VIDEO REPORTAJ: Pe urmele oamenilor din munți, izolați în Apuseni. O zi cu pasionații de off-road, într-o acțiune umanitară 4×4

Mașini mari, motoare puternice, caroserii ce poartă cu mândrie urme de noroi și un grup de băieți care se simt liberi atunci când stau în spatele volanului pe drumuri greu accesibile, într-un cuvânt off-road. 

Însă când off-road-ul se combină cu dorința de a face bine și spiritul civic, atunci este mai mult de cât o pasiune, este un mod de viață. 

Am stat o zi alături de băieții de la OffRoad Apuseni, în timpul unei acțiuni umanitare organizate de aceștia.

Am mers la cei izolați, cei izolați de societate, cei care locuiesc pe văile Munților Apuseni și pentru care 30 de minute de mers până la prima oază de civilizație este un lucru normal.

Copiii din zonă merg și 12 kilometri pe jos până la școală. Afli de la o fetiță că în drumul ei spre școală, la un moment dat, s-a întâlnit cu un mistreț sau chiar cu un lup și acest lucru nu părea să fie ceva ieșit din comun.

Cei de la OffRoad Apuseni nu sunt la prima acțiune umanitară de acest gen, ba mai mult, aceasta a devenit o tradiție în cadrul grupului, acțiune care se desfășoară de cinci ani.

 

Băieții merg de două ori pe an la cei izolați, în apropierea sărbătorilor Pascale și când pământul este înghețat, pe drumurile doar de ei știute, pline de zăpadă, în preajma Crăciunului.

Familiile la care merg și le duc ajutoare le-au descoperit în timpul traseelor pe care aceștia le fac cu regularitate.

”Când ai reușit să faci pe cineva să zâmbească să nu îți pară rău pentru cât efort ai făcut”

Stând timp de o zi în mașinile de off-road, alături de membrii clubului, ai șansa să asculți povești de viață și să vezi cum bărbați care țin mâna puternic pe volan și iau cu precizie curbe prin munți se topesc când văd zâmbetul unui copil care primește o pungă cu dulciuri sau cu rechizite.

În cadrul clubului nu sunt doar tineri, ci și bărbați trecuți prin viață, care la pensie se bucură de pasiunea pentru mașini puternice, în timp ce străbat frumusețile Apusenilor.

În viața de zi cu zi, au slujbe obișnuite, fie lucrează pentru o firmă, fie au mici afaceri sau chiar au lucrat sau încă lucrează pentru companii mari din zona Abrudului.

Însă, când se strâng, pe lângă discuțiile din viața de zi cu zi, despre familie sau probleme, subiectul principal sunt mașinile de off-road.

Sâmbătă dis-de-dimineață, în parcarea unei săli de evenimente din Abrud

La ora 8.00, era freamăt mare în parcarea respectivă, băieții încărcau în mașini toate darurile pe care urmau să le ofere celor izolați și în nevoie. De la produse de îngrijire, alimente, haine pentru copiii sau rechizite.

Pachetele erau numărate și iar numărate pentru a fi siguri că nici o familie sau copil de pe listă nu rămâne fără un dar.

După încărcare, traseul a fost stabilit și coloana de mașini a plecat ordonat spre beneficiari.

Am urcat într-un Nissan Patrol alături de Cristi și Mihai, doi tineri care fac parte din club. Unul dintre ei are o afacere cu materiale de construcții, altul este student la Cluj.

Prima oprire urma să fie în Geogel, la Andreea, fetița care parcurge peste 10 kilometri pentru a ajunge la școală

Am stat de vorbă cu Cristi despre off-road, cum se desfășoară o competiție și de ce se simte el liber când stă cu mâna pe volan pe drumurile din Apuseni.

După aproape o oră de mers pe direcția Abrud – Bucium – Mogoș, ajungem în Geogel, undeva la marginea satului.

O mică casă, o construcție cu fundație de piatră și lemn se zărește printre copaci. O șură, cu jumătate de acoperiș căzut, stă mărturie trecerii timpului.

În fața casei ne întâmpină Max, un câine de talie mare, care pare că simte oamenii, simte că nu au venit cu gânduri rele, ci cu voie bună. Max ne ia pe toți la rând și, după o scurtă interacțiune de mângâiat și jucat, ne ”dă acordul” să mergem la Andreea.

Andreea stă doar cu mama ei, cu Max și încă o pisică, animal ce nu pare să fie deranjat de agitația din jurul lui.

La un semn băieții încep să descarce darurile, alții să monteze și ajusteze în fața casei o bicicletă pentru Andreea.

Între timp, aflăm povestea fetiței, care este în clasa a cincea și care merge aproape 12 kilometri dus și 12 întors pentru a ajunge la școala din Ponor. Câteodată este luată cu mașina de către o femeie care merge în aceeași direcție, dar, când acest lucru nu este posibil, merge pe jos.

Copilul de suflet al asociației

Grija pentru oameni nu se oprește doar la două interacțiuni pe an: unii dintre băieți se ocupă săptămânal de cei pe care îi îngrijesc. Spre exemplu, Dani (un membru al asociației) îi încarcă lunar telefonul pentru a avea acces la internet și discută telefonic săptămânal cu cea mică. După ce va ajunge la liceu, băieții o vor ajuta cu cazarea la internatul din Abrud, dar și toate cele necesare pentru o adolescentă.

Expediția continuă

Plecăm de la Andreea și ne regrupăm pentru a ajunge la un alt beneficiar al asociației: un bătrân cu o mică casă, situată pe o vale. Mașinile merg în coloană, iar, pentru a ajunge la casa bătrânului, doar cu mașinile de off-road sau pe jos se poate, un autoturism normal cel mai probabil s-ar împotmoli în noroiul format pe singura cale de acces.

O casă veche, din lemn, stă acum amintire a vremurilor de demult.

”Oamenii munților sunt persoane puternice, nu îi sperie nici frigul și nici greutățile”

Sunt învățați cu greul, îmi explică unul dintre băieți, tot ce vezi e construit de mâna lor, cu ce a dat natura: de la casă și până la obiectele de mobilier tot a fost făcut manual de către cei ce populează vârfurile sau văile Apusenilor.

 

Zece copiii care așteaptă cu fericire sunetul mașinilor de teren

O altă zonă, același peisaj. Urcăm cu mașinile de teren, până pe un platou. De pe platou poți vedea crestele munților și văile pe care, din loc în loc, răsare câte o casă. În zona în care am ajuns sunt doar șapte case, șapte familii, care trăiesc din ce le oferă natura: vaci de lapte și agricultură. Se hrănesc cu ce cultivă și cresc.

Copiii merg la școală, însă pentru a ajunge acolo au de parcurs în jur de 30 de minute, distanță ce nu îi împiedică, fie că e vară fie că e iarnă.

Când începem să ajungem pe platou, copiii sunt deja în dreptul casei, ne așteaptă. Ne-au auzit de departe, sunetul motoarelor puternice le-a dat de veste că venim.

Cum parcăm, cei mici încep să alerge spre mașini și primul lucru pe care vor să îl facă este să stea pe scaunul șoferului. Rând pe rând, băieții din asociație îi urcă în mașinile ale căror roți sunt mai mari decât ei. Stau, învârt volanul și claxonează.

Până și pungile de cadouri sunt mai mari decât ei. În timp ce copiii se joacă și mănâncă fericiți din dulciurile primite, părinții lor ne vorbesc despre viața aspră de pe munte.

Bătrânii au o pensie mică, unii dintre ei nu au fost niciodată angajați, iar palmele aspre scot la suprafață anii de muncă pe care i-au dedicat gospodăriei.

Câteva vaci de lapte sunt toată averea unei familii, principala sursă de venit și de întreținere, însă nu se plâng, din când în când mai spun că viața pe munte e grea, dar termină cu un simplu: ”așa trăim noi cei de aici”.

În paralel, o altă echipă este în altă zonă, la mai mulți bătrâni, cărora le duc alimente și cele necesare în gospodărie.

Mai bine de zece ore pe potecile Apusenilor

Acțiunea continuă, iar ultimele case vizitate sunt cele din Avram Iancu. Încă 9 copiii, toți cu povești diferite, ne așteaptă la gard. Primesc pungile cu rechizite, cadouri, iar părinții – alimentele.

Într-un final, după mai bine de zece ore de colindat, ne întoarcem la Abrud.

Cei din asociație sunt obosiți, dar fericiți că au mai dus la bun sfârșit încă o acțiune umanitară.

”Suntem o echipă de oameni binevoitori, oameni cu inimi mari”, spune Bogdan Furdui, președintele clubului. În total, cei din asociație au ajuns, într-o singură zi, la 24 de familii și au împărțit 35 de pachete.

”Am reușit să strângem o sumă importantă, pachetele să fie consistente și să reușim să facem o bucurie tuturor. Sperăm să reușim și pe viitor să facem aceste familii fericite și dacă se poate mult mai multe”, a mai adăugat Bogdan.

În perioada actuală, în contextul în care cuvântul ”izolat” a ajuns de actualitate, cei cu adevărat izolați în zone greu accesibile își petrec viața simplu. S-au născut pe munte și de mici au înțeles să viața e grea pentru ei, dar merg înainte.

Din când în când, liniștea zonelor izolate este tulburată de un sunet: cel al mașinilor de teren care vestesc că băieții din OffRoad Apuseni au plecat într-o acțiune umanitară, cea de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijinul comunității.