Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO REPORTAJ: Incursiune în Palatul Principilor din Alba Iulia. Stadiul lucrărilor și când ar putea fi terminată restaurarea


Preluare video. Folositi acest cod pentru a afisa video-ul de mai sus pe siteul dvs.

<p><script type="pmdelayedscript" src="https://video.onnetwork.tv/embed.php?sid=MWZILDF0SUIsMA==" data-perfmatters-type="text/javascript" data-cfasync="false" data-no-optimize="1" data-no-defer="1" data-no-minify="1"> </script></p>


Publicat

Lucrările de restaurare asupra Palatului Principilor, din mijlocul Cetății Alba Carolina, sunt în plină desfășurare.

Urcați pe schele de lemn din afara clădiri, la etajele corpului E, sau în subsolul acestuia, muncitorii lucrează de zori pentru restaurarea uneia dintre cele mai importante clădiri din Alba Iulia. 

Am stat de vorbă cu cei care se ocupă de supravegherea lucrărilor de restaurare: Gabriel Izdrăilă și Daniel Stan din partea Primăriei Alba Iulia alături de constructorul Aurel Știrb, pentru a afla care este stadiul lucrărilor și când preconizează că vor termina restaurarea.

Cei trei ne-au plimbat prin corpul E (corp asupra căruia se execută lucrările de restaurare) al clădirii și ne-au prezentat ce s-a făcut până acum, ce vor face, și mai ales ce surprize au avut în timpul lucrărilor.

Palatul Principilor, vedere aeriană

Chiar la intrarea în corpul clădirii, în urma săpăturilor, arheologii au descoperit nivelul original de călcare, dar și urmele porții de lemn, iar acestea vor fi păstrare pentru expunere.

Mai exact, vizitatorii vor putea observa nivelul de călcare, de pe un pod de metal care va trece peste nivelul original și va face legătura între intrarea în clădire și curtea interioară.

Viitoarele spatii expozitionale

Spațiile expoziționale pe care primăria vrea să le pună în valoarea păstrează de asemenea nivelul original al clădirii.

Au fost scoase la suprafață mai multe fragmente de picturi de pe pereți, care vor fi puse în valoare de către restauratori.

Desene scoase la suprafata

Nici ”graffiti-urile” soldaților austrieci nu lipsesc din peisaj: de la desene rudimentare pe pereții clădirii și până la scrijeliri adânci în stâlpii de susținere, toate vor fi păstrate ca mărturie istorică.

De asemenea, în corpul E au fost amenajate și două băi pentru turiști, cu spații pentru ”mama și copilul” și  persoanele cu dizabilități.

Graffiti al unui soldat austriac

Ferestrele care s-au degradat odată cu trecerea timpului au fost și ele schimbate, însă cu câteva excepții: trei ferestre, din trei perioade diferite ale Palatului au fost salvate și trimise către restaurare.

Acestea vor fi fixate în perete și marcate ca obiective istorice.

În timpul lucrărilor, muncitorii au avut ocazia să descopere scări care nu erau trecute în proiect, scări care ba duceau în acoperișul clădirii, ba în subsolul acesteia și, dată fiind condiția bună în care au fost găsite, acestea au fost păstrate și vor face parte din circuitul turistic.

Nivel de călcare ce dateaza din perioada medievala

Potrivit constructorului, în următoarea perioadă va fi adusă piatra pentru pardoseală, dar și parchetul care va fi montat în mai multe încăperi ale clădirii.

De asemenea, se vor mai monta ușile în clădire și se va lucra la partea de instalații.

Când ar putea fi gata restaurarea

În ceea ce privește termenul de finalizare al lucrărilor, în cursul lunii noiembrie, cel mai probabil constructorul va preda Primăriei Alba Iulia clădirea.

Însă, până la deschiderea oficială a clădirii, va mai trece o bucată de timp, aproape un an, deoarece trebuie amenajate spațiile expoziționale.

Stadiul constructiei

Cel mai probabil, clădirea va fi deschisă vizitatorilor, în primăvara anului 2022.

Lucrările la Corpul E, inițial au fost inițial în valoare de 16,2 milioane de lei fără TVA și sunt executate de firma EURAS SRL Satu Mare, iar prima dată când licitația a fost atribuită, termenul de terminare a restaurării era anul 2020.

În 2020, lucrările au devenit mai scumpe, iar valoarea totală a proiectului este acum de 23,12 milioane de lei.

Termenul de finalizare a lucrărilor s-a decalat din cauza săpăturilor arheologice și complexității lucrărilor de resturare.

De asemenea, Guvernul României, a alocat în 2021, încă 16 milioane de lei pentru reabilitarea acoperișului de pe clădirile A, B, C, D, F și G, lucrări pentru care în viitorul apropiat se va organiza o licitație pentru atribuirea unui constructor.

Obiectivele majore ale proiectului vizează conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia — Centru Expozițional Corp Principal „E”, în suprafață de 3.113,64 metri pătrați, prin lucrări de consolidare, conservare, restaurare  dotări interioare și amenajări expoziționale, în vederea valorificării durabile în acord cu statutul său istoric cu valențe naționale și europene.

Palatul Principilor, monument unic în Transilvania

Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este considerat de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania și îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc.

Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia.

Se înţelege de la sine că reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania.

Un reportaj realizat de Cristian Panu și Raul Baciu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate