsit România, acestea posedând mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau mandate de arestare preventivă;

La finalul perioadei analizate se aflau în evidenţa IPJ Alba 106 persoane urmărite naţional din care 69 pentru sustragerea de la executarea pedepsei cu închisoarea și 37 persoane dispărute.

Criminalitatea economico-financiară: în domeniul infracţiunilor contra patrimoniului societăţilor comerciale sau altor entităţi juridice, au fost constatate 48 de infracţiuni de delapidare, cu 27 mai multe decât în anul 2017. Au fost înregistrate creșteri la: infracţiunile de înșelăciune de la 128 la 187 infracţiuni, infracţiunile de fals, de la 99 la 127 infracţiuni, infracţiunile la Legea codului vamal, de la 0 la 11 infracţiuni, infracţiunile silvice, de la 35 la 47 infracţiuni şi au fost înregistrate scăderi la infracţiunile de abuz in serviciu, de la 16 la 6 infracţiuni.

În primele 6 luni 2018, au fost luate 17 măsuri preventive.

În cursul anului 2018, s-au organizat șase acțiuni de amploare în domeniul produselor accizabile (tutun), construcțiilor, turism, transporturi, asigurări si prestări servicii cu scopul final de evaziune fiscală, spălarea banilor și delapidare .

Acțiunile s-au desfășurat pe raza a 8 județe şi capitala (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caras Severin, Mureș, Maramureș, Sibiu si București), în cadrul lor fiind efectuate 71 de percheziții domiciliare. Dosarele au avut ca obiect cercetarea unui număr de 32 de învinuiți, pentru fapte de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare, deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi fals în înscrisuri sub semnătură privată care au avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu suma de 2.928.056 lei.

În urma activităţilor desfăşurate au fost reţinuţi 16 suspecţi şi s-a formulat propunerea de punerea în mişcare a actiunii penale şi arestare preventivă. Parchetul a dispus măsura controlului judiciar pentru 8 inculpaţi.

Infracţionalitatea în domeniul silviculturii

Pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale şi sustragerii de arbori din fondul forestier naţional la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, s-a acționat conform Planului Cadru de Acţiune ”SCUTUL PĂDURII 2018”

În urma activităţilor şi acţiunilor desfăşurate, în semestrul I 2018, au fost înregistrate 136 de dosare penale și soluţionate 167, au fost aplicate 291 de sancţiuni contravenţionale, a fost confiscată cantitatea de 1.707 metri cubi de material lemnos.

Controalele pe linia prevenirii delictelor silvice au fost efectuate în cooperare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba, Direcția Silvică Alba şi Garda Forestieră Alba.

Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au fost sesizate un număr de 25 de infracţiuni și constatate prin începerea urmăririi penale in personam, un număr de 76 de infracțiuni.

Fenomenul braconajului cinegetic a fost ţinut sub control, fiind constatate 27 de infracțiuni şi s-a asigurat legalitatea operaţiunilor cu materii explozive si substanțe periculoase prin acțiuni preventive si reactive, dispuse la nivel național sau local.

Au fost emise 25 de dispoziţii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor.

Vezi şi Bilanţ IPJ Alba: Şapte morţi şi peste 170 de accidente rutiere, în primele şase luni ale anului 2018

În domeniul prevenirii criminalităţii priorităţile de acţiune au fost prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi prevenirea infracțiunilor de violență în familie. În cadrul acestor programe de prevenire a criminalității, au fost desfășurate activități, în 6 proiecte și 7 campanii de informare. Totodată s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement